Când vorbim despre China ne gândim la Xi Jinping, dar uităm că întreaga putere a liderului chinez se datorează unei echipe extrem de laborios alese. De exemplu, programul „Made in China” aruncat pe piață abrupt de președintele chinez, a avut un arhitect din umbră în persoana fostului premier Li Keqiang. Nu putem ști cui a aparținut ideea punerii pe tapet a proiectului menționat. Însă putem înțelege deplin ce s-ar fi întâmplat cu China dacă ar fi rămas acum la paradigma de „exportator universal” sau de „meseriașul din fundul curții”. Vă imaginați că acum țara ar fi fost zdrobită de politica rudimentară a lui Trump?
Ce e surprinzător la China de azi este modul de abordare a problemelor. Să luăm politica tarifară a lui Trump. Fără doar și poate, aceasta a condus la o scădere a comerțului cu China, pe care am mai prezentat-o. Ce a făcut China? A aplicat tarife în oglindă și și-a redus deținerea de datorie americană la un nivel care să reflecte noua dimensiune a comerțului dintre cele două țări, provocând un cutremur pe piața bondurilor americane, și așa peticită. Interesul Chinei nu a fost acela de a provoca respectivul cutremur, ci strict una prudențială: nu are sens să deții excedentar certificate sau monedă emise de o țară care nu reflectă dimensiunea relațiilor cu acea țară. În această interacțiune, Trump și-a săpat singur groapa.
Avem apoi povestea cu cuprul. Când a anunțat tembelele taxe vamale pentru cupru, toată lumea s-a întrebat ce-o fi în capul lui Trump? Efectiv nu a existat nicio logică. De ce spun asta? 60% din cuprul mondial ajunge în China. Pare a fi o marfă la căutare acolo. De ce? Ei bine, aceasta este tema articolului de azi. Dar până să o înțelegem vă pun întrebarea clasică: atunci când vezi că principalul tău competitor economic halește hălci întregi dintr-o materie primă, nu-ți pui întrebări de ce o face? Și, mai mult, când vezi atâta foame, tu te apuci să pui taxe vamale acelei mărfi, adică să împiedici pătrunderea ei pe piața ta? O să înțelegeți imediat despre ce e vorba.
Revenind la începutul articolului, mai precis la persoana lui Li Keqiang – probabil cea mai mare pierdere de până acum a lui Xi Jinping – vă voi spune că încă de la faza sa de dezvoltare, când activa prin conducerile provinciilor, avea un sistem novator de conducere, bazat pe o baterie de indicatori. Politicile și planurile strategice impuse, îl făceau să selecteze un set de indicatori măsurabili pe care-i folosea drept busolă în procesul de conducere. Mai nimeni din afara Chinei nu l-a studiat, dar modul său de management a fost de-a dreptul genial. Și, din câte văd, a fost adoptat tacit în arsenalul instrumentelor de de conducere a Chinei. Studiindu-l pe Li Keqiang am observat că, din bateria sa de indicatori, întotdeauna a avut unul inclus de la începutul carierei sale și până în ultima zi de viață, anume consumul de energie electrică.
Graficul atașat articolului prezintă producția anuală de energie electrică a Chinei. Valorile nici nu sunt relevante întrucât în momentul în care îi vedem forma, înțelegem tot. O singură valoare este însă șocantă: China de azi produce de zece ori mai multă energie electrică din surse solare decât întreaga producție de energie electrică a țării din 1985! În articolul de pe DDWall dedicat luptei împotriva deșertificării am uitat să amintesc că în procesul recuperării de teren din Deșertul Taklamakan, o componentă esențială este cea de instalare de panouri solare acolo. Ceea ce vedem acum în China este cumva simetric cu lupta pentru mâncare din perioada lui Mao: atunci chinezii cărau pământ cu sacii pentru a terasa munții, în timp ce acum cară panouri cu drona pentru a le instala peste tot pe unde e un loc propice.
Atât în SUA cât și în Europa am trecut și trecem printr-un program tembel, fără cap și fără coadă, absolut lipsit de sens, de așa-zisa „tranziție la verde”. Demența autorităților e greu explicabilă întrucât programele din epoca Biden aproape au scufundat America, în timp ce cele din Europa ne-au împins într-o groapă a istoriei. Nu mai vorbim despre penele de energie care volatilizează zeci de GWh în câteva minute. Închiderea absolut aberantă a facilităților „neecologice” de producție e de un tembelism imposibil de descris. Uitați-vă la graficul producției chineze și veți înțelege că producția a crescut în paralel cu CREȘTEREA și eficientizarea facilităților bazate pe combustibili tradiționali(cărbun, petrol, gaze etc.). Ceea ce a făcut Europa a fost echivalentul unei rulete rusești jucate cu pistolul având toate gloanțele în butuc. O prostie fenomenală!
De ce China are o altă poveste? Când ajungi te crezi pe un tărâm imaginar, aproape de SF. Orașele sunt puternic iluminate, noaptea oferindu-ți experiențe fabuloase. Nu vă ascund faptul că prefer să mă pierd noaptea prin orașele chinezești întrucât au un farmec aparte. Transportul de acolo e SF față de ceea ce vezi în restul lumii. Rețeaua de trenuri rapide e fabuloasă, vitezele care sunt atinse fiind de neimaginat în restul lumii, în afara câtorva linii experimentale. Ce se întâmplă și, mai ales de ce??
Dacă vreți o explicație, v-o dau apelând la istorie. Când s-a dezvoltat capitalismul în Europa, a făcut-o la modul firesc. Efectiv toate „cărămizile” sale se așezau natural, creând o imagine coerentă. Când gospodăriile olandeze ajunseseră la bunăstare absolută – adică la momentul în care preocuparea pentru ziua de mâine a dispărut din gândurile individului, luându-i locul gândurile pentru alte experiențe, gen îmbunătățirea confortului sau realizarea ca om – prin Orientul Mijlociu se murea de foame. Disperate după bunăstarea Occidentului, regimurile perpetuate pe acolo au tot încercat să imite funcționarea Occidentului, nereușindu-se niciodată. Povestea bumbacului egiptean ar trebui studiată ca model de eșec.
Ceea ce vreau să vă spun este că fenomenul din China – și din câteva țări asiatice – este radical diferit de ceea ce se întâmplă în Europa și SUA. Occidentul și-a pierdut busola, în timp ce China navighează fără probleme. De aceea tot ce preia pe genunchi lumea înapoiată de la China nu funcționează. V-am povestit de nenumărate ori ce înseamnă automobilul electric în Europa: un coșmar. În China, cu toate că nu te obligă nimeni să-ți cumperi mașină electrică, n-ai cum să-ți cumperi altceva deoarece costul își spune cuvântul. Nu, nu sunt costuri inventate de stat. E vorba de cheltuielile de întreținere/revizii, care în cazul mașinilor electrice … nu există. N-ai ce ulei să schimbi la mașina electrică, iar cele câteva filtre le poți schimba singur. Stațiile de încărcare le găsești din metru-n metru, astfel încât, chiar și o mașină cu o baterie mică nu are probleme de funcționare.
De fapt despre asta e vorba. Așa cum pe la începuturile capitalismului încercările de implementare eșuau din cauza unei corupții de tip feudal, exact la fel se întâmplă acum în Occident unde orice tentativă de modernizare se împiedică în corupția speculanților, adică a celor care au ajuns să-și înfunde țările în datorii nesustenabile și să le paradească din punct de vedere economic.
Trebuie să înțelegem și motivul pentru care graficul alăturat spune o poveste, diferită de ceea ce suntem noi obișnuiți să auzim. Așadar, China produce mai multă energie electrică decât SUA, UE și India împreună. Iar în ceea ce privește consumul de energie electrică pe cap de locuitor, din nou avem o statistică șocantă. În ciuda modului total diferit în care arată China față de SUA, al consumului imens cauzat de transportul electric, chinezii consumă doar cu puțin mai mult decât un european(6.2 MWh/an față de 5.8 MWh/an în UE), dar la jumătate față de un american(12.8 MWh/an). Într-adevăr, trebuie să mai introducem în ecuația dimensiunea locuințelor care, pe medie, sunt duble în SUA față de China(200 mp față de 100 mp), chestiune care este acoperită de evoluția dimensiunii apartamentelor chinezești recent construite. De asemenea, consumul american este amplificat de tipul de locuință(casă vs apartament în China). Însă, chiar și așa, creșterea consumului electric în China se face pe baze deosebit de eficiente. Popular spus, cu aceeași unitate de energie, chinezul face mult mai multe decât competitorii săi. De ce?
Este un efect al noii paradigme economice. O vom denumi, pe scurt „noua electrificare”. Omenirea începe să învețe să producă energia din ce în ce mai ieftin, astfel încât se va pune strict problema disponibilității sale în cât mai multe locuri. Însă noile modalități presupun un grid inteligent, inteligență care se va revărsa asupra întregii societăți. Ce înseamnă inteligență? Să vă dau câteva exemple. Când a explodat boom-ul AI, companiile americane s-au apucat să dea afară salariați, bucuroase de economiile pe care le fac. Este stilul de reacție tipic capitalist. În China nu s-a pus niciodată problema în acest fel. AI-ul este introdus treptat, strict pentru creșterea productivității. Isteria datului afară nu a fost niciodată în China. Care-a fost rezultatul? Companiile americane s-au trezit cu tot felul de dezastre provocate de „agenții AI” insuficient testați, iar acum sunt disperați să reangajeze oamenii, renunțând la AI. Și astfel, în timp ce China continuă să-și integreze AI-ul în întreprinderile sale, la toate nivelele, fără a depăși cadrul de control. Ce se va întâmpla? Când AI-ul își va atinge stabilitatea, societatea capitalist-vestică va fi în urmă, iar forța de muncă total nepregătită să interacționeze.
Din punct de vedere al electrificării, China a înțeles că NU SURSA E PROBLEMA, CI DIMENSIUNEA ȘI FUNCȚIONAREA GRID-ULUI ELECTRIC. Aici e vorba de adevărata inteligență, aceea de a avea capacitatea de scalare a puterii, răspunzând oricăror cereri. China o face și o o face inteligent. Atât de inteligent încât Occidentul efectiv nu înțelege ce se întâmplă acolo. Față de sistemele occidentale, gridul electric al Chinei e SF.
Vizitând China observi peste tot colții noii paradigme. Inclusiv din punctul de vedere al societății noua paradigmă va fi devastatoare pentru înapoiatele societăți vestice care-au produs strict mâncători de rahat, incapabili să facă altceva în afara trăncănitului fără sens. V-o spun, deja se văd diferențele! E momentul acela când Vestul rămâne fără nicio șansă în urmă. Dar cel mai bine sa va vedea atunci când SUA va lansa atacul sinucigaș asupra Chinei. Nici n-au habar care-i raportul real de forță între China și SUA!
Ce știu chinezii și noi nu știm? De fapt e greșit spus „ce știu” deoarece, asemeni capitalismului în stadiile sale inițiale, chinezii nu știu, ci trăiesc formarea naturală a noii paradigme. Ceva ce noi nu înțelegem și n-o să înțelegem cel puțin un secol de-acum înainte!
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu