Analize și opinii

Criza din Europa, mai mult decât o criză financiară

Toată lumea este alarmată cu privire la următorul dezastru care va avea loc în Europa. Atenția se concentrează asupra Italiei. Spania este, de asemenea, vizată. Însă aceste crize sunt deja în curs de desfășurare. De fapt, următoarea criză va fi politică nu în sensul că va fi hotărâtor care politician va deveni prim-ministru, ci într-un sens mult mai profund: Este vorba despre faptul dacă elita politică a Europei va putea sau nu să-și mențină puterea sau dacă vor apărea noi forţe politice care vor schimba complet peisajul politic european. Dacă lucrurile vor lua o astfel de direcție, aceasta va fi de departe cea mai importantă consecinţă a crizei financiare europene.

Până acum am fost martori la schimbarea unor personalităţi din ţările aflate în centrul crizei. În Grecia, prim-ministrul George Papandreou s-a retras din funcție, iar în Italia, premierul Silvio Berlusconi a demisionat. Deşi aceste demisii au reprezentat o schimbare formală de guvern, ele nu au reprezentat și o schimbare în sens politic. De fapt, Papandreou şi Berlusconi au demisionat cu condiţia ca guvernele lor să adopte politicile de austeritate propuse în timpul mandatelor lor.

Coaliţiile care s-au format după demisionarea lor sunt dominate de susținători ai UE. Provin din generaţia şi din clasa profund atașată, intelectual şi emoţional, ideii europene. Pentru ei, Uniunea Europeană nu este doar un instrument util pentru realizarea obiectivelor naţionale. Este, mai curând, o alternativă la naţionalism şi la ororile provocate de naţionalism în Europa. Este viziunea constituirii unui singur continent, o uniune în vederea realizării unui scop comun: prosperitatea. Realizarea acestui obiectiv comun elimină pericolul unui război european, înseamnă crearea unui proiect de cooperare economică şi – lucru mai puțin dezbătut, dar nu mai puțin important – situeză Europa în locul ei de drept în cadrul sistemului politic internaţional.

Pentru generația de conducători care s-au născut imediat după cel de-al Doilea Război Mondial și care au atins maturitatea politică în decursul ultimilor 20 de ani, proiectul european a reprezentat un sistem ideologic care nu putea fi evitat şi o realitate instituţională. Ei au format o reţea internaţională de lideri, care împărtășesc, în cea mai mare parte, aceeași viziune. Această conducere s-a extins dincolo de sfera politică: majoritatea elitelor europene erau devotate realizării proiectului european (au existat, desigur, excepţii).

Grecia şi lupta elitelor europene

Suntem acum martorii acestei încercări a elitelor de a apăra idealul european. Atunci când Papandreou a cerut un referendum privind măsurile de austeritate, elita europeană a pus o presiune uriașă asupra sa pentru a-l face să renunțe la această inițiativă. Având în vedere că acordurile privind măsurile de austeritate sunt hotărâtoare pentru viitorul Greciei, ideea organizării unui referendum era perfect firescă. Un referendum ar fi permis guvernului grec să ia o decizie, cu sprijinul majorităţii poporului grec. Evident, nu este clar că grecii ar fi aprobat acordul.

Condusă de cancelarul german Angela Merkel, elita europeană a făcut tot posibilul să împiedice o astfel de acțiune. Prin urmare, a fost decisă blocarea următoarei tranşe de împrumut şi suspendarea acordării tuturor celorlalte tranșe până când politicienii greci vor accepta aplicarea tuturor măsurilor de austeritate negociate anterior. Era de așteptat ca elitele europene să se indigneze.

Aflat sub presiunea elitei grecești și europene, Papandreou a demisionat şi a fost înlocuit de un fost vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene. Abandonată de Papandreou, ideea unui referendum a fost uitată.

Două aspecte explică acest rezultat. Primul este cel naţional. Percepţia comună propagată în presa financiară este că Gracia a împrumutat bani în mod iresponsabil pentru a susține programe sociale costisitoare şi apoi nu mai putut achita creditele. Dar și punctul de vedere al Greciei are validitate: sub presiunea financiară, Uniunea Europeană s-a dovedit a fi un mecanism care i-a permis Germaniei să crească exporturile în ţările în curs de dezvoltare prin sistemul UE bazat pe liberul schimb. Germania s-a folosit, de asemenea, de reglementările Bruxelles-ului și a manevrat moneda euro aducând Grecia într-o situaţie imposibilă. Germania a solicitat, apoi, Atenei să impună măsuri de austeritate poporului grec pentru a salva niste bancheri iresponsabili care, ştiind foarte bine care este situația economică a Greciei, au fost totuși foarte dispuși să acorde împrumuturi grecilor. Fiecare variantă conține un adevar, dar polemica s-a purtat, în fond, între elitele europene şi cele greceşti. A fost o dispută internă și ambele părţi au încercat să găsească o soluţie, fie în beneficiul Greciei, fie în beneficiul sistemului financiar european.

Al doilea aspect se referă relația dintre poporul grec şi elitele greceşti şi europene. Elita greacă s-a bucurat, în mod evident, de beneficiile financiare pe care i le-a asigurat integrarea în Uniunea Europeană. Prin contrast, poporul grec a trecut printr-o varietate de experiențe. Desigur că, din 1990, mulți oameni – dar nu toți – s-au bucurat, timp de 20 de ani, de prosperitate. Integrarea economică a permis și altor europeni să aibă acces deplin la economia grecească, ceea ce a condus la prejudicierea gravă a unor segmente ale acesteia. Venirea în exces a competitorilor europeni i-a afectat pe lucrătorii greci din multe domenii, mai ales pe micii întreprinzători. Astfel, Grecia a avut mereu motive să se opună Uniunii Europene. Iar grava problemă care a fost creată a întârit opoziția Greciei față de UE: se punea întrebarea cine va purta povara disfuncționalităților sistemului european? Cu alte cuvinte, dacă Uniunea Europeană urma să fie salvată, cine va suporta costurile? Ajutoarele financiare promise de Germania ar permite Greciei să-și stabilizeze situația financiară şi să-și ramburseze cel puţin o parte din datorii. Acest lucru nu ar afecta cu nimic elita greacă. Preţul Greciei va fi austeritata, dar nu elita greacă va plăti acest preţ. Ci poporul grec – oamenii care își vor pierde locurile de muncă, pensiile, salariile şi locurile de muncă.

În esenţă, prima întrebare a fost dacă Grecia va alege în mod deliberat să nu-și achite datoriile – așa cum procedează multe corporații – şi va impune o restructurare în termenii deciși de ea, indiferent de nevoile sistemul financiar al UE, sau dacă va încerca să se supună cerințelor sistemului european. A doua întrebare a fost dacă va putea aranja lucrurile astfel încât sarcina să nu cadă asupra poporului, ci asupra elitei grecești.

Guvernul grec a ales să se conformeze cerințelor UE şi să permită ca efectele grave ale austerității să fie suportate de către popor ca o consecință a faptului că elitele nu au putut renunța la interesele lor şi nici la ideologia unificării europene, de care sunt atașate. Din moment ce povara austerității va cădea asupra poporului, se impunea ca un referendum să nu aibă loc. Chiar şi aşa, grecii vor încerca să se sustragă celor mai dure aspecte ale austerității. Acesta este contractul social în Grecia: grecii le vor promite birocraților UE ceea ce vor aceștia, dar se vor face că apără poporul. Dacă această metodă a putut funcționa în Grecia, ea nu poate funcționa într-o ţară ca Italia, unde expunerea la riscuri este prea mare pentru a putea fi camuflată. De asemenea, soluția la criza europeană nu poate fi duplicitatea.

Adevărata criză europeană

Şi aici trecem la adevărata criză europeană. Având în vedere natura crizei, pe care o înțelegem privind la ce s-a întâmplat în Grecia, elita europeană poate salvaconceptul european şi își poate proteja interese numai prin transferarea costurilorasupra publicul larg, şi nu doar asupra debitorilor. Creditorii precum Germaniatrebuie, de asemenea, să absoarbă costurile și să le distribuie către public. Bancilegermane pur şi simplu nu reușesc să absoarbă pierderile. Ca şi cele franceze, ele vor trebui recapitalizate, ceea ce înseamnă că publicul va purta povara costurilor.

