Prețul record al aurului este cauzat de o efervescență a achiziției de către Băncile Centrale. Procesul e unul logic și ține de o anumită diversificare pe care o să v-o prezint imediat. Pe moment observăm cum cotația aurului crește, iar creșterea va alimenta o cerere și mai mare, ceea ce ne poate face să vedem o adevărată explozie a prețului acestui metal.
Prima dată când întâlnim un asemenea fenomen trebuie să facem un recurs la memorie pentru a înțelege dacă ceea ce vedem acum s-a mai petrecut. Evident că s-a mai petrecut. Mai țineți minte „Șocul Nixon”? Ce s-a întâmplat atunci? SUA a răsturnat masa de joc, renunțând unilateral la acoperirea cu aur a monedei sale. Mai precis, conform înțelegerii la Bretton Woods, SUA își lua angajamentul să schimbe în aur orice dolar pe care-l emitea. Când Nixon a răsturnat masa de joc, de fapt a aruncat cu praf în ochii celorlalți participanți statutând flotarea liberă a valutelor. Doar că piața a reacționat negativ și au crescut isteric mărfurile. Reacția era normală deoarece SUA recunoștea că moneda sa e doar hârtie igienică. Pentru a combate această tendință, SUA a ridicat randamentele la certificatele de trezorerie până la 20% astfel încât a deturnat tendința de ieșire de pe dolar.
Evident, întrebarea care stă pe buzele tuturor este dacă nu se va întâmpla același lucru acum, iar răspunsul scurt este NU! De ce? Pentru că, spre deosebire de atunci, dolarul nu mai are parte de „universalitate”. Comerțul mondial nu se mai face în dolari, existând numeroase tentative reușite de evadare. De asemenea, SUA nu mai beneficiază de poziția dominantă din punct de vedere economic. Ceea ce ne sugerează limpede că dolarul este în tranziție spre un statut preponderent local, astfel încât strategiile vechi, cel mai probabil, vor eșua.
Rămâne desigur problema forței militare a SUA, cea care face ca, prin presiune, să se obțină liniștea solicitată de „stăpânire”. Doar că nici asta nu merge la infinit. Deja clubul celor care sfidează SUA – atât militar cât, mai ales, economic – se îngroașă, astfel încât e clar că poziția actuală de forță a SUA e una strict limitată în timp. Ceea ce însă remarcăm este un alt fapt. Treptat, aproape pe șest, țările aliate(a se citi sub ocupația) SUA au început diverse mișcări interesante în ceea ce privește politica lor legată de aur. În prima fază și-au repatriat cea mai mare parte a rezervelor, pentru ca, într-o a doua fază – cea de acum – să treacă la cumpărarea activă de aur. Această mișcare survine celei a statelor „nealiniate” care, lucrând intens la un framework comercial cu garantare în aur, s-au apucat să-și rotunjească deținerile de metal galben.
Interesant e că multe dintre statele occidentale vorbesc despre un „standard” privind deținerea de aur ca diversificare, care ar prevedea ca Banca Centrală să aibă un minim de 4% din PIB ca rezervă de aur. Desigur, nu există un asemenea standard, dar este invocat de fiecare dată când ies în evidență tranzacții de achiziții de aur ale statelor sau băncilor centrale. Așa se face că, la ora actuală, cel mai mare compărător european de aur sunt polonezii care tot invocă standardul cu 4%. La fel l-au invocat și unguri sau … olandezii. Toți își completează temeinic depozitele de aur.
Uitându-mă însă în ograda noastră, constat cu stupoare că rezerva de aur a țării e nemișcată(și tot la Londra!). Dacă ar fi să facem un calcul legat de acel misterios 4% din PIB, ne-ar rezulta că România ar trebui să-și dubleze cantitatea de aur deținută. Dar nu mișcă nimic pe frontul ăsta, iar aici avem o nouă formă de slugărnicie deoarece absolut nimic nu interzice achiziția de aur. În condițiile turbulențelor actuale, aurul este mai mult decât o ancoră deoarece, la o eventuală schimbare de paradigmă, atât acesta cât și celelalte materii prime cu grad mare de certitudine devin contrapartide. E un fenomen care dejase petrece. Iar noi, din nou, suntem în urmă, înghețați în conceptul care ne-a fost diktat.
Ceea ce se întâmplă acum e o revoluție în adevăratul sens al cuvântului, e o trezire a lumii. Nu, aurul nu este o evoluție ca paradigmă monetară, ci o involuție necesară trezirii lumii. Ceea ce am trăit în ultimul secol a fost o hipnoză colectivă în care niște șmecheri avizi de putere și bogății au jefuit lumea așa cum au făcut-o colonizatorii spanioli cu indienii. Exact ca și atunci, în toată această perioadă lumea și-a dat bunurile tangibile pe sticla colorată a banilor. Când ne vom trezi din hipnoză vom constata cât de iluzorie a fost întreaga minciună în care am trăit și cum cei avizi de putere, printr-o stratagemă de doi bani, au reușit înrobirea lumii. Degeaba vei avea atunci bani deoarece vei constata cu amar că nu ai nimic.
Iată purul adevăr! E adevărul capabil să fie descoperit chiar și de un copil dacă nu este mânjit de iluzoriul lumii în care trăim. Întrebarea e simplă: care e valoarea banului? Ți se va spune că poți să cumperi lucruri, dar „regula” e valabilă până când cineva spune STOP JOC. Astfel încât întrebarea persistă. Dacă în cadrul convenției de la Bretton Woods se garanta convertibilitatea dolarului în aur la o paritate de 35$, cu cât anume se poate schimba acum dolarul? Îmi veți spune prompt că valoarea actuală e de aproximativ 2000 dolari pe uncie, ceea ce e fals. Aceasta e valoarea de piață, dar FED-ul nu o garantează. De fapt, dacă teoretic i-ar cere cineva FED-ului să garanteze un anumit preț, oricare ar fi el(să zicem 50 000$/uncie!!!), FED-ul nu ar face-o. De ce? Pentru că nu poate! Nu are atâta aur pentru a asigura convertibilitatea.
Cred că acum înțelegeți limpede care-i șmecheria din spatele sistemului. Ceea ce trebuie să mai înțelegeți e că suntem pe ultima sută de metri, cea în care ultimii indieni fraieri încă se mai lasă vrăjiți de mărgelele de sticlă. Atât pentru azi.
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu