Analize și opinii

Dan Diaconu: “Democrația ticăloșilor”

Iată că s-a încheiat și cea mai mare circotecă a istoriei SUA, anume ancheta specială a procurorului Mueller privind influențarea alegerilor de către Rusia. Orice om cu scaun la cap s-ar prăpădi de râs când ar citi ipotezele de la care s-a pornit și acuzațiile care s-au adus. O totală deviere de la realitate, care însă a costat enorm.



De-a lungul investigației, tiripliciul Mueller a intervievat peste cinci sute de martori, a obținut aproape patru mii de mandate și citații și a făcut vreo treisprezece solicitări către guverne străine în vederea strângerii probelor. Care probe au condus la chestii halucinante: că unul din echipa lui Trump, de frica anchetei, a ascuns că s-a întâlnit cu un oficial rus, că altul ar fi mințit sau că Trump a fost în tinerețe cam curvar. Per total, numai chestii „groaznice”, de parcă ar fi fost lucrate de Ciorduța.

Raportul Mueller e incapabil să acuze de ceva. Pur și simplu, Gigel ăla a păpat o căruță de bani fără să facă nimic. Mă întreb sincer, dacă i s-au alocat acele imense fonduri pentru a demonstra o prostie de asemenea dimensiuni, de ce oare nu se alocă fonduri investigării intruziunii fantomei lui Barbă Neagră în alegerile americane. Nu de alta, dar e la fel de plauzibil.

Ceea ce rămâne din toată această afacere e poziția descoperită a flașnetelor aruncătoare cu căcat. Scânteia capitalismului – Washington Post(bine i-a zis Constantin Gheorghe), Neo-Izvestia – New York Times, TVR – CNN și toate celelalte instituții media au demonstrat cu vârf și îndesat că nu sunt nimic altceva decât o extensie a statului subteran care parazitează societatea. Chiar dacă „au fost dovedite”, asta nu e nimic, cum n-a fost nici la noi nimic atunci când, în 2009, băsescu a băgat gaz în toți acoperiții pentru a fi reales. Chiar dacă asta s-a lăsat cu paradirea iremediabilă a ceea ce s-a numit presă scrisă, propaganda a migrat-o către net.

Ceea ce vedem în SUA e spectacolul jalnic al propagandei scăpate de sub control, al imbecililor otrăviți care chiar cred ceea ce li s-a turnat în ureche. Așa cum pe-aici sunt imbecili care sunt gata să se detoneze din motive de „neconstituționalitate” și „control politic” generate de celebrele Ordonanțe 13 și 7, la fel și în SUA, o târlă de imbecili au pus botul la spectacolul macabru instrumentat de FBI. Să ne reamintim totuși că FBI este instituția care-a pus în scenă la noi farsa DNA, care-a ținut-o în brațe pe nulitatea Koveși și care-a sponsorizat toată propaganda dezgustătoare la adresa acestui serviciu.

Văzând cum a lucrat „echipa Mueller” poate c-ar fi timpul să vedem ce are de spus ticălosul care-a pus la cale întreg spectacolul, ex-directorul FBI, James Comey. Într-un editorial din New York Times, spune că n-are habar de concluziile raportului și nici nu-l interesează care-s acestea, ci că, pentru el, e important să constate că justiția lucrează corect. Păi cum, băi, ticălosule, după ce-ai otrăvit lumea, după ce ai inundat media cu acuze abracadabrante, acum stai liniștit și zici că te mulțumește că justița lucrează? Nu merge așa, cocoșel!

Practic, dacă justiția americană ar lucra într-adevăr, ar trebui ca de-abia de-aici înainte să se vadă. S-au cheltuit aiurea niște bani mulți pe acuze mincinoase ceea ce ar trebui recuperat. De asemenea, ar trebui investigat cum de comisia tiripliciului Mueller nu s-a atins o iotă de democrați. Asta deoarece, dacă ar fi să demonstrăm relații cu rușii, abia de-acolo ar fi trebuit să se înceapă. Însă lăbuță ăla de Mueller a fost și el un prostovan scos la lumină de statul subteran și pus să o facă pe dehontologul.

Nu trebuie uitat că întreaga investigație a parazitat mandatul lui Trump, blocând de mult prea multe ori funcționarea Casei Albe. Practic, tot ceea ce s-a întâmplat a fost o formă mascată de presiune exercitată ilegal de statul subteran. Până când ilegitimii conducători de facto ai SUA nu și-au așezat cozile de topor în funcțiile cheie nu s-au lăsat, iar Mueller a fost folosit pe post de berbece. Degeaba acum s-a pronunțat ticălosul că n-are de adus nicio acuză, programul politic al lui Trump a fost deturnat, iar întregul mandat i-a fost făcut franjuri.

Cu alte cuvinte, asta e democrația: ori mergi pe dunga desenată de ăia care conduc în realitate, ori ești supus unor presiuni aberante până când revii pe dungă. Altfel, dacă te încăpățânezi, poți afla precum Kennedy că glonțul e al naibii de rece.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • America devine mareata in clipa in care dezvaluie adevarul cu privire la 9/11. Dumnezeu sa binecuvanteze America!