Europa nu ar fi trebuit să ajungă aici. Precum în teoria „păcii eterne” a lui Immanuel Kant, Uniunea Europeană promitea prosperitatea perpetuă. Iar marile promisiuni ale Europei vizau prevenirea războiului; la baza acestor promisiuni nu a existat însă niciun proiect moral. Faptul că nu a fost realizată niciuna dintre aceste promisiuni subminează legitimitatea proiectului european. Dacă preţul menținerii Uniunii Europene este scăderea drastică a nivelului de trai a cetățenilor țărilor membre, atunci argumentul pentru păstrarea UE se destramă.

Dacă Uniunea Europeană este percepută ca un proiect eșuat fiindcă elita europeană a eşuat, iar elita europeană este percepută ca apărătoare a ideii europene fiindcă urmărește, prin ea, să-și protejeze propria poziție și propriile interese, atunci aderarea publicului la ideea europeană – aderare nicidecum la fel de puternică precum cea a elitei – nu mai este fondată. În Europa a fost răspândită concepția că această criză poate fi gestionată în interiorul structurilor actuale ale UE. Germania a lansat, însă, o propunere a cărei adoptare ar oferi creditorilor din Europa – de exemplu, celor germani – puterea de a supraveghea deciziile economice ale debitorilor. Acest lucru ar submina profund suveranitatea statelor. Ideea pierderii suveranității pentru a crea o prosperitate mai mare poate ar funcționa în Europa. Însă a ni se impune să o pierdem pentru a achita datoriile băncilor europene este o metodă agresivă de spoliere.

Problema imigrației şi viitoarele alegeri

Toate acestea vin într-un moment când sentimentele anti-imigrație, în special anti-musulmane, sunt tot mai puternice în rândul publicului european. În unele ţări, furia a fost îndreptată împotriva Uniunii Europene şi a politicilor ei privind frontierele, precum și împotriva elitelor naţionale şi internaţionale din respectivele țări, care s-au folosit de imigranți pentru a stimula expansiunea economică, creând, în acelaşi timp, tensiuni economice şi culturale între aceștia și populațiile native. Astfel, problema imigraţiei constituie un aspect important în percepţia generală asupra Uniunii Europene, fiindcă a creat profunde diviziuni economice şi culturale între elitele europene şi mase.

Tensiunile rasiale şi etnice, austeritatea economică şi sentimentele ostile față de elite, de care oamenii se simt trădați, formează o combinație periculoasă. Europa a experimentat o situație similară în perioada interbelică, deşi acest fenomen nu este caracteristic doar Europei. Dezamăgirile din viaţa personală, sentimentul deposedării de drepturile culturale de către persoane străine şi percepția că elita nu este nici cinstită, nici competentă, nici interesată de bunăstarea propriului popor tind să genereze reacţii politice puternice peste tot în lume.

În Europa nu s-a produs încă o explozie. Dar există semne care avertizează că va izbucni. Facţiuni antieuropeane şi anti-imigraţie au existat chiar şi în perioada când Uniunea Europeană funcționa, când partidele de extremă-dreaptă au câștigat până la 16 la sută din voturi în Franţa. Nu este clar dacă actuala criză a intensificat aceste tendințe, nici cât de mult îi va costa criza pe oamenii din Europa şi dacă există sau nu anumite soluţii miraculoase. Pe măsură ce criza se va accentua în Italia, costul – şi imposibilitatea de a evita acest cost – va deveni tot mai clar.

În Europa urmează să se desfășoare mai multe alegeri în 2012 şi 2013, inclusiv alegeri prezidenţiale în Franța în 2012 şi alegeri parlamentare în Germania în 2013. În momentul de faţă, acestea par competiții între grupuri convenţionale care au dominat în Europa de Vest de la al Doilea Război Mondial și în Europa de Est din 1989. În general, acestea sunt partidele elitelor, toate beneficiind de avantaje mai mari sau mai mici din aderarea la structura europeană. Dar printre acestea au apărut și partide antieuropene și, pe măsură ce se consolidează acest curent, noi partide se pot forma şi se pot dezvolta facţiuni antieuropene chiar în cadrul partidelor existente. O criză de o asemenea amploare nu se poate produce fără emergența unor facțiuni precum Tea Party şi Occupy Wall Street. Totuși, în Europa – unde, pe lângă criza economică, există și o criză creată de problemele rasiale și de cele de suveranitate, o criză a autodeterminării naţionale şi a fundamentelor morale ale Uniunii Europene – aceste aspecte vor fi de o mai mare amploare şi intensitate.

Sentimentele populiste, alături de tensiunile de natură rasială şi culturală sunt fenomene conduc, de obicei, la ascensiunea partidelor de dreapta naţionaliste. Stânga europeană face parte, în general, din elita proeuropeană. În afară unor mici excepții, există foarte puțini oameni de stânga care să nu aibă o poziție în structurile europene sau interese care să-i lege de UE. Este vorba despre dreapta care a câştigat o susținere semnificativă prin avertizările pe care le-a formulat în ultimii 20 de ani cu privire la proiectul european. Astfel, ne putem aștepta ca aceste facțiuni sa câștige o susținere tot mai mare pe măsură ce devine tot mai evident care este adevăratul preț al crizei şi cine trebuie să îl platească.

Prin urmare, întrebarea nu este cum se va rezolva criza financiară. Ci dacă proiectul european va supravieţui. Asta depinde de capacitatea elitei europene de a-și menţine legitimitatea. Această legitimitate nu a fost încă pe deplin pierdută, dar este pusă la încercare cum nu s-a întâmplat niciodată până acum şi va fi dificil pentru elită să și-o păstreze. Sondajele nu reflectă încă tendința aceasta, deoarece impactul puternic asupra vieţii individuale nu s-a manifestat în toată Europa.

Atunci când se va întâmpla acest lucru, va avea loc o reconsiderare majoră a rolului elitei europene și a valorii ei. Vor exista apeluri la răzbunare şi solicitarea să nu se mai permită repetarea unei astfel de situații.

Indiferent dacă următoarea criză europeană va lovi Spania sau Italia, este clar că, până la jumătatea deceniului, peisajul politic al Europei se va schimba dramatic și că vor ieși la iveală noi partide, personalităţi şi valori. În Statele Unite tendințele sunt, în mare măsură, aceleași, dar instituţiile nu sunt recent înființate. Ceea ce este vechi și nefuncțional creează probleme; ceea ce este nou și nefuncțional este periculos. De ce Statele Unite vor urma o altă direcție este un subiect pe care îl voi trata altă dată. Este suficient să spun că magnitudinea problemelor din Europa depășește cu mult sfera financiară.

Criza europeană este una de suveranitate, de identitate culturală şi de legitimitate a elitelor. Criza financiară poate avea mai multe rezultate, toate proaste. Indiferent care vor fi acestea, impactul asupra sistemului politic va fi unul dramatic.

autor: George Friedman
traducere: Irina Bazon
sursa: stratfor.com

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Cat de suverana este Europa ?

    În ziarul elveţian Zeit Fragen, Prof. Dr. Eberhard Hamer din Germania întreabă, “Cât de Suverană este Europa?”

    El analizează problema şi concluzionează că Europa are prea puţină, dacă se poate numi aşa, suveranitate.

    Profesorul Hamer scrie că drepturile suverane ale europenilor ca cetăţeni ai statelor naţionale s-au dizolvat odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009. Drepturile persoanelor au fost mutate la un comisariat politic la Bruxelles. Francezii, germanii, belgienii, spaniolii, britanicii, irlandezii, italienii, grecii şi aşa mai departe, au acum “Cetăţenia europeană orice ar insemna acest lucru.” Rezultatul agregării naţiunilor este reducerea participării politice a oamenilor.

    Autoritatea parlamentelor şi a consiliilor locale a fost afectată. Puterea este acum concentrată în noile structuri ierarhice din cadrul Uniunii Europene. Cetăţenia “europeană ” înseamnă o participaţie indirectă şi slabă a oamenilor. Regula autonomiei a dat cale liberă pronunţării autoritare de sus în jos.

    Apoi, profesorul Hamer analizează Comisariatul UE şi concluzionează că, de asemenea, lipsit de suveranitate, acesta s-a subordonat, bunului plac al Statelor Unite. Problema nu este numai faptul că europenii duc un război neconstituţional comandat de către Statele Unite într-o regiune a lumii în care Europa nu are nici un interes.

    Existenţa statului marionetă Europa îşi depăşeşte cu mult serviciul său de mercenariat pentru Imperiul american. UE a dat la cererea Washingtonului “accesul liber la datele bancare ale furnizorului central de servicii financiare, Swift, în Europa. Toate fluxurile financiare în Europa (şi între Europa şi restul lumii), vor fi monitorizate de către CIA şi alte servicii de informaţii americane şi israeliene.” Monitorizarea va include transferurile în cadrul Germaniei, de exemplu, şi în interiorul oraşelor individuale. “Datele, chiar şi date ale cetăţenilor complet nevinovati, trebuie să fie stocate timp de cinci ani, desigur, în detrimentul băncii şi clienţii lor.

    “Cât de suverană este UE, atunci când aceasta se află în imposibilitatea de a proteja viaţa financiară privată a cetăţenilor săi de guvernele străine? Cu ceva timp în urmă, Zeit Fragen a raportat presiunea Washingtonului asupra guvernului elveţian de a încălca legea elveţiană statutară pentru a se conforma cererilor americane de a monitoriza fluxurile financiare în Elveţia şi între Elveţia şi lume. Scriitorii îşi arată uimirea faţă de dispreţul total al Washingtonului pentru suveranitatea altor ţări, precum şi pentru dreptul la viaţă privată al cetăţenilor lor.Noi, americanii, nu ar trebui să fim surprinşi. Ne opunându-ne actelor cu putere de lege, dreptul nostru la viaţă privată este de mult apus.

    În SUA viaţa privată a devenit o glumă crudă şi costisitoare. Aceasta înseamnă că părinţii nu pot afla notele de la colegiu ale unui fiu sau fiice fără permisiunea fiului sau a fiicei. Aceasta înseamnă că societăţile de carduri de credit, băncile şi alte instituţii financiare sunt obligate să cheltuie bani pentru a trimite un flux continuu de ” notificări de confidenţialitate” pentru clienţi cu privire la utilizarea informaţiilor clientului. Aceasta înseamnă că un american nu poate obţine informaţii despre contul lui prin intermediul propriei companii de card de credit, telefon, cablu, precum şi a furnizorului de servicii de Internet, bancă, societate de utilităţi sau nu poate face nici o modificare în contul său fără a furniza unui străin Numarul său de Securitate Socială sau alte informaţii private, în plus faţă de nume, adresa şi numărul de cont. Această rutină este o glumă atunci când guvernul are acces la toate informaţiile. Face parte din lumea noastră orwelliană faptul că, confidenţialitatea este protejată prin cerinţa de a oferi străinilor informaţii private prin telefon.

    Oile americane au acceptat în linişte distrugerea completă a dreptului la viaţă privată. Încurajaţi de succesul în doborârea poporului american, Washingtonul a distrus acum viaţa privată a europenilor.

    Într-adevăr, guvernul “libertăţii şi democraţiei” spionează întreaga lume şi trimite avioane-ţintă programate în ţări străine pentru a-i ucide pe cei dezagreaţi de Washington.Washington-ul denunţă alte guverne pentru încălcarea drepturilor omului în timp ce el însuşi violează drepturile omului în fiecare zi. Washington-ul intentează liderilor străini procese pentru crime de război, în timp ce el săvârşeşte crime de război în fiecare zi.Ce se va întâmpla atunci când dolarul va cădea şi Washington-ul nu va mai avea bani pentru a mitui în conformitate cu cerinţele sale? Când va veni acea zi, libertatea va reapare. Pregătiţi-vă pentru ce este mai rău. Legea americană a asigurărilor de sănătate va fi impusă în toată lumea, fie că ne place sau nu. America a fost un experiment, din păcate reuşit.

    Dacă cel mai liber şi democratic popor din lume a putut fi îngenuncheat aşa uşor, aplicarea aceloraşi reguli popoarelor europene, care de fapt au dispărut prin crearea UE, va fi floare la ureche. Acesta este de fapt rolul UE, iar Grecia este substitutul Americii în acest joc.
    Ingenuncherea grecilor va însemna dispariţia totală a popoarelor europene, aşa cum am învăţat despre ele cândva.
    Dacă nu ne trezim, deşi deja este târziu, şi acceptăm în continuare, indiferent de locul în care trăim, batjocura şi îngrădirea, cu fiecare zi care trece, drepturile noastre, pentru care alţii şi-au dat viaţa, atunci ne merităm soarta.Mulţi îl invinuiesc pe Dumnezeu pentru ceea ce li se întâmplă în viaţă. Dar nici unul nu se întreabă ce a făcut el pentru a-şi schimba viaţa. Dumnezeu ne-a născut liberi şi ne-a lăsat liberul arbitru tocmai pentru a ne face viaţa aşa cum dorim. Tocmai pentru că “jugul” sau e bun şi “povara” Sa este uşoară oamenii L-au uitat şi îşi amintesc de El doar pentru a-L învinui de nenorocirile din vieţile lor sau atunci când chiar nu mai au nici o altă nădejde.

    Oamenii au uitat că trebuie să se smerească doar în faţa lui DUMNEZE şi se smeresc în faţa aşa-zişilor “unşi ai Domnului pe pământ”, şi nu mă refer aici doar la preoţi ci şi la cei care ne conduc, din toată lumea

    De mult timp atât capii bisericilor cât şi cei ai noroadelor nu mai sunt supuşi ai Domnului ci ai lui Lucifer. De multă vreme ei lucrează împotriva cugetului şi trupului omului. N-ar fi o aşa mare problemă că ucid trupul dar în primul rând ei ucid cugetul.

    Astfel ei au transformat oamenii în nişte…legume umblătoare şi vorbitoare, a căror marcare ( genetica ) va fi la fel de simplă ca şi cea a legumelor adevărate ( prin noul Codex Alimentarius ) .

    Renunţaţi la a vă mai îmbăta singuri cu apă rece spunandu-vă că “asta nouă nu ni se poate întâmpla” pentru că deja vi s-a întâmplat, numai că nu realizaţi încă.

    Prinşi în vârtejul greutăţilor care în loc să scadă se înmulţesc pe zi ce trece în ciuda eforturilor voastre crescânde, aţi uitat să mai gândiţi singuri şi luaţi de bună * ce vi se servesc pe tavă, în presă şi la televizor.

    Aţi ajuns să credeţi că faceţi un lucru corect fiind de partea americanilor care luptă împotriva aşa-zisei terori şi aşa-zisului pericol pe care-l reprezintă islamul.Aţi ajuns să vă fie milă de cei care ucid şi nu de cei care sunt ucişi. Aţi ajuns să luptaţi împotriva unori oameni cărora voi sau ţara voastră n-are nimic a le reproşa. Aţi devenit rasişti şi xenofobi, fără a căuta şi găsi adevărate motive, doar privind ştirile de la televizor. Aţi devenit partizani ai unor politici pe care nu le înţelegeţi şi pe care nici măcar n-aţi căutat să le înţelegeţi sau să vedeţi ce se ascunde în spatele lor.Mila şi compasiunea, cu care cândva poporul român se mândrea, au dispărut cu desăvârşire.

