Tratamentul pentru COVID-19 agreat la Bruxelles a fost … crearea unui super-stat european. Știu, Plăvanul nu v-a informat, dar, în mare, cam despre asta a fost vorba atunci când oligofreul național s-a întors cu mărunții căzuți de la masa bogaților. În perioada imediat următoare se va elabora un fel de master-plan care va fi pus în aplicare în mod uniform astfel încât, în 5-7 ani, marea majoritate a bugetelor publice și a politicii să se concentreze la Bruxelles. Nu vă mai declarați surprinși că nu v-a spus nimeni nimic. O s-o constatați singuri atunci când va fi prea târziu.
Primele mișcări care se vor face vor fi cele din sistemele de forță. Serviciile de ordine sunt avangarda. Acesta este motivul pentru care mașinile poliției au fost curățate de orice simbol național. S-a alocat un buget frumos pentru această operațiune care trebuia pusfă pe tapet rapid. A doua chestiune este redenumirea poliției. În scurt timp nu se va mai numi Poliția Română, ci Poliția Națională. De asemenea, urmează să se îndepărteze toate simbolurile naționale de pe uniformă și să se agreeze un model identic în toată Uniunea Europeană. După aceasta, marea centralizare care va presupune desființarea ministerelor naționale și coordonarea centralizată de la Bruxelles. Va exista chiar și o supra-structură de poliție europeană/serviciu secret pe modelul FBI.
Următoarea centralizare se va face la nivelul serviciilor de informații și a sistemelor juridice. Renunțând la propriile servicii de informații în favoarea unui diluat meta-serviciu european, practic statele membre vor renunța definitiv la suveranitatea lor, iar meta-serviciile juridice europene vor parafa definitiv deznaționalizarea statelor. Conducătorii aleși locali vor fi de carton, iar parlamentele naționale un fel de structuri inutile. Dacă vreți, acele parlamente vor fi tot atât de relevante precum Consiliile Județene de acum. Practic, după definitivarea acestor doi pași, statele intrate în mașina de tocat europeană nu vor mai avea nicio relevanță.
Chestiunea interesantă este că trecerea la noua structură nu se va face similar. Primii vor fi cei nerelevanți. Germania și Franța nu vor intra de la început decât formal în noile meta-structuri, în sensul în care vor dezvolta servicii paralele care se vor integra acolo. Poliția națională nu se va integra în respectiva structură, ci vor crea o nouă structură – Poliția Europeană – căreia îi vor da anumite atribute pe teritoriul propriu. La fel și-n cazul serviciilor de informații. În ceea ce privește serviciile juridice, vor sta pe margine ori din cauza propriilor curți constituționale, ori pentru a „aștepta garanții suplimentare”
Asta face ca noi, proștii, să ne aruncăm cu capul înainte fără să știm despre ce e vorba. Chestiunea cu Poliția a fost făcută gratuit de către ai noștri, întrucât încă nu s-a convenit la nivel oficial asupra pașilor. Dar se putea să nu dea dovadă Plăvanul de servilismul care-l caracterizează?
Așa proști și trădători cum ne știți, suntem primii care am decis să trecem voluntari în zona crepusculară. Ai noștri „ca brajii” ne-au vândut din nou, de data asta definitiv. Există însă și-o compensație pentru toată ticăloșia pe care suntem nevoiți s-o îndurăm. În timp ce pentru omul de rând treburile se vor desfășura oarecum la fel, pentru restul șefilor și șefuleților de prin ministere sau de pe la conducerea diverselor structuri naționale, va începe jihadul. Uniformizarea nu se va face cu șefi naționali, ci cu unii de prin alte părți. Astfel, toți pârdalnicii care se făcuseră stăpâni pe o ștampilă se vor vedea în ingrata situație de a preda armele. Desigur, vor avea posibilitatea să aplice la posturi europene, dar ghici ce?, nu vor fi pregătiți pentru asta și vor îngroșa rândurile frustraților. Serviciile din Polonia, Ungaria și alte câteva state deștepte s-au pregătit de ani buni pentru așa ceva. Inclusiv pentru a acționa ca o enclavă în cadrul unui conglomerat european pentru a-și proteja propriile interese. La noi canci. Și uite-așa, toate beneficiile pe care și le-au pus de-o parte din timp se vor topi peste noapte. Adio posturi, adio pensii călduțe, adio alte beneficii luate prin șmecherii grosolane.
Într-adevăr, cea mai mare tragedia va fi pierderea suveranității naționale și a oricărei posibilități de ieșire din mecanismul european. De-aceea englezii au șters-o în stilul caracteristic. Odată intrați în malaxorul uniformizator n-ar mai fi ieșit niciodată de-acolo. Dacă nu știți în ce-ați intrat, vă spun eu acum: fix în URSS. Uniunea Europeană de acum e URSS-ul anilor 20. Partea proastă e că atunci când se va prăbuși și-acest uriaș cu picioare de lut se vor redesena hărțile teritoriale. Și-atunci să vă țineți!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice
Inca mai exista Romania ?
Intrarea sub stăpînirea celui de-al treilea imperiu khazar: “Uniunea Europeană, este opera societăţilor secrete conduse de către comunitatea evreiască prezentă în fiecare ţară
https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/07/13/uniunea-europeana-este-opera-societatilor-secrete-conduse-de-catre-comunitatea-evreiasca-prezenta-in-fiecare-tara/
E clar cum o sa fie peste cativa ani de zile in Romania, multumesc pentru informatii!