Mirel Palada – pufos naţional – încearcă o împăcăciune istorică şi face apel la Goţiu să facă pace. Într-adevăr, regulile tâmpe ale UE, ale corectitudinii politice şi ale post-politicii în care ne scufundăm din ce în ce mai rău, spun că în loc de poziţii conflictuale trebuie găsite compromisuri, „căi de mijloc”, în care fiecare parte câştigă câte ceva.
La prima vedere ideea este una generoasă: de ce să facem tărăboi când putem găsi soluţii? Însă, dacă stăm bine şi analizăm, actualele „reguli nescrise, dar obligatorii” ale compromisului, observăm lesne că ele sunt o măsură care ne indică exact cât de mult ne-am degradat ca oameni. Păi dacă unu vrea să te omoare şi tu nu vrei să mori, putem spune că un compromis reciproc avantajos e ăla în care-ţi taie o mână?
Din păcate lucrurile de azi arată exact ca în exemplul de mai sus. Goţiu şi cu haita lui de spălaţi pe creier(nu mă refer strict la USR, ci la gaşca lărgită a celor care rezonează la doctrina neocomunistă de piaţă) nu ne doresc în realitate decât moartea. Adoptând un comportament grobian, jucându-se şi aruncând în noroi cu lucruri care pentru unii dintre noi sunt sfinte, ei nu fac altceva decât să caute moartea noastră. Este ceea ce aş numi asasinatul nonviolent. Ce fel de pace poţi face cu unii ca ăştia? Ce fel de compromis putem găsi? Desigur niciunul, orice tentativă de împăcare fiind, în realitate, una sortită eşecului şi, pe termen lung, una în care majoritatea este redusă la tăcere.
Aşadar ce-i de făcut? În cazul lui Mirel Palada, din umilul meu punct de vedere, nu prea multe. Dacă aş fi fost în locul lui la acea nefastă emisiune aş fi ales una dintre cele două alternative posibile:
– ori i-aş fi spus în direct „Goţiule, eşti un porc nesimţit şi nu mai ce discuta cu un retardat ca tine” şi-aş fi părăsit emisiunea lăsându-l să se plângă lui CurLing toată noaptea;
– ori, în pauza publicitară, i-aş fi fript un cap în gură, doi pumni în plex şi-aş fi suferit bărbăteşte consecinţele acestui fapt.
Din păcate, Palada a ales „calea de mijloc” şi nu va ieşi deloc bine din toată tevatura. În pauza publicitară doar l-a gâdilat puţin pe porcuşorul isteric, suficient cât să grohăie ăla non stop a victimă, mai ceva ca ăia din Gulagul sovietic. Probabil, mafia juridică o să-l înhaţe bine pe pufos şi, întrucât vor considera că incidentul dintre două personalităţi are ecouri nasoale la pulime, vor aplica şi majorări ale pedepsei. Că doar „trebe să fie de ecsemplu”!
În final, detaşându-ne de incidentul propriu-zis, n-aş mai adăuga decât că ne aflăm în plin război cu orcii. Ei sunt minoritari, dar joacă pe termen lung şi joacă strict la distrugerea noastră. Dacă vreţi să înţelegeţi asta, ar trebui să pricepeţi şi că, pentru contracararea acestui cancer al societăţii, trebuie o organizare pe termen lung. Lumea trebuie să conştientizeze amploarea luptei şi să o ducă permanent, chiar dacă e una de derută, plictisitoare, care numai unor devianţi şi spălaţi pe creier li se pare fascinantă. Lupta cu duşmanii noştri e inegală; chiar dacă sunt minoritari, caracterul lor nativ-deviant şi spălarea pe creier îi fac redutabili. De-aceea majoritatea covârşitoare pe care o avem nu e suficientă. Mai e nevoie şi de determinare şi de implicare. Lucruri care, de obicei, cam scapă majorităţilor.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice