Dan Diaconu: Dezastrul geopolitic (pre)văzut de personalităţile proeminente ale domeniului

Pentru că tot sunt etichetat pe la toate colţurile drept pro-rus, o să încetez în a argumenta de ce opinia respectivă e una idioată. N-ai ce să faci împotriva unor indivizi care judecă în şabloane. Pot însă să aduc în susţinerea opiniilor pe care le am alţi „pro-ruşi celebri” din zona occidentală. Cine ştie, poate logica lor va fi suficient de bună astfel încât să-i pună pe gânduri pe cei care-mi sar la gât.
Voi începe cu Henry Kissinger, celebru „comunist pro-rus”. Iată ce spunea el într-o opinie publicată în Washington Post în 5 martie 2014(redau articolu integral; sublinierile îmi aparţin):

”Opinia publică este acaparată de subiectul Ucraina, iar lumea se gândeşte la confruntare. Dar știm încotro mergem? În viața mea, am văzut patru războaie începute cu mare entuziasm și sprijin public; pe toate nu am știut cum să le încheiem, iar din trei dintre ele ne-am retras unilateral. Testul suprem al politicii este despre cum se termină, nu cum începe.

Mult prea des problema ucraineană este pusă ca o confruntare: dacă Ucraina se alătură Estului sau Vestului. Însă, dacă Ucraina vrea să supraviețuiască și să prospere, nu trebuie să fie avanpostul uneia dintre părți împotriva celeilalte – ar trebui să funcționeze ca o punte între ele.

Rusia ar trebui să accepte că, dacă încearcă să forțeze Ucraina spre un statut de satelit și, prin urmare, să mute din nou granițele Rusiei, se va auto-condamna să-și repete istoria de cicluri auto-împlinite de presiuni reciproce cu Europa și cu Statele Unite.

Occidentul trebuie să înțeleagă că, pentru Rusia, Ucraina nu poate fi niciodată doar o țară străină. Istoria Rusiei a început în ceea ce se numea Rusia Kieveană. De acolo s-a răspândit religia rusă. Ucraina face parte din Rusia de secole, iar istoriile lor s-au tot împletit de-a lungul timpului. Unele dintre cele mai importante bătălii pentru libertatea Rusiei, începând cu Bătălia de la Poltava din 1709, s-au purtat pe pământul ucrainean. Flota Mării Negre – mijlocul Rusiei de a-şi proiecta puterea în Marea Mediterană – are la bază închirierea pe termen lung la Sevastopol, în Crimeea. Chiar și dizidenți renumiți precum Aleksandr Soljenițîn și Joseph Brodsky au insistat că Ucraina este o parte integrantă a istoriei Rusiei și, într-adevăr, a Rusiei.

Uniunea Europeană trebuie să recunoască faptul că dilatarea sa birocratică și subordonarea elementului strategic față de politica internă în negocierea relației Ucrainei cu Europa au contribuit la transformarea unei negocieri într-o criză. Politica externă este arta de a stabili priorități.

Ucrainenii sunt elementul decisiv. Ei trăiesc într-o țară cu o istorie complexă și o compoziție poliglotă. Partea vestică a fost încorporată în Uniunea Sovietică în 1939, când Stalin și Hitler au împărțit prada. Crimeea, a cărei populație este rusă în proporție de 60%, a devenit parte a Ucrainei abia în 1954, când Nikita Hrușciov, un ucrainean de naștere, a acordat-o în cadrul sărbătoririi a 300 de ani a acordului rusesc cu cazacii. Vestul este în mare parte catolic; estul în mare parte ortodox rus. Vestul vorbește ucraineană; estul vorbește mai ales rusă. Orice încercare a unei aripi a Ucrainei de a o domina pe cealaltă – așa cum a fost modelul – ar duce în cele din urmă la război civil sau la destrămare. A trata Ucraina ca parte a unei confruntări Est-Vest ar distruge timp de zeci de ani orice posibilitate de a aduce Rusia și Occidentul – în special Rusia și Europa – într-un sistem internațional cooperant.

Ucraina este independentă de doar 23 de ani; a fost anterior sub un fel de stăpânire străină încă din secolul al XIV-lea. Deloc surprinzător, liderii săi nu au învățat arta compromisului, cu atât mai puțin din perspectiva istorică. Politica Ucrainei de după independenţă demonstrează clar că rădăcina problemei se află în eforturile politicienilor ucraineni de a-și impune voința în părțile recalcitrante ale țării, mai întâi de către o facțiune, apoi de către cealaltă. Aceasta este esența conflictului dintre Viktor Ianukovici și principalul său rival politic, Iulia Timoșenko. Ei reprezintă cele două aripi ale Ucrainei și nu au fost dispuși să împartă puterea. O politică înțeleaptă a SUA față de Ucraina ar căuta o modalitate prin care cele două părți ale țării să coopereze între ele. Ar trebui să căutăm reconcilierea, nu dominația unei facțiuni.

Rusia și Occidentul, și mai puțin diferitele facțiuni din Ucraina, nu au acționat pe acest principiu. Fiecare a înrăutățit situația. Rusia nu ar putea să impună o soluție militară fără a se izola într-un moment în care multe dintre granițele sale sunt deja precare. Pentru Occident, demonizarea lui Vladimir Putin nu este o politică; este un alibi pentru lipsa unuia.

Putin ar trebui să realizeze că, oricare ar fi nemulțumirile sale, o politică de impuneri militare ar produce un alt Război Rece. La rândul lor, Statele Unite trebuie să evite să trateze Rusia la modul aberant, pentru a-i permite, cu răbdare, să înveţe regulile de conduită stabilite de Washington. Putin este un strateg serios – pe premisele istoriei Rusiei. Înțelegerea valorilor și psihologia SUA nu sunt punctele lui forte. Însă înțelegerea istoriei și psihologiei Rusiei nu a reprezentat un punct forte al factorilor de decizie din SUA.

Liderii din toate părțile ar trebui să revină la examinarea rezultatelor, nu să concureze din postura interesului lor. Iată noțiunea mea despre un rezultat compatibil cu valorile și interesele de securitate ale tuturor părților:

1. Ucraina ar trebui să aibă dreptul de a-și alege liber afilierile economice și politice, inclusiv cu Europa.

2. Ucraina nu ar trebui să adere la NATO, o poziție pe care am luat-o acum șapte ani, când a apărut ultima oară.

3. Ucraina ar trebui să fie liberă să creeze orice guvern compatibil cu voința exprimată a poporului său. Liderii ucraineni înțelepți ar opta atunci pentru o politică de reconciliere întrediferitele părți ale țării lor. Pe plan internațional, ei ar trebui să urmeze o postură comparabilă cu cea a Finlandei. Această națiune nu lasă nicio îndoială cu privire la independența sa acerbă și cooperează cu Occidentul în majoritatea domeniilor, dar evită cu grijă ostilitatea instituțională față de Rusia.

4. Este incompatibil cu regulile ordinii mondiale existente ca Rusia să anexeze Crimeea. Dar ar trebui să fie posibil să se pună relația Crimeei cu Ucraina pe o bază mai puțin tensionată. În acest scop, Rusia ar recunoaște suveranitatea Ucrainei asupra Crimeei. Ucraina ar trebui să consolideze autonomia Crimeei în alegerile organizate în prezența observatorilor internaționali. Procesul ar include eliminarea oricăror ambiguități cu privire la statutul flotei Mării Negre la Sevastopol.

Acestea sunt principii, nu prescripții. Oamenii familiarizați cu regiunea vor ști că nu toate vor fi acceptabile pentru toate părțile. Testul nu este satisfacția absolută, ci insatisfacția echilibrată. Dacă nu se ajunge la o soluție bazată pe aceste elemente sau pe elemente comparabile, deriva către confruntare se va accelera. Momentul pentru asta va veni destul de curând.”

Un alt strateg american de o importanţă colosală este George Kennan, probabil cel mai mare expert american în ceea ce priveşte Rusia. A fost ambasador în Uniunea Sovietică până în 1952, iar după aceea a fost unul dintre arhitecţii înfrângerii URSS în Războiul Rece. Iată opiniile sale după votarea în Senatul American din 1997 a extinderii NATO:

„Cred că asistăm la începutul unui nou Război Rece. Ruşii vor reacţiona gradual, iar asta le va afecta politica internă. Cred că extinderea NATO este o eroare tragică. Nu avem niciun motiv pentru această acţiune. Nimeni n-a ameninţat pe nimeni. Această expansiune îi va face pe părinţii fondatori ai naţiunii să se întoarcă în mormânt. (…)

Am semnat să protejăm o serie de ţări în condiţiile în care nu avem nici intenţia şi nici capacitatea de a o face. Votarea extinderii a fost o simplă acţiune uşuratică a unui Senat care nu are niciun interes real în politica externă. Ceea ce mă îngrijorează exte cât de superficială şi de lipsită de informaţii a fost întreaga dezbatere din Senat. M-a deranjat tratarea Rusiei ca pe o ţară care abia aşteaptă să atace Vestul.

Oare oamenii nu înţeleg că diferendul nostru cu Uniunea Sovietică era exclusiv cauzat de regimul comunist? Iar acum noi întoarcem spatele oamenilor care au făcut cea mai paşnică revoluţie din istorie pentru a îndepărta regimul sovietic. Iar democraţia rusească de acum este cu mult mai avansată decât cea a ţărilor pe care noi ne angajăm să le apărăm de Rusia. Desigur, se va ajunge la o reacţie dură din partea Rusiei şi apoi arhitecţii extinderii NATO vor spune „v-am spus noi cum sunt ruşii”, însă va fi ceva absolut greşit.”

