Dan Diaconu: „Lavric nu-i anti-femei, ci anti-feminist, ceea ce-i o nuanță serioasă.”

Însă, ce poți să le ceri unor neica nimeni care-și înhață solda pentru a-l înjura pe-un Ciolacu, sau Stănescu, sau Grindeanu în timp ce-l pupă-n cur pe-un Prișcă? Ce le poți cere unor zgârie brânză agramați și fomiști cărora le tremură curul de emoție atunci când șăfu’ le cere să-l belească pe X sau pe Y? De cele mai multe ori le își îndeplinesc misia întrucât pe scena politică au de-a face cu personaje rudimentare, cam de teapa lor. Iar în cazul ăstora e simplu: unul râgâie la masă, altul e cam imbecil și se îmbată repede, altul face trei dezacorduri la două cuvinte etc. Cam așa e când ai de-a face cu politicienii de duzină ai politichiei dâmbovițene.

Ce se întâmplă însă când tu ești un traforajist al condeiului și trebuie să-l belești pe un individ care-și ia micul dejun cu Heidegger? În prima fază te trec transpirațiile întrucât, încercând să citești două-trei rânduri din ce scrie omul, constați că nu înțelegi nimic. Și nu doar că nu înțelegi. Simți că întreg universul conspiră arătându-ți obsedant oglinda în care tu, marea sculă a societății de drepți, ești obligat să-ți vezi adevărata imagine, cea de vierme prostănac, inutil și veșnic înfometat de rahatul pe care-l mănânci cu obsesie.

În mare cam despre asta e vorba atunci când privim hazliile atacuri instrumentate la adresa lui Lavric. În vârful luptei se așază filosoful care, la viața lui, în afara banilor a mai produs strict mătreață intelectuală ideologică. Cum îl beștelește „Filosoful Cremuță” pe Lavric? Se întreabă de ce-l pune să-și trăiască „gustul mistic” la umbra catapetesmei când el, marele unsuros, ar vrea să-și trăiască acel „gust” sub ce vrea el? Recunoașteți superficialitatea celui care, pe tărâmul ideilor, n-a produs nimic în afara unor foamfe bune să le scoale impotenților și frigidelor stima de sine? Desigur, nea Cremuță nu se abține în a-l face îndrăcit pe Lavric. Asta e chiar hazliu: tocmai însoțitorul lui Scaraoțchi îl acuză de îndrăcire pe Lavric. Frumos. Păi dacă stăm să enumerăm aberațiile pe care nea Cremuță le înșiruie în „Isus al meu”(încă din titlu, aș sublinia) te-apucă tremuriciul de la dracii care par a-i umbla prin creier mai ceva decât printre cazanele iadului.

Am început cu bășina ‘telectualului pustiu, a acestui filosof al balanței contabile, întrucât e singura inteligibilă. Restul atacurilor sunt cele ale unor căței cărora li se arată o vulpe de paie tăvălită în untură la care latră ca istericii. Ce credeți c-au făcut șobolanii presei de partid și de stat? Au luat câteva citate din „Decoct de femeie” și dă-i și luptă, neicușorule, în a acuza cum că Lavric ar fi misogin. Vi se pare vreo mare chestie? N-ar trebui. Dacă m-aș pune acum aș scoate chestiuni mult mai contondente din scrierile zgâriate ale marilor „deontologi” ai patriei. Desigur, văzând „monstrele” scoase pe post de dovezi, târle de femei aproape că-și usucă gurile înjurând la Lavric. Dragile moșului, mai ușor cu pianul pe scări! Dacă sunteți femei, atunci n-aveți a vă teme. Lavric nu-i anti-femei, ci anti-feminist, ceea ce-i o nuanță serioasă. Nu de alta, dar din momentul în care începi să fii feministă încetezi să fii femeie.

Să-l omorâm pe Lavric pentru asta? Aproape că mă apucă râsul văzând de câte aiureli sunt capabili niște neputincioși; de la cel mai mizer șobolan dintr-o redacție împuțită până la moș Nimeni, toți aceștia, prin atacurile instrumentate, își dovedesc impotența. De aceea, în fața acestora, nu poți avea altă atitudine decât râsul în hohote. Iar articolul de față n-ar fi existat dacă n-aș fi văzut înverșunarea din partea unora care, mult prea ușor, au uitat să meargă la materialul original, preferând fuga după fentă. Nu, dragii mei, nu prea aveți scuze! Să iei în serios și să tratezi ultimativ descrierea unor caractere ficționale e semn de deficiență majoră! Și sunt extrem de blând când dau un asemenea diagnostic.

În final tot n-o pot lăsa baltă fără să-mi spun oful. Păi dacă ar fi să-l atac cu ceva pe Lavric, aș găsi chestii cu adevărat flagrante. Spre exemplu aș spune că a sa „Perorație lugubră” e o scriere atât de superficială încât nu-i pot găsi justificare. Modul în care-l beștelește pe Ellul e demn de „măreția” unui CTP, iar să nu-l pricepi chiar deloc nu-ți poate face cinste sub nicio formă. Mai ales atunci când te așezi binișor spre vârful conservatorismului românesc.

Vă enervează Lavric? Păstrați-vă, iar v-au păcălit!