Cum ar fi ca aceste alegeri să fie invalidate și România să devină singura țară din Uniunea Europeană, care o ia de la capăt, stricând practic toate jocurile care deja s-au făcut la Bruxelles?

Din ce în ce mai insistent, liderii politici – firește, în special cei de la PSD și ALDE – fac referire la o ipotetică fraudă de mari proporții la referendum și la europarlamentare. Ca și când, după efectul de buimăceală generat de rezultatul scrutinului, real sau contrafăcut și de întemnițare a lui Dragnea, se trezesc din anestezie. În aceste condiții este interesant să vedem cum ar fi dacă ar fi fost.



Un fenomen cu totul și cu totul neobișnuit a fost desigur prezența la vot. La votul pentru un referendum pur consultativ cu întrebări bâjbâite și bâlbâite, pe care președintele Klaus Iohannis, care și-a asumat această consultare a popuației, s-a scremut ridicol de mult să le formuleze. O prezența care nu a fost niciodată estimată la un asemenea nivel de sociologi, de analiștii politici sau de responsabilii politici din partide, indiferent dacă aceștia făceau parte din frontul PSD sau din frontul anti-PSD. Și un uriaș interes manifestat în străinătate. Este primul semn de întrebare, atâta timp cât, realist vorbind, nimeni nu a găsit o explicație, care să stea în picioare.

Avem un al doilea fenomen cel puțin la fel de straniu. Un milion și două sute de mii de cetățeni au fost practic turiști în ziua referendumului, suprapus peste alegerile europarlamentare. Aceștia au votat pe liste suplimentare. Nicicând la alte alegeri nu s-a mai întâmplat așa ceva. Propagandiștii frontului anti-PSD au aici un argument absurd. Și simpla lui invocare demonstrează că înceracă să justifice o posibilă prestidigitație de mari proporții. Argumentul este că, vezi Doamne, de la precedentele alegeri și până acum, o uriașă masă de cetățeni cu drept de vot, circa 15%, și-ar fi schimbat reședința. Și că de aceea au existat atât de multe persoane înscrise pe liste suplimentare. Numai că lucrurile nu stau deloc așa. Românii din interiorul granițelor, cei care și-au schimbat reședința, au făcut acest lucru nu deodată în ultimii trei ani, ci treptat, pe parcursul a 30 de ani. Iar aceste liste suplimentare ar fi trebuit și ele să crească treptat.

Alt argument la fel de imbecil este emoția colectivă. Cea la care cu atâta sârg a făcut de mai multe ori apel Klaus Iohannis. Vezi Doamne românii din diasporă au fost din nou împiedicați să voteze, deși numărul secțiilor crescuse cu o treime și, supărați nevoie mare, și-au alertat rudele din țară, le-au scos din case și le-au trimis fix la urnele de vot. Nimeni însă nu ar putea explica cum ar fi posibil ca niște banale alegeri europarlamentare și un referendum stupid să poată genera un interes de asemenea proporții și implicit o uriașă emoție colectivă.

Dar dacă această emoție este confecționată la fel cum a fost confecționată și în alegerile prezidențiale, care i-au adus lui Klaus Iohannis între cele două tururi de scrutin nu mai puțin de 20 de procente suplimentare? Dacă emoția colectivă este un pretext identificat de „sistem” pentru a justifica o uriașă fraudă?

Un alt argument invocat de cei care acuză un furt masiv este numărul neobișnuit de mare de votanți ai unor partide, care în localitățile respective nu au organizații  și nici măcar membri. Au fost identificate destul de multe asemenea localități în care s-a votat nu numai pentru UDMR, ci și pentru Pro România și Partidul Mișcarea Populară. Nici acest fenomen nu are vreo explicație cât de cât plauzibilă.

La alegerile prezidențiale în care Băsescu a câștigat împotriva lui Geoană, în cazul cărora părerea cvasi-unanimă e că au fost fraudate, în noaptea de pomină din casa lui Gabriel Oprea s-a pus la cale arestarea senatorului Cătălin Voicu. Acesta se pregătea intens pentru a denunța frauda și pentru a solicita o verificare la sânge. Arestarea lui a pus batista pe țambal. Pur și simplu Mircea Geoană, și el un băiat cu ochi albaștri, a refuzat să mai conteste alegerile. Zilele trecute, imediat după comunicarea uluitoarelor cifre de prezență și de repartiție a votului, președintele celui mai mare partid din România a fost trimis după gratii. Pentru PSD, lovitura a fost năucitoare. Partidul a fost anesteziat. Din acest motiv, nu a mai avut pentru moment niciun fel de energii pentru a reacționa. Au fost primele alegeri din istoria recentă, adică de după anul 2000, când cel mai mare partid, cu 400.000 de membri, nu a mai făcut o numărătoare paralelă, cu excepția a patru județe.

În fine, mai există și argumentul, invocat pe bună dreptate, că România este singura țară din Uniunea Europeană în care votul poporului suveran nu mai este numărat de către poporul suveran, ci de către o instituție militară, STS, care s-a implicat și în celelalte rude de alegeri cu cântec, de fiecare dată de partea președintelui. Când a fost Băsescu, de partea lui Băsescu și a partidului pe care acesta îl păstorea. Acum, când e Iohannis, de partea lui Iohannis și a frontului anti-PSD. Când încredințezi o sarcină civilă de o asemenea însemnătate unor purtători de epoleți, riști oricând ca aceștia să joace alba-neagra la scală națională.

Nici până astăzi, fapt nemaiîntâlnit în ultimii 30 de ani, Curtea Constituțională a României nu a validat alegerile. Și în special referendumul. Iar Biroul Electoral Central s-a încurcat rău de tot în cifre. Puse cap la cap, cifrele nu se mai potrivesc. Oare de ce? Și, în aceste condiții, în baza unui referendum neomologat, deci încă nevalabil, președintele Klaus Iohannis a șutat ferm înainte. Propunând un pact național în baza rezultatelor respectivului referendum, care până la urmă a devenit doar un pact seminațional, de vreme ce mai bine de jumătate dintre reprezentanții poporului nu l-au semnat. A transmis în acest fel Klaus Iohannis un semnal Curții Constituționale, în sensul că trebuie să se pronunțe pozitiv în raport cu aceste alegeri?

Ei bine, toate aceste argumente invocate din ce în ce mai apăsat de contestatarii rezultatelor referendumului și alegerilor, ar putea teoretic, dacă se confirmă, să conducă la o realitate suprarealistă. Invalidarea celor două scrutinuri. Dacă falsul a fost masiv, conform Constituției și conform bunelor practici la nivel european, ar trebui reluate de la zero atât alegerile europarlamentare cât și referendumul. Referendumul este un vax. Deci nu ar fi mare lucru să fie reluat. În schimb alegerile europarlamentare au creat deja o realitate la nivelul Uniunii Europene. La Bruxelles, în baza acestor alegeri, se construiesc de zor structuri de putere, din care europarlamentarii români fac parte. Cum ar fi ca aceste alegeri să fie invalidate și România să devină singura țară din Uniunea Europeană, care o ia de la capăt, stricând practic toate jocurile care deja s-au făcut la Bruxelles? Ar fi ceva nemaivăzut. Și tocmai pe asta se bazează cei care au falsificat alegerile, dacă, repet dacă, aceste alegeri au fost masiv măsluite.  Ar fi o politică cinică a faptului împlinit.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog