În timp ce protestează vehement în stradă în numele democrației, arzînd pe altarul legilor justiției, useriștii își găsesc timp pentru manevre politicianiste discrete, dar cu potențial impact devastator asupra scenei politice. Una dintre aceste mișcări a fost făcută zilele trecute și foarte puțin comentată în presă, deși merită.
Mai precis, luna trecută, un grup masiv de parlamentari ai USR – 38 din totalul de 41 ai partidului !! – a elaborat și depus la parlament o propunere legislativă menită să modifice legea 370/2004, a alegerilor prezidențiale. Nu e vorba de modificări majore. Doar una mititică-mititică.Dar care ar putea crea un veritabil haos electoral peste doi ani.
Useriștii vor, astfel, ca numărul de semnături necesare sprijinirii candidaturilor independente ori de partid la funcția supremă în stat să scadă dramatic.
În locul celor 200.000 de semnături stabilite de legea actuală, USR vrea un număr echivalent cu 0,5% din totalul voturilor valabil exprimate la ultimele alegeri prezidențiale.
Ceea ce înseamnă cca.57.000 de semnături, de aproape 4 ori mai puțin decît sunt necesare în prezent. Cum motivează useriștii schimbarea:
1) Forma actuală a legii nu ține cont de recomadările Comisiei de la Veneția, respectiv un prag de semnături de maxim 1% din totalul alegătorilor.
2) ”Prin prezentul proiect de lege propunem scaderea numărului de semnaturi necesare pentru inscrierea unei candidaturi la alegerile prezidentiale(…) pentru a oferi mai multor persoane posibilitatea sa se inscrie in competitia electorala”.
Că specialiștii de la Veneția recomandă un număr relativ rezonabil de semnături e cît se poate de corect. Dincolo de asta, se cam rupe filmul. Asta, pentru că România e o țară complet atipică și pentru orice lege bună există alte 10 proaste, care o anihilează.
Să luăm exemplul unei țări mult mai normale la cap decît România, și anume Polonia. La ultimele alegeri prezidențiale, în 2015, au existat 23 de politicieni care au vrut să candideze la președinție, în condițiile în care pragul e de doar 100.000 de semnături, la o populație de cca.40 de milioane de locuitori, dublă față de noi.
Numai că, din cei 23, doar 11 au reușit să strîngă semnăturile de rigoare, restul de 12 fiind trimiși la plimbare. În România, practic, nu există un asemenea filtru: la noi, oricine își anunță candidatura strînge, de obicei, chiar mult mai multe semnături decît cele 200.000 necesare.
În 2014, spre exemplu, am avut în turul întîi 14 candidați la președinție. Dintre aceștia, 6 au luat mult mai puține voturi decît semnăturile adunate. Candidatul Mirel Amariței, de la Partidul Pro Demo, a strîns lejer cele 200.000 de semnături necesare, dar a luat în alegeri 7895 de voturi. Nu s-a sesizat nimeni, nu a surprins pe nimeni, nu a deranjat pe nimeni.
Franța, la 67 de milioane de locuitori, a avut anul acesta 11 candidați prezidențiali. Austria, anul trecut, 6 candidați. În Cehia, la prezidențialele din 2013, au fost 19 candidați, dar numai 9 au îndeplinit criteriile de admitere, deși numărul minim de semnături e de numai 50.000.
La alegerile parlamentare de anul trecut, totodată, România a avut 36 de partide candidate și 44 de candidați independenți (nici unul ales). În țara noastră, nu avem o problemă cu limitarea dreptului de a candida, așa cum susțin useriștii, ci exact dimpotrivă: avem un exces jenant de candidați, care adesea duc procesul în derizoriu.
Se naște firesc întrebarea: dacă la ultimele alegeri prezidențiale și parlamentare am avut un număr nerușinat de mare de candidați, ceea ce a dus mai degrabă la canibalizare electorală, de ce ar vrea un partid politic parlamentar să dubleze – ori poate și mai rău – numărul de candidați la președinție?
Nu știm ce e în mintea distinșilor parlamentari. Cînd avem de a face, însă, cu o formațiune profund simpatizată – chiar creată, după unele surse – de serviciile secrete autohtone, orice inițiativă de acest gen trebuie privită cu mare atenție.
O ipoteză e că se dorește, în 2019, crearea unui veritabil haos electoral, în care excesul de candidați – se va bate probabil recordul european all-time – ar zăpăci complet alegătorii, aducîndu-i în imposibilitatea de a-și apleca atenția, la modul serios, asupra vreunuia dintre ei.
Un mare beneficiar ar putea fi, spre exemplu, chiar actualul președinte; dacă menține ritmul actual de ”muncă”, va fi greu pentru Iohannis, în campania din 2019, să prezinte clar și concis ce performanțe l-ar recomanda pentru un nou mandat. Într-o devălmășie politico-mediatică produsă de vreo 30-35 de candidați, însă, asemenea analize vor fi mai dificil de făcut.
În plus, existența unui mare număr de candidați de mucava, susținuți discret de anumite forțe oculte, mai poate servi unei manevre: în turul al doilea, ei se pot grupa, la ordin, în spatele unui anume candidat, creind impresia unui sprijin masiv pentru acesta.
Klaus Iohannis, sau un alt candidat agreat de sistem, știe de pe acum că nu poate repeta, în 2019, șmecheria cu diaspora nemulțumită, e nevoie de altă diversiune. Una în care s-ar putea înscrie și proiectul legislativ depus recent în parlament de USR.
Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: InPolitics
Adauga comentariu