Analize și opinii

Cum prezintă Associated Press România: o țară bolnăvicioasă, ca în obsesiile Tinerei Gărzi a lui Soros de la București

Citind despre Agenția Associated Press (AP) de astăzi, te-ai putea simți ca în living-ul miliardarului Soros, cu Mungiu Pipidi pregătind o cafea la samovar. Un loc plăcut, unde dictatorul nord-coreean Kim Jong-un se întâlnește cu George Soros: amândoi sunt miliardari- unul în bombe, celălalt în dolari. AP este și un agent oficial pentru televiziunea de stat nord-coreeană, așa încât îl poți bănui afară pe Kim, stând de pază cu o rachetă inter-continentală.



Pe 26 august 2017

… Cristoiu Blog publica articolul “SRI îi dă peste mână lui Meleșcanu”, preluat printre altele și de “Evenimentul zilei”, care opunea unei declarații de presă a Ministrului de Externe Teodor Meleșcanu, un Comunicat expediat publicației noastre de Serviciul Român de Informații, SRI. Practic, în contextul în care Meleșcanu anunțase în Avg. 2017 că România era gata să primească aproape 2000 de migranți (el îi denumea “refugiați”, fără să menționeze dacă primiseră deja acest statut) din Italia și Grecia, SRI avertiza că ” identitatea si proveniența reală” a acestor persoane era “dificil de stabilit” (sau “imposibil”-n.n.). Altfel spus, decizia lui Meleșcanu, sprijinită implicit de guvernul Mihai Tudose, punea în pericol securitatea țării, cu intenția precipitată de a aduce în România persoane dificil sau imposibil de identificat, sosite din țări cu potențial terorist (din Africa sau Asia), unde zburdă jihadismul și crima organizată.

Articolul avea o referire

… și la agenția Associated Press (AP): “Șiretenia ieftină numită “solidaritate”, vehiculată insistent de câteva ONG -uri cvasi-marxiste finanțate prin Soros, de presa nord-americană de stânga, gen Associated Press, sau prin marea sectă politică numită Națiunile Unite- o instituție care a pierdut contactul cu realitatea de mulți ani- a blocat orice inițiativă de rezolvare a problemelor migranților în țările lor de origine și a reușit un lucru controversat: lumea și “opinia publică” s-au concentrat pe siguranța migranților economici sosiți ilegal în Europa, ignorând că națiunile europene aveau un drept egal la securitate în țările lor.” Doar trei zile mai târziu, pe 29 august 2017, Associated Press publica pe prima pagină o știre despre întâlnirea ministrului de Externe român Meleșcanu cu omologul său din Egipt, pe tema migrației. Era un lucru mai rar sau deloc întâlnit pentru AP, în care brusc Meleșcanu devenea un alintat al Agenției, pe o întâlnire politică de rangul doi, unde se spun vorbe.
Era, însă, și un semn că Associated Press este un fan nedeclarat al articolelor din Cristoiu Blog.

Te numești Ali, ești din Nigeria

… ai intrat în “țara nimănui” numită Libia și știi că la 5 zile de mers cu cămila este țărmul Mediteranei. Ajungi într-un golf după căderea întunericului, la sud de Tripoli, te urci într-o barca “made in China” condusă de un berber. Când 80% din frontiera externă a Spațiului Schengen european este apă, devine de înțeles de ce traficanții de persoane s-au reorientat azi spre vapoare, părăsind clasicele plimbări prin păduri sau pe sub pământ- ești Ali și înțelegi asta. Cu puțin noroc, traficantul cu barbă care ți-a luat banii și te transportă cu barca nu este și vreun membru al milițiilor islamiste care cutreieră Libia. Pentru că tu, Ali din Nigeria, nu te dorești în Centrele UE din Libia și te vrei direct în Europa, vei prefera riscul drumului pe apă. În larg, barcagiul berber te poate preda unui ONG de salvatori europeni întâlnit la punct fix (“Charity!”, “Charity!”, îți vor repeta ONG-iștii în engleză, ca să le înțelegi mai bine ocupația), care îți vor da o vestă de salvare și te vor debarca ulterior în Sicilia- Italia. “Salvat în Mediterană”, ai toate șansele să ajungi în statisticile lui Associated Press.

Vei fi apoi amprentat

… fotografiat, cazat într-un adăpost temporar al municipalității italiene. Dacă adăpostul se aglomerează, poate fi căutat un hostel. Vor fi teste de identificare și verificarea amprentelor în bazele lor de date naționale, europene și internaționale: ofițerii vor încerca să te verifice, dar tu nu ai acte și nici nu apari pe Internet, trăgând cu pușca în Nigeria natală pentru vreun grup islamist din Africa (e.g. Boko Haram). Asta, însă, nu e neapărat o informație pentru gazeta de perete a adăpostului italian. Pe seară te vei uita pe televizor și îl vei vedea pe liderul italian Matteo Renzi protestând cu ochii măriți că sunt prea mulți migranți africani în țara macaroanelor și că îi vrea împărțiți cu alți membri UE.

Așa se înțelege de la televizor

… că acest Matteo Renzi nu îi vrea neapărat returnați spre țările lor pe migranții ilegali: pentru el și pentru alți lideri ai Uniunii Europene, legea UE a devenit aproape opțională- așa că tu, Ali, vei respira ușurat. Contează ce vrea Renzi, mai puțin ce vrea italianul de pe stradă sau primarul din Sicilia, în puțini ani și Democrația va deveni opțională în spațiul UE. Nu îți dorești să rămâi în Italia, ci vrei spre Germania, în Franța sau țările nordice, așa că vei fi sfătuit de “activiștii” ONG- urilor care te-au făcut salvat, să nu ceri azil (potrivit regulilor UE) în prima țară de debarcare. Eventual. Așa încât, într-o zi, ai putea să pleci la drum cu alți migranți, călăuziți de “activiștii” italieni ai unor “charity”. Uniunea Europeană e mare, e plină azi de grupuri mari de migranți care rătăcesc în toate direcțiile- Europa a ajuns ca un fel de Libia, fiindcă e tot așa- fără frontiere. Deasupra tuturor, Renzi va face spumițe într-un televizor, iar porumbeii păcii vor spinteca văzduhul. Ce tablou, ce mileniu ciudat! Ești Ali din Nigeria și te vei simți (preț de un minut, nu mai mult, că ai de mers) emoționat.

Pune-l pe Soros într-o aspirină

… dacă ai dureri de cap când afli partenerii lui Associated Press AP, partenerul de “societate civilă” al Doctorilor fără Frontiere. Probabil președintele în exercițiu al SUA, Donald Trump, nu este foarte simpatizat la AP, dar să nu fie nimeni surprins dacă printre Partenerii Agenției Associated Press se află și instrumentul media doctrinar al regimului nord-coreean: televiziunea KRT. Din 2004, AP este ca un dealer autorizat pentru nord-coreeni: unul care aduce în Europa și SUA, imagini din lumea minunată a Coreei de Nord, plină de rachete, de teste cu bombă și de amenințări cu războiul nuclear. Este de presupus că “non-profitul” AP este în cădere să câștige bani frumoși din “parteneriatul ” său bizar cu regimul dictatorial de la Pyongyang: libertatea de expresie invocată până la istovire de AP se împacă bine cu cenzura totală a informațiilor practicată de regimul lui Kim Jong-un.

Citind despre Agenția Associated Press

… de astăzi, te-ai putea simți ca în living-ul miliardarului Soros, cu marea inițiată Mugiu Pipidi servind cafeaua. Associated Press, cu sediul central în New York, este un (atât de iubit de Soros) “non-profit”, care aparține ziarelor sau stațiilor TV- contributori. Majoritatea staff-ului jurnalistic este înscris într-un sindicat reprezentat prin Newspaper Guild, operat prin gigantul Communications Workers of America- un sindicat la care sunt afiliați din 2016 și angajații fundației-fanion a miliardarului George Soros, Open Society Foundations, OSF. Legăturile între Soros și AP sunt vechi- încă din 2009, Agenția dezvăluia relația strânsă cu rețele de “investigație” finanțate prin Open Society cum este Center for Investigative Reporting. Pe o anchetă publicată ulterior de Fox News, AP era așezată într-o ilustră companie (alături de The New York Times, Washington Post) într-o listă a organizațiilor media americane care au legături puternice cu Soros. Astăzi, investigația este confirmată pentru oricine cunoaște rezumatul presei de stânga americane- stilul unilateral, agresiv anti- Trump, anti- Republican etc.

O consacrată strategie sorosistă

… nu presupune complicații și a avantajat avansul armatei de ONG-iști a lui Soros: dacă lângă un instrument mass-media (o “trâmbiță”) așezi un ONG și o finanțare, ai obținut deja “opinie publică” și “societate civilă”. Într-un stil zgomotos și agitat, organizația non-guvernamentală “Medicii fără Frontiere” (Doctors without Borders, sau Médecins Sans Frontières- MSF) poate să ofere iluzia (măcar pe fluxul de știri al AP), că dorința lor este și dorința națiunilor europene, respectiv a Universului. MSF a participat cu nave în apele libiene și în Marea Mediterană, la “salvările” derulate, până în Avg. 2017: la acel moment, invocând amenințări ale unor lideri militari libieni, MSF și-a retras navele. În plus, cu oarece aroganță, MSF refuzase anterior semnarea cu Guvernul italian a unui “Cod de conduită” în zonă. Asta după ce, punând politicienii italieni în fața faptului împlinit, flotila de ONG- uri din Mediterană ajunsese aproape să decidă (nescris) politicile în domeniul migrației ale UE, punând totodată firava frontieră comunitară sub presiune.

Cum prezintă Associated Press România

Derulând știrile din AP, vei întâlni în general, o Românie bolnăvicioasă, încadrată fix între obsesiile Tineri Gărzi a lui Soros din țară: se scrie despre protestele pe Justiție din Piața Victoriei, despre “îngrijorările” ambasadorului nord-american la București, Hans Klemm cu privire la “evoluții” de democrație, se relatează despre scandaluri cu preoți homosexuali, despre ministrul de Externe Meleșcanu discutând cu omologul egiptean pe subiectul “migrație”, din nou despre “proteste în țară” împotriva Legilor Justiției, despre “un oficial UE” care protestează contra Legilor Justiției, din nou despre Meleșcanu discutând cu omologul egiptean despre migrație. Îmbogățirea spirituală a cititorului român de AP, eventual vine mai târziu.

Politică norvegiană, numele tău

… este confuzie! În 2015, guvernul Norvegian finanța direct, cu 6.8 milioane de euro ONG-ul Doctors Without Borders- MSF prezentat de media internațională ca fiind conexat la Rețeaua europeană Soros prin finanțări de la Open Society Foundation) care era masiv implicat în aducerea de migranți ilegali din Africa spre Europa, salvați în Marea Mediterană. Cercul pornit anterior în România în vara lui 2014 (prin finanțarea programului-mamă RO21 de către Norway Grants a serviciului secret românesc, Direcția Generală de Protecție Internă a Afacerilor Interne, DGPI) se închidea în Marea Mediterană, iar guvernul Norvegian dădea cu șapte mâini (aproape 7 milioane euro!) bani care erau prezumtiv folosiți la transportul migranților economici ilegali spre Europa, iar cu o singură mână (700.000 de euro), dădea bani în România pentru sponsorizarea ofițerilor DGPI (mai cunoscut în presă ca UM Doi ș-un Sfert) pentru “împiedicarea” migrației ilegale.

Ca un aspect insolit…

… bilanțul financiar din 2016 revela că respectivul ONG Doctors Without Borders (Medici fără Frontiere) a cheltuit în Marea Mediterană- pe “operațiunile de salvare”, aproape 7 milioane euro cu personalul, călătoriile și transportul, și doar 217000 euro pe hrană și medicamente. Chestiunea în sine este bizară și “neeconomică”, fiindcă instalarea de Centre de primire și de spitale de campanie pe coastele Libiei ar fi redus pentru “Medicii fără frontiere” MSF (care- iată!- au dezbrăcat halatele ca să-și tragă tricouri de marinar) multe cheltuieli și ar fi eliminat hazardul drumului pe apă al refugiaților. Astăzi, în prezența unor catastrofe umanitare uriașe, unde ar fi enorm de lucru pentru medici (cum este cea din Yemen), activiștii” de la MSF presează pe ceea ce știu ei mai bine- transportul migranților ilegali africani prin Mediterană, spre Europa. MSF nu agrează că migranții sunt opriți în Centre deschise de UE în Libia, iar hârtia poate să suporte în continuare multe din motivele infantile invocate de medicii-marinari. Insistența MSF indică, însă, că acest ONG este doar parte a unui plan uriaș, care nu este neapărat dezvăluit opiniei publice.

Ce se află în Mediterană

În Marea Mediterană se află toate ingredientele prezente pe proiectul “Întărirea managementului ciclului informațiilor în lupta împotriva crimei organizate și migrației ilegale pentru creșterea securității europene”, rulat din 2014 de Afacerile Interne prin actuala Direcție Generală de Protecție a Informației din MAI (DGPI) cu bani norvegieni (Norway Grants, EEA): este crimă organizată (prin traficanții de carne vie și parteneriatul lor cu ONG-uri de “salvatori”- acuzate că folosesc finanțări sorosiste), este migrația ilegală care pune presiune, risc și haos pe frontiere și este- cu voia tuturor, dar nu ultima pe listă- lipsa de securitate europeană, prin palida și tardiva implicare a liderilor Uniunii Europene: lideri posibil paralizați și de vizitele Tătucului Soros la sediul UE.

Ulterior…

… după ce coloane de migranți au încercat să pătrundă din 2017 (călăuziți de “activiști” ai unor ONGuri de stânga, savanți în drepturile omului) spre Franța și Austria (care sunt state- membru Schengen), s-a văzut că problema devenise rapid una pan-europeană și că fondurile din proiecte precum cel derulat în România, prin “UM Doi Ș’-un Sfert” erau jenant sub-evaluate raportat la dimensiunea fenomenului. De altfel, pe Memorandumul 2021 de continuare a finanțărilor norvegiene (EEA și Norwegian Grants)- semnat în 2016 de un Secretar de stat norvegian și renumitul discipol al lui Soros și fost Ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea (cu câteva zile înainte de plecarea sa din funcție), se menționa clar că serviciile din România trebuie să fie pregătite pentru primirea unui număr mare de solicitanți de azil (migranți). Altfel spus, norvegienii cunoșteau că finanțarea masivă a “salvărilor” ONG-iste din Marea Mediterană va “produce” proporțional un număr uriaș de migranți ilegali- solicitanți de azil în Europa și, particular, în România.

Istoria se scrie

… apoi se pune în aplicare. În 2005, un grup “de studiu” enunța doctrina în virtutea căreia ex-președintele nord-american Barack Obama avea să atace Libia. Ea se numea “Responsability to Protect” (R2P) și aparținea Global Center for the Responsibility to Protect, un grup finanțat prin Soros. În 2009, Barack Obama primea Premiul Nobel pentru Pace. În 2011, Barack Obama își trimitea aviația să bombardeze Libia, iar Qatar trimitea trupe speciale pentru a sprijini rebelii islamiști. În 2012, Libia- singura frontieră între Africa și Europa, era distrusă. În 2015, aproape un milion de migranți economici din Africa au sosit ilegal în Europa prin Libia. Aduși cu pluta de traficanți sau cu vasele ONGurilor acuzate că își primeau finanțările prin fundațiile lui George Soros sau prin alți neo-liberali “vecini” de ideologie. În Oct. 2016, Barack Obama declara că nu știe de ce a luat Premiul Nobel pentru Pace.

Declarația candidă venea

… nota bene, după ce Obama se dezmeticise că bombardase 7 țări în 6 ani: Siria, Irak, Afghanistan, Pakistan, Somalia, Yemen și Libia. În nov. 2016, nici pensionarii cu probleme de motoraș din Comitetul pentru Premiul Nobel nu mai știau de ce i se oferise lui Obama un premiu pentru pace. În 2016, președintele Comisiei Europene ( un fel de guvern al Uniunii Europene), luxemburghezul Jean- Claude Juncker, afla public că prin Libia distrusă, sute de mii de africani se îndreaptă cu bărcile spre Europa, după căderea dictatorului libian Ghaddafi, în august 2011. Mai apoi, în 2017, ministrul de Externe al UE, Federica Mogherini, declara că Europa are nevoie de migranții ilegali sosiți din Africa, fiindcă europenii erau “împuținați” ca număr și “îmbătrâniți”. Confuza doamnă nu preciza de ce nu i se da o șansă familiei europene pentru “întinerire”, pe un continent oricum “împuținat” ca populație, cu roboțeii non-guvernamentali sorosiști făcând presiuni uriașe (pe finanțări nerambursabile), pentru legalizarea avortului. În 2018, lumea din Europa va afla din nou că sunt conduși cu nebuni sau corupți, care la televizor își spun “elite”.

Autor: Traian Horia

Sursa: Justitiarul, preluare dupa Cristoiu Blog

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Bombardamente, corectitudine politica, stiri false, propaganda, finantari Ong-uri …
    … fenomene meteo extreme…cataclism planetar…apusul unei civilizatii!

  • …si, operatiuni “steag fals”, 9/11, fenomene extreme…Of, Doamne!…ceea ce ni se intampla nu este decat consecinta incorectitudinii. Trucul de inversiune satanica. “Legate pe Pamant, legate in Cer, dezlegate pe Pamant, dezlegate in Cer!”. Dezvaluind, in fapt si in drept, dezlegam, identificam cauzele, eliberam, vindecam ranile, istorice, ancestrale, personale, colective, planetare, cosmice…evoluam in adevar, frumos si luminos. Abaterea de la NORMA UNIVERSALA, deturnarea de la Cale, Adevar, Viata, se regasesc in fenomenele globale extreme care ne afecteaza pe toti de oriunde am fi!
    Doamne ajuta!