În noiembrie 2018 se împlinesc 6 ani de când, într-un caz comentat pe larg de presa occidentală, membrii a două grupuri de agenți operativi ai serviciului secret francez DGSE (Direcția Generală de Securitate Externă), aterizați separat în Bulgaria și România și reuniți ulterior, au fost bătuți de țăranii din satul bulgar Koilvotsi, care i-au crezut hoți.
La atât de mult timp de la acel nefericit incident, Franța revine solemn în Bulgaria, completând vecinătățile României sub o formă mult mai elegantă: prin firma TOTAL SA (care vrea să extragă gaze în apele bulgărești, la cca 70 kilometri de delimitarea cu exploatările maritime ale României) cu o directoare- strateg, Anne Marie Idrac, care este o bună cunoștință cu fustă a serviciilor secrete franceze externe, DGSE, dar și sponsor electoral important pentru actualul președinte francez, Emmanuel Macron.
Să reamintim aici că, în Avg. 2017, cristoiublog.ro anunța în exclusivitate că președintele francez Macron nu a sosit în vizită la București ca politician, ci ca semnatar de contracte pe o operațiune pregătită de serviciul secret DGSE, cu sprijinul Ambasadei Franceze. La acel moment, Emmanuel Macron discuta 40 de minute cu președintele României, Klaus Iohannis și 45 de minute cu președintele unui stat de două ori mai mic decât România – cu Rumen Radev al Bulgariei: cele 5 minute diferență s-au numit, evident, „TOTAL SA”.
À-propos de granița maritimă
În august 2018, Ministerul Afacerilor Externe transmitea pentru cristoiublog.ro că tratatul de delimitare a granițelor dintre România și Bulgaria nu este finalizat, dar că acest lucru nu va afecta producția de gaz și petrol din platforma Mării Negre. „Porțiunile din zona offshore a României în care se derulează operațiuni legate de explorarea și exploatarea de resurse nu sunt vizate de procesul de delimitare”, se menționa în mesajul MAE. Ministerul lui Theodor Meleșcanu nu spunea, însă, totul: pe hartă, punctul de exploatare Rubin 1 (Blocul 1-21 Han Asparuh) al firmei TOTAL – care forează în zona maritimă a Bulgariei, se află la cca 70 km distanță de demarcația frontului unde forează americanii de la Exxon pe teritoriul României (Blocul de apă adâncă Neptun). Zona disputată inter-state este relativ redusă ca suprafață (sub 20 km pătrați), dar experții o descriu ca parte a unei „zone critice” întinse, de sute de km pătrați- valoroasă prin deschiderea sa spre zona economică internațională, eventual prin Turcia. Într-o lume unde contează doar economiile riguroase, un astfel de element nu poate fi ignorat. În plus, dacă producția de gaz și petrol din platforma Mării Negre la care face trimitere MAE nu va fi afectată, cel puțin modul de extindere a afacerii în zonă pentru firmele TOTAL sau Exxon ridică semne de întrebare. Aceasta în contextul în care Bulgaria a anunțat de curând că dorește extinderea investițiilor străine din Energie în țară și „securizarea” acestor investiții. Cum „securizarea” unor afaceri (chiar și la firmele globaliștilor) presupune existența unor limite teritoriale stricte, iar „securizarea” afacerilor franceze de peste granițe este parte a funcțiilor serviciului secret francez DGSE, va fi interesant de văzut cât de „asigurați” vor rămâne giganții petrolieri din Bulgaria și România, care s-au întâlnit întâmplător la Marea Neagră, pe o linie de demarcație de care nu sunt sigure nici guvernele. Ce se întâmplă, la o adică, dacă liderul politic Emmanuel Macron din Bulgaria s-ar umfla prea mult spre liderul politic Liviu Dragnea din România?
