Dorinţa lui Nancy Pelosi de a vizita Taiwanul nu trebuie văzută ca o iniţiativă proprie a babetei blocate în politica SUA. Este de fapt politica oficială a deep state-ului american. Motivul e transparent: odată cu preluarea Taiwan-ului de către China s-ar prăbuşi întreaga dominaţie americană asupra mărilor şi oceanelor. De fapt, dacă ar fi să fim obiectivi, am înţelege că supremaţia militară a SUA a încetat să mai existe încă de prin 2018, doar că încă mai există inerţia care face ca SUA încă să fie o forţă de temut.
Ne-am putea întreba care-i motivul îngrijorării chinezilor întrucât, la prima vedere, vizita nu-i nimic altceva decât o prostie. Ceea ce însă pentru noi, oamenii de rând, este cel mult o chestie care-ar umfla ştirile cu titluri de-o şchioapă, la nivel simbolic are o greutate impresionantă. Iar cei care pierd lupta la nivel de simboluri pierd totul. Treburile se judecă în mod radical diferit în politica mare.
Din punct de vedere politic, Taiwanul este China. Culmea, opinia nu este contestată nici în China continentală şi nici în insulă. Diferă doar radical diferit răspunsul la întrebarea „care este China?”. Taiwanul spune că ei sunt China, în timp ce China continentală spune ceea ce este logic. De fapt, între cele două părţi este o diferenţă radicală de viziune politică şi de apartenenţă geopolitică. În timp ce Taiwanul grupează forţele liberale(de apă), China continentală grupează forţele stupului(ale pământului). În fapt, discuţia dintre cele două părţi este legată de ideologia care ar trebui să guverneze China. Răspunsul este din nou limpede: nu poţi lega destinul unui popor aparţinând eminamente „pământului” – şi asta într-o proporţie colosală – de aspiraţiile unor zone aparţinând apei. Măsura logică – şi care ar pune capăt conflictului – este aceeaşi cu cea din Hong Kong, anume păstrarea organizării politice a insulei, dar în cadrul Chinei.
Însă nu tot ce e logic este pus în aplicare atunci când vine vorba de politica mare, influenţată de interesele marilor puteri. În cazul Taiwanului, SUA are un interes imens pentru a trage cât de mult posibil la actuala stare de fapt. În principal nu e vorba de insulă, ci de Strâmtoarea Formosa, o veritabilă mega-autostradă a mărilor şi o zonă cu un impact strategic deosebit. În cazul în care China ar face regulile în Strâmtoare, influenţa acesteia ar creşte colosal.
Deep state-ul american trage cu disperare să păstreze actuala stare de incertitudine pentru cel puţin încă jumătate de secol. Însă China nu-şi mai permite acum să-şi piardă teritoriul. Într-adevăr, va fi extrem de complicat întrucât în ultima jumătate de secol propaganda Washingtonului a fost infernală. Practic s-au spălat creierii unor întreg generaţii de taiwanezi, înspăimântaţi de temeri legate de crimele abominabile pe care le-ar comite barbarii de pe Continent într-o invazie.
De aceea, vizita lui Nancy Pelosi ar avea ca scop obţinerea unei victorii simbolice care, speră think tank-urile americane – ar putea avea efectul pe care l-a avut plasarea Flotei a Şaptea în Războiul Coreei. Altă idee cretină emisă de minţile odihnite ale unor puberi în gândire.
Pentru chinezi, aterizarea unui înalt oficial american în Taiwan este pur şi simplu o violare a graniţelor ţării. Indiferent de regim şi de ceea ce vor locuitorii insulei, Taiwanul este parte a Chinei. Iar China, prin intermediul preşedintelui Xi a avertizat acest lucru în cadrul convorbirii telefonice cu Biden. Mai mult, armata Chinei a intrat în stare de alertă, transmiţându-se clar că, în cazul vizitei, doborârea avionului care-o cară pe Pelosi este cât se poate de justificată. Efectiv nu-i de glumit!
Care-i însă situaţia în cazul unui război? Bob Work, fost Secretar Adjunct al Apărării susţine că Pentagonul a făcut 18 scenarii ultra-realiste de război şi că, în toate acele scenarii, SUA iese înfrântă. Atunci vine întrebarea logică: ce-i mână în luptă? Iar răspunsul este cât se poate de cert în clipa de faţă: iraţionalul şi prostia.
Iraţionalul e reprezentat de calculele absolut aberante ale complexului militar american care-şi doreşte cu ardoare un război pentru a-şi creşte veniturile. În fapt aceasta e situaţia actuală a SUA, în care complexul industrial, din vector al dezvoltării, s-a transformat într-un imens parazit care atârnă ca o roată de moară de grumazul sleit al statului. Calculele complexului industrial sunt meschine, iar ele întâlnesc prostia politicienilor americani care-şi închipuie că pot, în continuare, să dea cu bâta-n baltă ori de câte ori au chef.
Menţionez că actualul război din Ucraina, început fără doar şi poate de agresiunea SUA asupra integrităţii teritoriale a Rusiei, s-a concretizat într-o diluare fără precedent a puterii dolarului. Cei care cred că prin confiscarea rezervelor financiare ale Rusiei depuse în băncile străine s-ar fi dat vreo lovitură ursului se înşală amarnic. De fapt am avut de-a face cu o lovitură de bumerang care i-a trăsnit în moalele capului. Acum există o cantitate imensă de mărfuri care nu se mai tranzacţionează în dolari. De asemenea, văd că sistemul financiar iranian s-a integrat în cel rusesc întrucât au început să apară acolo cardurile Mir. Însă efectul cu adevărat devastator se va înregistra în momentul în care ţările „rebele” vor fonda Banca BRICS. Iar momentul acela e mai aproape decât s-ar putea crede. Imaginaţi-vă ce va fi când puteri regionale precum China, India, Rusia, Iran, Africa de Sud, Brazilia, Argentina s.a.m.d. vor tranzacţiona între ele ocolind dolarul. Momentan mecanismele de transfer nu sunt puse la punct, dar există suficiente resurse pentru o replicare aproape instantanee a SWIFT.
Este posibil ca în faţa acestor evidenţe SUA să încerce să dea o ultimă lovitură, punând la dispoziţie absolut tot ce poate oferi atât ea cât şi aliaţii săi. Un fel de mega-cacialma în adevăratul punct nevralgic al arhitecturii sale de putere, anume Taiwanul. Posibil ca, bazându-se pe imaginaţia prostească a politicienilor şi pe dorinţa iraţională de bani a complexului militar, SUA să rişte un nou Război Mondial. Fără doar şi poate o spun apăsat: într-un asemenea scenariu consecinţele asupra Occidentului vor fi dintre cele mai tragice.
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu