Datele publice arată că, în 2026, Cenușăreasa bugetului primește o alocare mai mică (credite bugetare) cu 4,6 miliade lei (0,7pp din PIB) față de anul 2024 si cu 3 miliarde lei față de anul 2025.
Este cea mai mare reducere la nivelul ordonatorilor principali de credite la limitele de alocări bugetare 2026.
Datele statistice arată că profesorii din România, din toate ciclurile de învățământ preuniversitar, au cele mai mici salarii din Uniunea Europeană (ne batem cu Bulgaria pe ultimul loc).
Creșterile salariale post iunie 2023 (greva profesorilor) au fost șterse în ultimele 6 luni.
Din mai 2025 până în decembrie 2025, datele INS indică o reducere a puterii de cumpărare în Învățământ de 12,5% (cea mai mare cădere a puterii de cumpărare din toată econnomia și cea mai mare cădere din ultimii 15 ani).
Dacă luăm în considerare creșterea normei didactice, eliminarea primei didactice, a tichetelor de vacanță, a normei de hrană și reducerea la jumătate a sporului de doctorat – măsuri echivalente tăieri veniturilor – pentru majoritatea profesorilor din România vorbim despre o cădere a puterii de cumpărare de 25-30%, record!
Ultimele date oficiale INS arată o reducere a efectivului salariaților în Învățământ de 8100 persoane. EduPedu scrie că 370 profesori au demisionat în urma reformelor Bolojan, doar în primele 2 module.
Autor: Cristian Socol













Adauga comentariu