Dorul de România: la UE
În 2007, România și Bulgaria au aderat la Uniunea Europeană (UE) cu toate că negocierile pentru stabilirea frontierei de stat nici nu erau începute, iar cele pentru stabilirea limitelor pe platoul continental al Mării Negre (demarate în anii ’90) erau în desfășurare: asta dovedea eventual că precipitarea UE de a „înghiți” România și Bulgaria fusese mai mare decât graba celor două state de a deveni membre ale Uniunii și, în plus, sugera că apartenența la UE devenea automat o „garanție” că acest diferend zis „problemă teritorială” nu va merge spre un arbitraj internațional, cum se întâmplase cu Ucraina. Potrivit unor informații transmise publicației cristoiublog.ro de Agenția Națională de Cadastru (ANCPI), limitele teritoriale de azi, din Cartea Funciară pentru România și Bulgaria sunt cele de la 1940 (pe frontiera terestră), respectiv de la 1908, pe fluviul Dunărea. Anunțarea recentelor zăcăminte de gaz și petrol vor obliga România și Bulgaria, după zeci de ani de așa-zise negocieri politice pe frontiera comună, să co-existe și să extragă gaze și petrol în Marea Neagră „la mica înțelegere” și fără niciun fel de tratat, fiindcă boom-ul offshore nu mai oferă nici timpul, nici locul unor reglementări politice: totul va fi făcut în numele profitului uriaș vehiculat pe exploatările submarine, dar și în numele intereselor Companiilor străine implicate.
Chestia cu trestia: de Marea Neagră
Zona în litigiu cu Bulgaria se află în partea sudică, pe marea teritorială dintre cele două state și măsoară, potrivit oficialilor, cca 17 km pătraţi. Zona disputată este redusă ca suprafață, dar unii experți o descriu ca fiind doar parte a unei „zone critice” mult mai întinsă, în formă triunghiulară și cu deschidere spre zona economică internațională – eventual prin Turcia. Linia comună de demarcație dintre câmpurile EXXON-PETROM și TOTAL unește practic zona de ape teritoriale ale României și Bulgariei cu cea a Turciei, la mică distanță de deschiderea către zona internațională a Mării Negre. Temerea că orice discontinuitate pe demarcația maritimă a celor două state ar putea fi exploatată de „cealaltă parte” sau de o „a treia parte”, este cea care a și alimentat în ultimii ani, conflictul latent pentru „poarta” de 15 km pătrați dintre țări. Este evident, însă, că pe chestiunea eșecului diplomatic a două state membre, tăcerea Uniunii Europene este deja cumpărată: aceasta, după ce s-a promis aprovizionarea statelor din Vest (prin Austria) cu gaz românesc.
Prezența în economia zonei a firmei TOTAL este azi doar o garanție pentru rularea fără probleme a proiectului de extracție din Marea Neagră. Sunt două nume care rețin atenția din pleiada de manageri de la TOTAL SA: Directorii Independenți Anne Marie Idrac (membru în Comisia de Strategii de la TOTAL) și Gérard Lamarche (membru în Comisia de Audit). Amândoi au sosit în firmă în 2012, cu puține luni înainte ca TOTAL să primească licența (în august 2012) de la statul bulgar pentru testări pe blocul 1-21 Han Asparuh. În acest context, faptul că Idrac este un fidel al lui Macron de mulți ani, iar belgianul Lamarche se regăsește și în managementul unui alt proiect de bază al Statului francez (producătorul global de cimenturi Lafarge) confimă inevitabilul: Regele-Soare al UE, Emmnauel Macron va proteja nelimitat proiectul TOTAL de extracție din Marea Neagră, indiferent ce tratate politice există în zonă. Macron a aflat de timpuriu că spre Turcia nu se poate extinde cu forajele, dar nu uită că în fața României a obținut totul, cu un minimum de efort. Să reamintim aici spiritul profund de vasalitate, manifestat la primirea președintelui francez de către perechea Klaus Iohannis (președinte al României) – Mihai Tudose (prim-ministru) în august 2017: la vremea aceea, cristoiublog.ro dezvăluia în exclusivitate că Macron nu a sosit la București ca politician, ci ca semnatar de contracte pe o operațiune pregătită de DGSE cu sprijinul Ambasadei Franceze. Să mai reamintim așadar că, la acel moment, Emmanuel Macron discuta 40 de minute cu președintele României, Klaus Werner Iohannis și 45 de minute cu președintele unui stat de două ori mai mic decât România – Rumen Radev al Bulgariei: cele 5 minute diferență s-au numit TOTAL SA.
Anne Marie Idrac: liberté, égalité, DGSé
Directorul din TOTAL, Anne-Marie Idrac, a sponsorizat campania de la prezidențiale a lui Macron și a fost “în cărți” pentru postul de prim-ministru al lui Macron, după câștigarea alegerilor din 2017. În opoziție cu pretențiile centriste sau de dreapta, ea oferă din interviurile acordate, doar un ascuțit profil neo-liberal și globalist, exacerbat emoțional prin susținerea boss-ului Macron de către alți globaliști “ampli” precum Barack Obama (SUA) sau Mateo Renzi (Italia). Din 2011, Anne-Marie Idrac este Administrator pentru CAC 40 (Bouygures, TOTAL, Saint- Gobain), organizația despre care cunoscătorii din Franța sunt de acord că se află în legătură directă și “tradițională” cu Direcția Generală de Informații Externe (DGSE)- cea care are în atribuții în protejarea intereselor economice franceze în străinătate și care se interesează la CAC de “probleme” precum “securizarea personalului (francez-n.n.) și instalațiilor”.
Lafarge lovește din nou
Pe de altă parte, belgianul Gérard Lamarche este implicat în ancheta procesului „Mită Lafarge pentru islamiști”, demarat la Tribunalul de Instanță Superioară din Paris în 2018. El este șeful Board-ului de directori de la Grupul Bruxelles Lambert (cu birourile percheziționate deja de anchetatori), care deține 20% din acțiunile producătorului de ciment Lafarge- acolo unde Director pentru Operațiuni (inclusiv pentru cele din Siria) a fost francezul Christian Herrault. Pe 6 octombrie a.c., cristoiublog.ro dezvăluia că Herrault a fost responsabil pentru Siria dar și supervizor pentru o tranzacție din decembrie 2014, în care Lafarge România- Medgidia a vândut către Lafarge Malaezia un utilaj de 10 milioane euro (plătiți în cash!), bani suspectați a fi folosiți pentru acoperirea „găurilor” la buget făcute prin plățile (gen „taxă de protecție”) multinaționalei către milițiile înarmate din Siria: kurzi sau jihadiștii de la Al Nusra și Stat Islamic. Poliția belgiană a efectuat perchezițiile la sediul Grupului Lambert după ce la Paris, Lafarge a fost acuzată de procurori că a plătit mită milioane de euro (în perioada 2012-finalul lui 2014) către islamiști pentru a i se permite continuarea activității la fabrica din Jalabyia (Siria).
Macron către Iohannis: „Je suis Manu!”
Compania TOTAL a început testările pentru foraj la punctul RUBIN din Blocul Han Asparuh (Bulgaria) în septembrie 2017 și le-a terminat în ianuarie 2018. Potrivit datelor oficiale, TOTAL S.A. (prin Total E & P Bulgaria) nu este prezent doar în Han Asparuh, dar și în blocul Tervel OffShore, iar discuțiile pe mediu cu autoritățile bulgare sunt avansate. Pe hartă, Rubin 1 este la aprox 70 km de intersecția cu zona unde lucrează Exxon Mobil (România), în contextul în care Han Asparuh 1-21 a fost împărțită de Compania franceză, încă de la concesiune, cu firmele OMV (OMV Offshore Bulgaria GmbH- 30%) și firma spaniolă Repsol (Repsol Bulgaria BV, 30%). Este de menționat că o solicitare de informații către Asociaţia Română a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră (ARCOMN) a rămas, până în prezent, fără răspuns. Proiectul de la Marea Neagră și „sănătatea” sa confirmă indirect, pe segmentul bulgar, proverbul șugubăț „Orice politician francez învață de la naștere cum să spună «Mă predau» în 26 de limbi europene”. Cu o excepție: Emmanuel Macron a învățat șase cuvinte în limba română special pentru Klaus Iohannis: „Faci cum zic eu la tine!”.
Autor: Traian Horia
Sursa: Cristoiublog
Adauga comentariu