Analize și opinii

Dan Diaconu: „Chestia asta trebuie cumva contracarată. Și când nu poți fizic, dai cu propaganda.”

În weekend-ul care a trecut ați avut posibilitatea să vedeți o altă isterizare inutilă a propagandei. De vreo două săptămâni se tot vântură informația conform căreia o navetă chinezească ar urma să se prăbușească provocând dezastrul. Comentarii ale NATO, demență a propagandei, fătuci de CNN învolburate, ce să mai spun, întreg spectacolul grotesc al minciunii ventilate aiurea. E epoca post-adevărului, ați uitat?

Scena demnă de râs s-a petrecut însă la CNN, această oficină în care se minte într-un asemenea hal încât Münchausen ar fi refuzat pe postul de redactor deoarece s-ar dovedi diletant în ceea ce privește minciunile debitate. Până-n ultima clipă cretinii CNN-ului au ținut-o în breaking-uri cum că naveta distruge vieți omenești. Ultima „destinație” dată ca sigură a fost Turkmenistanul. Bine că n-a căzut vreo sticlă din cer sau mai știu eu, vreun rahat pietrificat al unui astronaut de pe orbită că ar fi transformat-o CNN-ul în dramă mondială.

Pe la noi aceiași balivernari. Hoitnews a citat Aerospace Corp care, desigur, inițial dăduse niște traiectorii nimerind, ce să vezi!, fix în zone locuite. Chiar și-n ultima „iestimare” băgau ca sigură atingerea coastei Australiei. Proteveii o frigeau în aceeași ciorbă. Iar ziarecom – alți telectuali – începuseră să facă inventarul orașelor în care-ar cădea racheta chinezească.

Ei bine, așa cum era de așteptat, totul a căzut într-un penibil greu de imaginat. Dar care e realitatea? Naveta chinezească nu a fost „scăpată de sub control”. Pur și simplu așa a fost proiectată, să se reîntoarcă natural pe Pământ. Așa cum se întorc zeci de sateliți și alte obiecte spațiale pre-programate să cadă. Așa cum s-a întors naveta spațială MIR și așa cum se va întoarce ISS. Chestiunea e cât se poate de simplă: la intrarea liberă în atmosferă, obiectul ia foc, iar pe pământ ajung doar urme. La fel a căzut naveta spațială MIR. A fost lăsată să se prăbușească, a ars în atmosferă, iar rămășițele au ajuns în Oceanul Pacific. Naveta chinezilor a ars și câteva rămășițe au ajuns în Oceanul Indian. Mare tragedie, monșer!

Marea problemă a americanilor – pe care trebuiau cumva s-o mascheze – este aceea că s-a reușit lansarea pe orbită a modulului central al stației spațiale chinezești. Asta într-o perioadă în care ISS se află la final de drum și alte inițiative similare nu mai există. Astfel, chinezii vor rămâne singuri în spațiu. Iar chestia asta trebuie cumva contracarată. Și când nu poți fizic, dai cu propaganda. Fix asta s-a întâmplat.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/