    Adevăratul Popor român n-a atacat niciodată pe nimeni şi a luptat doar împotriva celor care îi ameninţa teritoriul şi existenţa. Astăzi, însă, luptăm în războaie care nu ne aparţin, uitând să luptăm împotriva propriilor noştri duşmani.Am făcut din duşmanii noştri, conducătorii noştri şi nici măcar nu realizăm acest lucru. Suntem partizanii unui partid sau altuia, ai unui grup sau persoane, fără să ne gândim că de fapt aceştia nu ne reprezintă pe noi, ci interesele duşmanilor noştri, care deşi nu se mai obosesc să se ascundă, totuşi nu sunt văzuţi, pentru că patima şi partizanatul au pus stăpânire pe gândurile noastre. Suntem în stare să ucidem pe cineva doar pentru o idee, care nici măcar nu este a noastră dar plecăm capul când adevaratele drepturi ale noastre ne sunt încălcate, de aceiaşi oameni pentru care am fost în stare să ucidem.

    V-aţi gândit vreodată câţi oameni ucideţi zilnic prin tăcerea voastră? Veţi spune că n-aţi ucis pe nimeni dar nu e aşa. Tăcând înseamnă că v-aţi dat acordul şi astfel aţi devenit complici la faptele despre care aţi ştiut dar nu aţi luat nici o atitudine.Complicitatea, chiar şi morală, se pedepseşte.

    După părerea mea ar trebui pedepsită mai aspru decât celelalte forme de complicitate, pentru că întâi gândeşti şi pe urmă faci, deşi unii procedează exact invers.

    De câte ori aţi ieşit în stradă când vi s-a încălcat un drept? Niciodată. Aţi ieşit doar pentru bani şi imediat ce v-au dat o para în plus v-aţi dus să dormiţi liniştiţi mai departe, uitând că dându-vă vouă acei bani s-a încălcat automat un drept al altcuiva.

    Aţi lăsat banul să vă conducă viaţa, uitând că voi sunteţi cei care fac banii şi că nu banul vă face pe voi. V-aţi lăsat familiile şi prietenii doar pentru a merge şi a face bani, bani care de fapt au umplut buzunarele celor care vă asupresc. V-aţi distrus viaţa şi sufletul devenind robii banilor. Dacă un sfert din efortul pe care l-aţi depus pentru obţinerea banilor l-aţi fi îndreptat spre credinţa şi îmbucurarea spirituală a sufletului, astăzi aţi fi fost nişte oameni liberi şi fericiţi, şi i-aţi fi făcut şi pe altii fericiţi. Din păcate nu este aşa. Voi sunteţi amărâţi şi sclavi iar singurii fericiţi sunt cei care v-au amagit şi înrobit.Amintiţi-vă că suntem un popor creştin şi mai ales ortodox. Amintiti-vă că în vremurile când conducătorii noştri erau smeriţi şi cu adevărat credincioşi, Dumnezeu a fost paloşul care i-a purtat spre izbândă şi scutul ce a ocrotit această ţară.

    Pe măsură ce conducătorii noştri s-au îndepărtat de credinţa strămoşească şi de Dumnezeu, închinându-se banilor şi stăpânilor săi, poporul urmându-i, necazuri tot mai mari s-au abătut asupra noastră, şi nu din exterior ci din interior. Astăzi suntem un popor ortodox doar cu numele, ortodoxia noastră reducându-se, pentru marea majoritate, la chefurile de Crăciun şi de Paşte pe care le facem.

    A minţi, a fura, a mărturisi strâmb împotriva celuilat au devenit practici normale, făcându-ne să fim asemenea evreilor care ne conduc, cu diferenţa că ei fac aceste lucruri împotriva celor care nu au aceeaşi credinţă ca şi ei, pe când noi le săvârşim împotriva fraţilor noştri.

    Să nu ne mire cele ce vor urma, pentru că atâta necredinţă şi răutate n-au existat nicicând pe acest pamant.

    “Lăsaţii pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.” Matei,15.14

    “Si vor (veţi) vedea faţa Lui şi numele Lui va fi pe frunţile lor (voastre)”. Apocalipsa, 22.4

    Textul este o traducere din engleză de la globalresearh.ca publicată la gandul.info sub forma de comentariu.