Până acum cel puțin, strategia lui Donald Trump s-a rezumat la a intra „la rupere” în chestiunile mai sensibile și a propune apoi soluții de relativ compromis. Care compromis care ar fi părut inacceptabil anterior.
Uneori ține, mai ales când există avantaje competitive certe din partea SUA (vezi cum belicosul Kim își distruge poligoanele de încercare a armamentului nuclear), alteori povestea se termină mai în coadă de pește (vezi dispută cu China și construcția unor insule artificiale, Siria sprijinită de Rusia). Iar la fiecare săritură peste cal urmează un discurs pacifist (și acum, și după ultimul bombardament asupra Siriei a existat unul) așa că se conturează deja o rutină. Poate o astfel de strategie este și în spatele mutării ambasadei SUA la Ierusalim.
Palestienienii se văd încolțiți, deja nu mai au sprijin necondiționat din partea întregii lumi arabe, teritoriile le sunt făcute șvaițer de coloniile implantate recent așa că de ce n-ar accepta niște oscioare (câteva cartiere din Ierusalim plus dreptul de a respiră în continuare în Cisiordania și Gaza) confruntati cu perspectiva de a nu mai avea nimic? Mai bine puțin decât nimic par să le sugereze tandemul Trump-Netanyahu. De altfel Israelul a avut o politică inteligentă de extindere în Palestina imediat după cel de al doilea război mondial, când fiecare agresiune din partea arabilor a fost răsplătită cu noi anexari de teritorii, așa că nici nu mai contează acum cine are dreptate din punct de vedereistoric (evreii au locuit teritoriile respective primii dar exodul lor nu a fost determinat totuși de palestinienii de azi, ci de Imperiul Roman, așa că dreptul primului ocupant are hibe), realitatea din teren primează.
În tot acest context delicat hop și România, partener de nădejde al SUA în chestiunea mutării ambasadei în răspăr cu marea majoritate a aliaților din UE. Păi nu suntem suverani, păi nu ne alăturăm partenerul strategic? se apară artizanii acestei mișcări. Este adevărat că poliția politică instaurată în România în timpul regimului Băsescu s-a făcut cu binecuvântarea statelor din nucleul dur al UE și unei părti a ellitelor politice din SUA („globalistii”). Așa că Dragnea & Co au căutat cu disperare un spate extern până când nu ajung să aștepte portocale într-un loc liniștit. Justiția selectivă și serviciile omniprezente sunt acum scuza acestei piruete la 180% , a spatelui întors UE în favoarea Americii trumpiste (deși ceva relații de colaborare între fruntașii PSD și consultanții din Israel mai existaseră anterior, ca să nu mai pomenim și de scandalul Black Cube). O fi bine, o fi rău?
Cred că cei care speră că vom avea de câștigat pe plan economic, militar, etc din această nouă mostră de servilism se înșală. Donald Trump rămâne un om de afaceri care știe să-și maximizeze profitul dar care n-a dat până acum dovezi prea mari de generozitate. SUA are de câștigat din generarea unei mișcări anti-UE și nu doar în chestiunea Ierusalimului dar mă tem că din partea României va câștigă mai mult echipa Dragnea (ceva soluții personale la împiedicarea mersului unor dosare prin justiția autohtonă) decât economia/societatea în ansamblu. Până acum noi am băgat mâna în buzunar să cumpărăm armament de generația a doua/treia dar pe investitorii americani încă nu i-am prea văzut la față. E drept, persistă încă gustul amar după privatizările utilităților și retailului cu investitori europeni, majoritar germani și francezi. Altfel, această antagonizare a pozițiilor SUA-UE apropie economia germană de mașinăria de război rusească și nu știu cât de mult ar trebui să ne bucure asta în perspectivă având în vedere distanțele dintre noi și americani (prin anexarea Crimeii între România și Rusia sunt doar vreo 300 de km).
În concluzie, nu văd nicun motiv de bucurie dacă schimbăm Stăpânul. Unii vor forță de muncă ieftină și rente în zona utilităților /retailului, alții clienți pentru industria de apărare și carne de tun pe unde s-o mai angaja Hegemonul. Și unii și alții vor să ne cumpere ieftin și să ne roage frumos să plătim o parte din bani. Singuri care au de câștigat efectiv câte ceva pe aici sunt cei care ne vând.
Autor: Cristian Dogaru
Sursa: Cristian Dogaru
Adauga comentariu