Comisia Europeană se pregătește să introducă pașaportul medical, mascat sub formă de certificat verde digital, zice-se pentru a încuraja turismul comunitar, afectat de criza medicală. Cine e vaccinat, va putea călători în baza acestui certificat, iar cine nu, va suporta costurile testării la dus și la întors sau eventual carantină de 14 zile. Este, în mod evident, o discriminare față de cei ce nu se vaccinează, costurile testărilor sau ale timpului pierdut fiind descurajante pentru deplasări de weekend, de exemplu sau chiar pentru sejururi în familie.
În mod paradoxal, Turcia sau Egipt, alte destinații estivale preferate de europeni, dar din afara UE, se vor gândi sa elimine inclusiv condiția testării pentru turiști, europenii putând astfel circula doar cu viză plătită la destinație in aceste două țări.
Ce reușește Comisia Europeană prin introducerea pașaportului medical? Din câte se pare, reușește sa obțină libera circulație a cetățenilor europeni … in afara UE, în timp ce în interior impune tot mai multe bariere. Dacă asta nu e stupid, atunci nu știu cum e.
Știu că mulți susțin argumentul economic, că în acest fel s-ar mai revigora turismul, se ajută țările europene între ele. Nu ține. În primul rand, procentul celor vaccinați este infim, nu revigorezi nimic când menții încă blocaje de circulație pentru 80% din populație. În al doilea rând, simpla vaccinare nu pare a fi obligatoriu echivalentă cu imunizarea, deși e adevărat că poți deveni imun într-o mai mare măsură și scade riscul de transmitere a bolii. Dar, mai imunizați sunt cei care au avut boala și, cu toate astea, ei nu vor putea circula liber.
Nemaivorbind că impunerea pașaportului medical, ca formă de a încuraja vaccinarea, stimulând oamenii că astfel pot circula liber, este discriminatorie din prisma liberei circulații a tuturor cetățenilor și a valorilor europene stabilite în tratate. Uniunea Europeană devine un spațiu tot mai neînțeles, de sufocare birocratică și ambiguități politice.
Autor: Cristian Moisoiu
Adauga comentariu