Digitalizarea serviciilor publice nu trebuie să fie menită să înlocuiască relația față în față între autorități și cetățeni. Cel puțin, nu se poate face până când toți cetățenii nu ajung să și cunoască să utilizeze serviciile digitale, indiferent de nivelul pregătirii, al educației și de vârsta pe care o au (deziderat politic imposibil de atins pe termen scurt).
Ceea ce se întâmplă în București cu digitalizarea, caz pe care îl cunosc, dar probabil că se-ntâmplă în multe locuri din țară, este o bătaie de joc la adresa pensionarilor, a celor care nu au abilități digitale și acces la aceste servicii. Digitalizarea acestor servicii generează o adevărată panică printre bătrâni. Informațiile nu mai ajung la ei, așa cum erau obișnuiți, prin poștă, nu se mai cunosc obligațiile fiscale, noile reguli și se trezesc cu decizii de impunere, cum se întâmplă la sectorul 2, pentru taxe sau impozite de care habar nu aveau. Serviciul direct cu cetățeanul este execrabil, aviz laudatorilor de primari USRplus. În fine, nu politica este esența acestui comentariu, cât faptul că oameni în vârstă sunt puși pe drumuri, că nu le sunt comunicate obligațiile și se simt hăituiți și amenințați de către autorități.
Cum s-a ajuns aici? Prin digitalizarea serviciilor. Da, fiecare cetățean își poate face un cont, poate afla acolo tot ce trebuie să știe, poate efectua plăți online. Dacă se și pricepe să umble cu mijloacele digitale. Ei bine, pe băieții ăștia tineri și avangardisti, puțin ii interesează că sunt milioane de oameni care nu știu să folosească mijloacele digitale. Și dacă întrebi, ți se răspunde că informațiile le găsești pe site sau în contul de contribuabil. Dacă vrei să te înscrii la ghișeu, trebuie să te programezi online.
Excluziunea digitală este un fenomen real, conștientizat la nivelul UE. Cu toate acestea, pe primarul român “city manager” , orientat spre eficiența utilizării fondurilor și smart city, îl doare în cot de cei excluși digital, el vrea doar sa optimizeze fondurile, să flexibilezeze serviciile, să fie în pas cu tehnologia. Și ajunge să hăituiască bătrâni. Acest gen de abordare trebuie să ne arate că așa NU se face guvernare locală. Nu poți trata cetățenii la grămadă după niște ținte idealiste pe care ți le-ai fixat tu, că ai citit 3 pagini de strategii avangardiste. Serviciile digitale trebuie sa funcționeze, o vreme cel puțin, în paralel cu cele clasice, cunoscute. Desigur, asta înseamnă costuri în plus. Dar, cetățeanul, indiferent de vârstă și pregătire, este contribuabil în egală măsură și nu e obligat să se apuce de o nouă școală (imposibil de la o anumită vârstă) , ca să ducă un trai decent într-o comunitate. Și e valabil pentru orice fel de servicii, inclusiv utilități, bănci și tot ce presupune relația cu cetățeanul și care tind sa se robotizeze și digitalizeze pentru optimizarea unor costuri ale unor companii pe care le plătim ca sa ne servească, nu ca să le facem noi treaba digital. Poate fi facil pentru unii, dar pentru mulți este un calvar și un stres nenecesar. Asta, dacă le mai pasă de oameni, dacă nu, să ii scoată direct din câmpul muncii cu un glonț în cap și cu picioarele înainte și s-a încheiat socoteala, au eficientizat costurile și rămân bani pentru piste de biciclete, trotinete și urban gardening.
Autor: Cristian Moisoiu
Într-adevăr, sunt foarte mulți oameni în vârstă care se descurcă puțin spre deloc în mediul digital. Este un stres suplimentar pentru ei.