Analize și opinii

Curtea de Conturi reclamă dezmăţul bugetar

Fondul de rezervă bugetară, supapa guvernamentală de “sifonare” a banilor publici
În 2008, Guvernul a crescut acest fond de… 593 de ori
1 miliard de euro cheltuiţi fără a se cunoaşte destinaţia finală


Raportul Public pe anul 2008 al Curţii de Conturi, recent publicat, ar trebui tratat cu maximă atenţie de autorităţi. Datele regăsite în documentul amintit demonstrează grave nereguli în gestionarea banilor publici. În fapt acest Raport explică starea de blocaj financiar pe care o traversează România. Practic peste 3 miliarde de euro, bani proveniţi din privatizare, în loc să fie alocaţi în Fondul Naţional de Dezvoltare, pentru realizarea de investiţii, au fost aruncaţi pe Apa Sâmbetei Bugetare. Cine se  face vinovat pentru pierderea echivalentului a două tranşe din împrumutul contractat acum cu FMI? Curtea de Conturi este categorică menţionând Ministerul Finanţelor condus de Varujan Vosganian. De ce s-a luat decizia de a redirecţiona, împotriva legii, aceste sume de la investiţii la acoperirea deficitului bugetar? O întrebare la care acelaşi fost ministru trebuie să răspundă.

Nu este singura întrebare fără răspuns.  Tot în 2008, fără nicio justificare, Guvernul a irosit aproximativ 1 miliard de euro pe “cheltuieli curente de capital”. Beneficiarii acestor sume au fost administraţiile publice locale, atent selecţionate mai mult pe criterii politice, care s-au trezit, în perioada electorală, cu alocaţii generoase de la buget în condiţiile în care Curtea de Conturi subliniază că multe primării nici nu solicitaseră fonduri de la Guvern. Banii s-au topit rapid pe bonusuri, pomeni electorale şi alte… cheltuieli neprevăzute. Supapa guvernamentală de “sifonare” a banilor publici a fost  Fondul de rezervă bugetară.

Concluziile Raportului Public pe anul 2008 al Curţii de Conturi demonstrează schemele folosite prin care Legea finanţelor publice a fost aruncată la coşul de gunoi. Alte interese au primat. Dezvoltarea şi asigurarea resurselor pentru investiţii şi  crearea de noi locuri de muncă, mai ales într-o perioadă în care criza economică mondială afecta grav economia României, a fost doar o lozincă.

Cum să creşti de 593 de ori Fondurile la dispoziţia Guvernului?

Executivul a beneficiat de pârghii excelente pentru a irosi fără noimă banii bugetului public. În Auditul performanţei modului de constituire, alocare şi utilizare a fondurilor la dispoziţia Guvernului, Curtea de Conturi menţionează următoarele: “Pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiilor bugetare sau a unor acţiuni urgente, în vederea înlăturării efectelor unor calamităţi naturale, au fost constituite, la dispoziţia Guvernului, prin Bugetul de stat, Fondul de rezervă bugetară şi Fondul de intervenţie.  În perioada auditată, respectiv în anul 2007, a fost alocată, prin hotărâri ale Guvernului, suma totală de 2.100,7 milioane lei (echivalentul a 629,5 milioane euro la cursul perioadei respective), iar în anul 2008 a fost alocată suma totală de 3.451, 6 milioane lei (echivalentul a 937,2 milioane euro la cursul mediu valutar aferent anului 2008)”. Ce “cheltuieli urgente sau neprevăzute” au apărut sau ce acţiuni urgente au fost întreprinse pentru “înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale” o să aflaţi şi o să zâmbiţi… amar şi ţin de organele de anchetă. Ce este interesant, lucru demonstrat de Curtea de Conturi, este modul de constituire a acestor Fonduri aflate la dispoziţia Guvernului. Practic, Executivul a dispus după bunul plac şi interese de Bugetul de stat. Hotărârile de Guvern practic au asigurat o finanţare nelimitată. Cred că suntem un caz unic în lume când aceste Fonduri au fost umflate cu pompa prin abuz de hotărâri de Guvern. Curtea de Conturi aduce dovezi uluitoare. Făcând referire la creşterea numărului de hotărâri emise pentru alocarea de sume suplimentare din fondurile la dispoziţia Guvernului de la 2 în anul 1990 la 94 în 2008, Raportul Curţii de Conturi menţionează:  “În ceea ce priveşte Fondul de rezervă bugetară, dacă în 2007 creşterea fondului a fost  “doar” de 22 de ori faţă de prevederile iniţiale ale acestuia, în 2008 creşterea fondului a fost de circa 593 de ori”. Fără cuvinte.

Autorităţile locale, “calamitate” cu fonduri bugetare

Raportul Curţii de Conturi demonstrează că Executivul a abuzat de acest Fond irosind ilogic banii publici prin acţiuni de “finanţare a unor cheltuieli curente şi de capital ale autorităţilor administraţiei publice locale”. Peste noapte, în perioada electorală, vistieriile anumitor primării au fost inundate cu fonduri bugetare. Veselie mare. Şi normal, atâta timp cât Curtea de Conturi menţionează în Raport: “Fondurile alocate au un caracter gratuit şi general, fără obligaţia de a fi rambursate, fără a exista un control privind atingerea obiectivului final prevăzut în actul normativ de alocare şi asupra legalităţii utilizării sumelor acordate. În ceea ce priveşte monitorizarea şi controlul fondurilor, s-a constatat că acestea practic nu există, astfel că nu a putut fi evaluată eficacitatea folosirii lor, ceea ce poate conduce la posibilitatea finanţării din surse multiple a aceleiaşi acţiuni/obiective”.

Concluziile Curţii de Conturi referitoare la finanţarea autorităţilor locale din Fondurile la dispoziţia Guvernului sunt cutremurătoare:

– În majoritatea cazurilor, la nivelul entităţilor auditate nu au existat solicitări exprese de sume din Fondul de rezervă bugetară. În cazul în care acestea au existat nu au avut la bază fundamentări.
– Fără o fundamentare din partea beneficiarilor direcţi, aceştia au fost puşi în situaţia de a primi sume pe care nu le-au cerut, sume alocate de regulă la sfârşitul anului, când nu mai puteau fi utilizate legal până la sfârşitul exerciţiului bugetar.
– De cele mai multe ori, sumele din Fondul de rezervă bugetară au fost alocate chiar şi în cazul în care entităţile respective dispuneau de venituri proprii suficiente pentru a-şi acoperi cheltuielile sau chiar înregistrau excedent la data primirii sumelor.
– Un fenomen care a căpătat amploare deosebită îl reprezintă acela că sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară prin hotărâri ale Guvernului nu au avut prevăzută o destinaţie precisă a cheltuielilor pe categorii, sintagma precizată în multe din hotărârile de Guvern fiind aceea de “cheltuieli curente şi de capital” , lăsând la latitudinea ordonatorilor principali de credite repartizarea acestoara. Aceasta pune sub semnul întrebării legalitatea hotărârilor de Guvern aprobate prin care au fost alocate sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, cu nerespectarea prevederilor unei legi organice”.