Se apropie un nou moment cheie în Iran. SUA au continuat să deplaseze echipamente militare în regiune. Un al doilea portavion urmează să sosească, în timp ce numeroase avioane americane se tot concentrează în zonă. Dacă până acum diferența dintre SUA și Iran era mare, acum este copleșitoare. Practic Trump a deplasat acolo cam tot ceea ce are mai avansat armata SUA.
De partea cealaltă, rușii și chinezii au dat Iranului numeroase echipamente. Rusia a trimis mai multe avioane MIG-29 și SU-35, existând informații inclusiv despre dotarea Iranului cu un număr necunoscut de elicoptere de atac. China, de asemenea, ajută Iranul nu doar cu radare și alte echipamente avansate, ci inclusiv cu informații. Sosirea vaporului „științific” chinezesc a stârnit îngrijorarea americanilor care, pe moment, și-au retras portavionul în Oceanul Indian. Nu în ultimul rând, sistemele satelit ale Chinei publică în regim „open source” toate mișcările americane din Golf, punctând echipamentele fiecărei locații în parte. E suficient ca imaginile publicate să fie transmise rachetelor iraniene de nouă generație dotate cu AI pentru ca acestea să se auto-ghideze până acolo și să aleagă cel mai convenabil obiectiv.
Repet însă, diferențele între ceea ce au desfășurat americanii și ceea ce au acum iranienii este mai mult decât disproporționată. Motiv pentru care, probabil, vă întrebați de ce americanii nu trec la fapte. De ce nu-i lichidează pe iranieni? Și-aici ajungem la a doua parte a problemei.
Faptul că avem de-a face cu un meci disproporționat nu înseamnă obligatoriu că cel mai puternic câștigă. De asemenea, Iranul nu e o țară pe care s-o cucerești facil. S-a văzut bine în Afganistan, unde în ciuda prezenței masive a americanilor la sol, în final au fost nevoiți să fugă pripit și rușinos. Cu Iranul e mult mai complicat întrucât, dincolo de relief, e dimensiunea țării și, mai ales, spiritul luptător al perșilor. În afară de asta, mai e un element esențial: indiferent de lovitura pe care o vor da iranienii, aceasta va fi infinit mai mare și mai valoroasă în ochii publicului decât ceea ce încasează.
Să vă explic afirmația anterioară. Presupunem că SUA bombardează groaznic și distruge tot arsenalul militar al Iranului(puțin probabil, dar luăm ca ipoteză). În schimb, Iranul reușește să scufunde o navă americană de război sau să șteargă de pe fața pământului o bază militară americană din Golf. Suntem în prag de midterms și republicanii oricum nu stau deloc grozav. Orice astfel de pierdere echivalează cu un dezastru, indiferent de ceea ce a pierdut cealaltă tabără.Republicanii vor spune că au supus Iranul, timp în care democrații vor face apel la bieții soldați americani omorâți și la situația incertă lăsată acolo. Iar de câștigat, ghiciți cine va câștiga. Indiferent cum ați da-o, ăsta e contextul din SUA.
Cu totul altceva se întâmplă în Israel. Deviantul Netanyahu are și el alegeri. Dacă le pierde, putrezește în închisoare. În cazul său, chestiunea e mult mai simplă: nu-și poate asigura victoria fără să atace Iranul, arătându-le concetățenilor ce acte de eroism a făcut el pe spatele americanilor. Nu se întâmplă asta, Netanyahu pierde!
Ei bine, după cum vedeți, treburile nu-s deloc limpezi și cei doi vectori ai invadării Iranului trag unul hăis și celălalt cea De aceea întrebarea care se pune este dacă într-adevăr va avea loc un atac. Iranul a trasat o linie roșie, afirmând că este de acord să predea întreg combustibilul nuclear îmbogățit către AEIA, cu condiția încetării oricăror sancțiuni asupra țării. Ar fi un moment bun pentru Trump, dar devastator pentru Netanyahu și asta din două motive. În primul și-n primul rând deoarece marea problemă a Israelului nu este ipotetica bombă atomică iraniană, despre care inclusiv copiii știu că-i o gogoriță. Marea problemă a Israelului este teribila putere militară convențională a Iranului, care acum, cu donațiile ruso-chineze și cu accelerarea programului militar iranian(generat tot de tentativa de invazie israeliană), este de-a dreptul colosală. În scurt timp Israelul va trebui să înțeleagă și să se obișnuiască cu ideea că nu e cea mai mare putere militară a zonei. De asemenea, o renunțare la restricțiile impuse Iranului ar rezulta într-o și mai mare problemă deoarece, așa cum a crescut militar, Iranul poate crește chiar mai mult din punct de vedere economic. Trebuie doar să fie lăsat în pace. Nu în ultimul rând, Netanyahu înțelege că într-o ecuație în care Iranul nu mai amenință Israelul, toată politica sa belicoasă pică, iar întregul scenariu războinic e aruncat la gunoi.
Israelul, dacă e să judecăm logic, are o problemă cât casa. Papă extrem de multe ajutoare, iar rezultatele pe tărâm economic sunt discutabile. Vecinii săi însă s-au dezvoltat pornind de la zero, pe propriile picioare. Tel Aviv-ul arată ca un prăfuit oraș provincial pe lângă celelalte orașe-fanion ale Golfului. E adevărat, majoritatea lor sunt clădite pe petrol, dar niciunul dintre aceste state n-au primit atâția bani sub formă de ajutoare. Imaginați-vă acum cât s-ar ridica un Iran lăsat fără sancțiuni și ce șocuri politice ar genera în Israel bunăstarea persană.
Mă opresc aici cu enumerările pentru că bănuiesc că s-a înțeles exact care-s mișcările. Personal, dacă aș miza pe ipoteza unei judecăți raționale din partea lui Trump, aș spune că toate deplasările de arme s-au făcut doar pentru a impresiona Iranul și vecinii săi, forțând la maxim capacitatea de negociere din partea Teheranului. Doar că avem motive suficiente de a ne îndoi de capacitățile lui Trump, astfel încât spun că nu este exclus nici un atac din senin. Doar că acum, cu atâtea surse de intelligence în zonă, SUA nu mai poate miza pe atacuri-surpriză, ci doar pe atacuri masive, din care va avea pierderi la fel de masive. Iar atacurile, dacă se vor materializa, vom vedea ce rezultante monstruoase vor genera.
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu