„I-am închiriat o bucăţică de teren ca să-şi pună cortul. Mi-a dat mai mult decât aş fi câştigat într-un an. Mai apoi nu l-am lăsat să folosească terenul. Nu-mi place să folosesc cuvântul «ţepuit», dar l-am ţepuit! Asta se cheamă să fii inteligent“ – capitalistul-miliardar Donald Trump despre relaţia sa cu dictatorul-miliardar Muammar Gaddafi.
E vorba de joc. Doar de joc. Rachetele şi morţii, politicienii şi ziariştii, petrolul şi banii sunt doar părţi ale unui puzzle, aşezate pe mingea albastră, perfect mulate pe plăcile tectonice.
Umanitatea, pacea, libertatea, dreptatea, egalitatea sunt termeni anestezici inventaţi pentru mase, cu care opinia publică este injectată din când în când. Cum altfel să crezi că cei mari folosesc câinii războiului pentru a preveni moartea? Căci acesta a fost motivul oficial al declanşării masacrului din Libia: „să se oprească crimele făcute de dictatorul Gaddafi împotriva propriului popor“.
Dacă treci de faza asta şi reuşeşti să pricepi cât de aberantă este ideea că vor să oprească moartea prin moarte, te împotmoleşti în interesele electorale ale unui Napoleon fără baston de mareşal, de premiul Nobel pentru pace al celui ce a lansat peste 110 rachete Tomahawk. Sau poţi da peste petrecerea în aer liber al celui mai viril conducător italian.
Şi dacă ai norocul să îţi desprinzi neuronii de discursurile populiste ale politicienilor dai peste maeştrii iluzionismului. Din tranşee, călare pe cadavrele copiilor şi ale femeilor ucise pentru a salva poporul libian, un corespondent CNN, regina televiziunilor de ştiri, ne informează că al său coleg de la FOX News nu merge pe teren şi că-şi face documentarea în faţa ceştilor de cafea. Aceasta este explicaţia ce o aştepta o planetă întreagă despre război.
Pentru cei la care anestezicele de mai sus nu au efect există tratamentul de şoc al teoriei conspiraţiei mondiale. Rezervele de petrol şi banii dictatorului sunt argumentele unei poveşti vândute pe sub pupitrele emisiunilor televizate. Secretul manipulării nu constă în prezentarea unei singure explicaţii. Mereu apar combinaţii ale celor descrise mai sus. Fie în opoziţie pentru a genera „discuţii aprinse“ sau „dispute între specialişti şi analişti“. Fie laolaltă pentru a umple cât mai rapid mintea consumatorului.
Trăim într-o lume în care individul a fost dresat să înghită semipreparatele şi să şi mulţumească pentru asta. Îi este indusă o senzaţie de libertate după ce i-a fost trântit în faţă un ecran prin care ajunge la fel de uşor în casa lui Gaddfi sau într-un colţ de internet, pe un forum transformat în cloacă a frustrărilor primare. În astfel de lume cei puternici se joacă.
Întregul război din Libia, şi nu numai acest război, este explicat atât de bine de miliardarul Donald Trump. „And, in fact, when I did it I said: I’m gonna take Gaddafi’s money. I’m not going to make it easy on him!“. Nu cotează hârtiile verzi, nu contează lichidul negru scos din măruntaiele pământului. Contează jocul puterii. Cine este cel mai tare, cine cui trage ţeapă, cine controlează lumea. Purtătorul spiritului capitalist, magnatul Trump, a jucat şi el, la un moment dat, o partidă scurtă cu şeful de trib, satrapul Gaddafi. Alţii o fac chiar acum. Nu le ştim şi nu le vom şti niciodată numele.
Istoria omenirii este clădită pe jocul puterii. Fie îl joci, fie eşti jucat. Niciodată altfel.
Ramona Ursu
sursa: adevarul.ro
exista si o alta cale
log off nu din viata, ci din acest holodeck – exista viata si dincolo de el … trebuie doar sa-ti faci timp si efort sa iesi din simulator