Analize și opinii

Dan Diaconu: Întrebări despre cutremur

Contextul în care a apărut cutremurul e unul destul de dubios. Cu nişte alegeri venind peste un Erdogan aflat într-o pierdere de popularitate şi cu forţele internaţionale ostile, cutremurul care-a venit el seamănă exact cu bomboana de pe colivă.

Există totuşi câteva chestiuni dubioase. Prea a venit aşa la fix cutremurul. Nu cred în coincidenţe, însă nici nu am habar de vreo tehnologie de provocare a unui cutremur. Ceea ce însă mi se pare de-a dreptul dubios este modul în care s-a scos din mânecă „specialistul”. Un anume Frank Hoogerbeets a fost aruncat în faţa publicului ca „geniul care-a prezis cutremurul”. S-a spus că este specialist la un institut numit Solar System Geometry Survey. Am dat rapid o căutare şi mi-a rezultat un site de-a dreptul dubios, care pare a fi făcut pe colţul mesei. Ciudat.

Văzându-l pe om am avut impresia că retrăiesc momentul în care „seismologul” Vergil Hâncu anunţa marele cutremur şi recomanda să băgăm dinamită în pământ şi s-o detonăm pentru a putea controla declanşarea „marelui cutremur”. Totul s-a fâsâit în momentul în care la data la care a anunţat cutremurul nu s-au remarcat decât nişte câini lătrând de plictiseală.

Partea ciudată pe care-o remarc eu este dată de „previziunile” făcute de idiotul John Bolton în Wall Street Journal. „Yet there’s a chance he(Erdogan n.n.) can be stopped, if the West takes bold action to help ensure his domestic opposition gets a fair shake in upcoming presidential elections” – spune acesta. Mă rog, în articolul respectiv solicită statelor membre NATO să pună la îndoială apartenenţa Turciei la NATO în cazul în care Erdogan ar câştiga alegerile. Zguduiala însă mi-a amintit instantaneu de articolul lui Bolton din WSJ.

Sunt totuşi câteva chestiuni extrem de dubioase. Cărţile par făcute pentru a-l faulta pe Erdogan. Apariţia „specialistului de niciunde” şi impunerea sa în prim-planul spaţiului mediatic prin intermediul mediei americane pare o operaţiune cusută rău cu aţă albă. Parcă cineva ar încerca să ne demonstreze – fără să-i fi cerut nimeni asta! – că evenimentul din Turcia a fost unul natural.

Nu mă înţelegeţi greşit, dar vreau să vă spun că la fiecare cutremur sunt „profeţi” care l-au prevăzut. Însă niciodată cineva nu a fost atât de promovat precum necunoscutul Hoogerbeets.

Nu vreau să cad în penibil, dar numărul mare de coincidenţe mă pune pe gânduri. Repet, din câte ştiu, cutremurele nu pot fi declanşate. Poate nu ştiu eu bine sau poate, mai degrabă, stelelele s-au aliniat nefast pentru Erdogan.

Totuşi, trebuie să înţelegem că lipsa normativelor anti-cutremur în construcţii este o chestiune flagrantă în Turcia. Ţara nu e la prima problemă de acest gen, iar situaţia revine de fiecare dată când avem un asemenea incident. Din acest punct de vedere, autorităţile din Turcia sunt într-o culpă majoră. Din dorinţa de a se construi mult, se construieşte prost şi iată cu ce consecinţe.

Autor: Dan Diaconu

sursa: https://trenduri.blogspot.com/