John Mearsheimer e un nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Acesta spunea în 2015 următoarele:

„Vestul împinge Ucraina pe calea pierzaniei(a unui hedonism iresponsabil) şi rezultatul final este că Ucraina va fi distrusă. Ceea ce facem acum este de fapt să încurajăm acest rezultat.”(mai multe aici)

Tot despre extinderea NATO din 1997, F. Matlock Jr. ambasador în URSS din 1987 până în 1991 spunea că extinderea NATO „reprezintă cea mai profundă gafă strategică şi se va perpetua într-un lanţ de evenimente care vor avea ca finalitate cea mai gravă ameninţare pentru securitatea mondială de la colapsul URSS”(este vorba despre articolul care-i fotografia acestei postări).

William Perry, Secretarul pentru Apărare al lui Bill Clinton spunea în 1996 că „extinderea NATO va contribui la o ruptură a relaţiilor cu Rusia”. La fel, Noam Chomsky avertiza în 2015 că „ideea intrării Ucrainei într-o alianţă militară cu Vestul nu este acceptabilă pentru niciun lider al Rusiei, iar dorinţa Ucrainei de a intra în NATO va conduce la un război major”. Mă rog, Chomsky vi s-ar putea părea dubios în actualul context deoarece sunt cunoscute poziţiile sale radicale. E totuşi interesant de înţeles exactitatea previziunii pe care-a făcut-o!

Stephen F. Cohen, un expert remarcabil în Rusia şi URSS spunea în 2014 că „mutarea forţelor NATO către graniţa Rusiei va militariza puternic situaţia, iar Rusia nu se va da înapoi deoarece e vorba de existenţa sa”. Clipul îl aveţi aici.

Închei cu opiniile lui Sir Roderic Lyne, fost ambasador al Marii Britanii la Moscova, care, în urmă cu un an, avertiza: „Încercarea Vestului de a împinge NATO în Ucraina este o greşeală la toate nivelele: nu are sens strategic, nu există beneficii în condiţiile în care dezavantajele sunt uriaşe. Dacă vrei să începi un război cu Rusia acesta e cel mai uşor mod de a o face.”

Întrebarea care se pune pentru oamenii serioşi la cap este „cum de anume politicienii occidentali sunt atât de proşti?”. Eu unul îi văd asemeni unor cretini care scot cuiul grenadei şi-apoi se miră că a explodat. Eventual fac şi-o reclamanţie la ANPC.

Problema României şi a Poloniei este că ne-am pierdut buffer-ul reprezentat de Ucraina. A paria pe un cal mort(Ucraina) înseamnă a fi dobitoc. Desigur, în cazul nostru ştim bine ce conducere avem. Ceea ce trebuie însă să conştientizăm, ca oameni simpli, este că după Ucraina va veni rândul nostru. Aud tot felul de opinii cretine, cum că ar trebui să stăm liniştiţi pentru că avem „umbrela NATO”. Oameni buni, nu fiţi proşti! N-avem nicio umbrelă. Desigur, ruşilor le va fi mai greu să ia decizia unui atac asupra unui stat NATO, dar vă garantez că în afara unui război de uzură pe teritoriul nostru naţional nu vom avea absolut nimic altceva. Reţineţi ce vă spun, iar dacă vreţi să înţelegeţi ce însemnă un război de uzură, priviţi spre imaginile reale din localităţile bombardate.

Poziţia noastră în privinţa conflictului ucrainean trebuie să fie una absolut neutră. Jocul stupid al Plăvanului cu ajutorul militar e unul de-a dreptul cretin. De asemenea, văd ventilându-se la noi ştirea că Polonia ar da avioane militare Ucrainei. Nu, Polonia nu va da niciun avion! Au anunţat-o public de două ori. Teama mea e că imbecilii noştri de la butoane au intenţia să facă ei chestia asta, ceea ce ar fi o idioţenie fără margini.

V-am spus de multe ori că Rusia a intrat în „starea de flux”. Retoricile imbecile sunt absolut nejustificate acum şi ne pot costa enorm. Interesul ne indică o singură direcţie: trebuie să tratăm Rusia cu atenţie sporită, să ne cântărim fiecare vorbă. Nu de alta, dar de-aici înainte orice prostie ne va costa extrem de scump. Şi, credeţi-mă, acum e nevoie de raţiune mai mult decât oricând în istoria noastră.

P.S. Rusia a prezentat lista ţărilor neprietene. Noi suntem incluşi întrucât facem parte din UE. Căutaţi însă în dicţionarul diplomatic ce înseamnă neprieten. Vă spun eu: ar trebui să vi se facă pielea de găină!

Autor: Dan Diaconu

sursa: https://trenduri.blogspot.com/