Discutăm despre paradoxuri în dezvoltarea unor țări luând exemple cât se poate de concrete. Cum e posibil ca țări pline de resurse, cu potențial uriaș, să trăiască într-o sărăcie cronică? Venezuela și Argentina sunt dovada că nu ideologia te salvează. Una e sancționată, cealaltă e „ajutată”. Rezultatul? La fel de prost: sărăcie și într-o parte și-n cealaltă.
Puțini știu că Argentina a fost acum un secol mai bogată decât SUA. Avea resurse, educație de top, imigrație de calitate și tehnologie. Mergea pe același drum ca America. Și totuși, a reușit performanța unică de a cădea din statutul de economie dezvoltată într-una în curs de dezvoltare.
Problema n-a fost lipsa bogăției, ci neînțelegerea contextului. A crezut că modelul ei va funcționa la infinit, a ignorat schimbarea lumii și a confundat naționalismul cu dezvoltarea. Venezuela face aceeași greșeală din cealaltă extremă.
Statul nu trebuie construit ideologic. Nu trebuie să fie nici de stânga, nici de dreapta, nici minimal, nici maximal. Doar logic, întrucât logica nu e înscrisă în ideologie. E primul pas. Urmează apoi cheia succesului, anume diplomația, nu sloganurile. Naționalismul trebuie să fie implicit, nu strigat. Realitatea nu iartă țările care nu înțeleg unde se află.
America de Sud nu e un accident. E o lecție. Iar lecțiile ignorate se repetă.
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu