Curios capitalism au mai hărăzit ţările să le zicem din capitalismul matur ţărilor pe care le îndeamnă să treacă şi apoi să înainteze pe calea capitalismului, să le zicem din capitalismul primitiv. Curios, pentru că nu seamănă – ba chiar deloc – cu cel din ţările promotoare şi de la care te-ai aştepta să propună propriul model, mai ales că istoriceşte sunt de succes economic.
Nu se întâmplă însă aşa! Ceea ce li se propune ţărilor din capitalismul primitiv seamănă mai degrabă cu ceea ce centrul a rezervat ţărilor de la periferie în sistemul colonial, cu unica diferenţă că atunci erau alte mijloace, iar acum există unele mult mai sofisticate şi mai moderne, dar nu mai puţin eficace, dacă nu chiar mult mai eficace. Poziţia centru-periferie se păstrează, rolul centrului este, graţie progreselor tehnologice, mult mai puternic. Menirea celor de la periferie este să nu aspire cumva dincolo de poziţiile lor marginale, chiar dacă sunt lăsate să nu mai producă doar banane, ci şi produse cu valoare adăugată scăzută sau care încorporează multă forţă de muncă (ieftină).
În ciuda poveştilor vânturate la tot pasul despre eficacitatea proprietăţii, iniţiativei şi gestiunii private, statul a fost păstrat puternic în toate ţările centrului, ceea ce s-a dovedit de mare folos când a izbucnit criza, care s-a declanşat tocmai din cauza ravagiilor făcute de capitalurile private în goana lor nebună după profit lejer şi pe termen scurt. Statul puternic a intervenit, a curăţat locul şi treaba a putut apoi continua. Ţărilor de la periferie li s-a rezervat un stat minimal, în care pârghiile să fie preluate de capitalul privat din ţările centrului. Doar aici balivernele despre virtuţile statului minimal sunt şi puse în practică, de s-a ajuns ca atunci când criza a pătruns şi aici, ţările respective să nu aibă mijloacele de a lupta cumva cu aceasta!
România este un exemplu tulburător de model bananier ce i-a fost hărăzit de Occidentul făgăduinţei, deşi tot Estul Europei a ajuns în fruntea manifestărilor crizei din absolut aceleaşi motive de fond. Statul român a fost pus să-şi cedeze capitalului străin toate poziţiile nodale, strategice din economie. Capitalul privat străin a fost trimis în România pentru înglobarea rapidă a ţării. A făcut-o exact în maniera arătată, spre a nu crea aici dezvoltare, ci doar pieţe, nu producţie, ci doar consum. De aceea nici n-a prea fost vorba de investiţii directe, ci de credite, nu de companii industriale, ci de bănci! Capitalul financiar-bancar a făcut aici adevărate ravagii şi, când a ieşit rău de tot, a oprit finanţarea. Stat însă nu mai era să rezolve problema! Căci statul român aproape nu mai există! Oricum, nu mai are poziţii în economie şi nici instrumente şi pârghii de a face ceva.
Capitalul public occidental a intervenit! Dar cum? Ajutând cumva statul român să-şi recapete poziţiile din care ar putea face apoi el însuşi ceva?! Nicidecum! Ci punându-l să preia urmările ravagiilor făcute de capitalul privat, respectiv datoriile acestuia! Cu oricâtă bunăvoinţă am privi acordul cu FMI şi împrumutul însoţitor, menirea acestora nu este decât aceea ca statul român să preia la plată datoriile făcute de capitalul privat străin pentru finanţarea expansiunii în România.
Urâtă treabă! Unii cu ravagiile, alţii cu plata! Ce mai poate însă urmări centrul printr-o asemenea manevră?! Că din România nu prea mai are ce lua, după ce a luat de fapt mai totul şi mai pe nimic! Pare că este vorba însă de o obişnuinţă istorică din partea centrului. Şi cu obişnuinţa ca a doua natură nu te poţi pune!
Ilie Serbanescu
sursa: jurnalul.ro
Adauga comentariu