Să știți că, în ciuda ticăloșilor și a ticăloșiilor lor, realitatea este cea care are puterea de a corecta deviațiile. Faptul că o mână de analfabeți a pus mâna pe puterea din România, transformând țara într-o tiranie absurdă, nu înseamnă că regimul lor prostesc are capacitatea de a dura. Din contră. Părerea mea e că toți se vor prăbuși la modul tragic. Nu e însă un motiv de bucurie pentru noi întrucât totul se va petrece prin suferința noastră.
Chestiunea e simplă: ticăloșia nu le compensează prostia. Economia cade, încrederea scade și, treptat, totul va lupta împotriva lor. Bomba care a venit aseară este aceea că Moody’s a scăzut ratingul României. Acum suntem la Baa3 cu perspectivă negativă. Probabil intervențiile politice au fost cele care au condus la neretrogradarea noastră la junk. Din punct de vedere a ceea ce se petrece, România e deja junk.
Suntem țara cu cel mai mare deficit al Uniunii Europene, situația colectării e dezastruoasă din cauza corupției generalizate, cheltuielile au sărit absolut aberant și, în ciuda tonului liniștitor al autorităților, în spate casa e în flăcări. Ne împrumutăm cu cea mai mare dobândă din UE, dar ceea ce plătim acum va fi ieftin față de ceea ce vine! Necesarul de finanțare al României crește pentru că banii sunt furați, iar „schema Ucraina” a reușit să activeze cea mai dezastruoasă schemă de corupție de aici. Asta se va repercuta asupra cetățenilor care vor fi lăsați pradă prețurilor mari și impozitelor aberante. Vă imaginați ce va însemna pentru un om simplu când, pentru a ține o mașină, va trebui să plătească anual 1000-1500 EUR? Când pentru a-și plăti impozitele pe casă va merge cu căruța cu bani la autoritățile locale? Când va fi penalizat la fiecare colț de stradă de melițienii lui Pledoiu? Teroarea abia acum începe.
România va deveni o țară de nelocuit. Nici nu vă imaginați în ce dezastru ne-au adus prostovanii ticăloși care, în ciuda faptului că totul e în flăcări, nu se abțin să nu mai fure ceva pentru stăpâni și pentru ei.
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu