Conform sondajelor norvegienii sunt printre cei mai fericiti locuitori ai planetei, situati fiind, din acest punct de vedere, pe locul trei in lume. Dar crimele de acolo ne aduc aminte inca o data de versurile poetului John Donne:”Nici un om nu este o insula singuratica”. Criza economica declansata in urma cu trei ani a “inviat” stafii pe care le credeam inchise pentru totdeauna in cavourile istoriei. Acum suntem obligati sa ne aducem aminte ca ele (inca) exista.
Intimplarea face ca in urma cu doar citeva zile scriam, in spatiul editorial al acestui site, un comentariu numit “Omul revoltat”. Nu se stie cu certitudine cine a fost autorul masacrelor din Norvegia, dar momentan informatiile conduc spre extrema dreapta.
Suspectul principal al ultimelor decenii, terorismul de extractie islamica, se pare ca nu este de aceasta data implicat in atentatele cu bomba si in omorul in masa care a avut loc pe bucolica insula nordica.
Scriam ca oamenii nu respecta legea in mod necesar doar de frica represaliilor. Ci pur si simplu pentru ca legea, ca o conventie intre conducatori si condusi, asigura o securitate individuala/sociala rivnita si acceptata de ambele “parti”.
Imensa majoritate a oamenilor nu fura pentru ca exista un simt al proprietatii si acest simt al proprietatii conduce la acceptarea ideii ca cel care atenteaza astazi la proprietatea cuiva poate atenta miine si la proprietatea mea.
Asadar, este in interesul celor mai multi dintre noi sa ne protejam de cei care fura. La fel in privinta altor faradelegi: omorul, violul, violenta, tilharia.
Daca intimplator miine majoritatea locuitorilor unui oras, unei regiuni sau unei tari ar decide brusc sa fure si/sau sa ucida, nici cel mai performant sistem politienesc din lume nu ar putea face fata unei atare situatii.
Cind a avut loc atentatul de la Oklahoma City din 1995, soldat cu 168 de morti. Si atunci, intr-o prima faza, a fost banuit terorismul islamic.
Adevarul a fost mult mai crud. Cel care a incarcat un camion cu explozibil si l-a aruncat in aer nu era musulman sau comunist, ci un veteran WASP numit Timothy McVeigh, notoriu pentru convingerile sale de extrema dreapta.
Numai pe teritoriul SUA sunt monitorizate circa 50 de asemenea grupari paramilitare. Si ne referim doar la cele mai bine structurate, inarmate si periculoase dintre ele. Pentru toti acestia, “inamicul” nu se afla la Teheran sau Damasc. Se afla la Washington DC, unde conduce, spun ei, “guvernul sionist”.
KKK de altadata a fost inlocuit de o puzderie complicata de organizatii de mai mica sau mai mare anvergura, care insa propaga acelasi rasism criminal, anti-semitism irational si sloganuri cu indemnuri la revolta.
Au trecut deja decenii bune de cind extrema dreapta a aruncat lumea in aer, a provocat cea mai criminala conflagratie din istoria umanitatii si a macelarit in lagarele de concentrare peste 13 milioane de persoane, dintre care aproape jumatate erau evrei.
Deja in anii ’50 “inamicul public” era comunismul. Crimele lui Stalin si Gulagul care se extindea in toate zonele controlate de URSS au pus repede in umbra crimele fascismului.
Un recent sondaj efectuat intr-o serie de tari europene a relevant faptul ca mai bine de jumatate dintre elevii de liceu nici macar nu stiu ca Holocaustul a avut loc si ce a inseamnat acesta.
Partidele care vehiculeaza deschis idei fascistoide – daca nu fasciste de-a dreptul – au fost votate de un public tot mai exasperat de deteriorarea doctrinelor democratice si ocupa locuri in parlamentele unor state cu vechi traditii in privinta libertatilor cetatenesti.
Cocktail-ul care a aruncat lumea in aer in anii ’30 a fost urmatorul: o criza economica de proportii; incapacitatea reala sau prezumata a partidelor democratice de a gasi solutii rezonabile la chestiunile de ordin financiar si/sau social; structurarea unor forte politice noi, nationaliste si rasiste, mai convingatoare pentru publicul larg decit fortele politice traditionale.
Nu este greu sa ne dam seama ca TOATE aceste conditii sunt indeplinite si astazi. Avem o criza financiara care inca, cel mai probabil, nu s-a incheiat si care obliga guvernele sa impuna severe masuri de austeritate unui public tot mai dezamagit si tot mai furios.
Avem trei familii politice relativ incremenite doctrinar – crestin-democratii, socialistii si liberalii – si ale caror guverne sunt tot mai contestate de electori, macinate de scandaluri de coruptie si mitraliate de acuzatii reciproce de incompetenta.
Si mai avem asa-numitii “jucatori exotici” din punct de vedere politic, jucatori care nu se mai sfiesc sa mizeze (iarasi) pe mesajele nationaliste, rasiste, xenofobe, la fel ca “stramosii” lor din perioada interbelica.
Aproape peste tot in lume aceste forte politice sulfuroase ca mesaj si inconsistente doctrinar cistiga teren.
Eugen Ionesco spunea ca o doctrina, inainte de a deveni ideologie, este un sentiment.
Stafia care bintuie prin Europa de astazi nu mai este comunismul, ingropat definitiv sub pavajul din Piata Rosie de cei care l-au folosit ca vehicol de expansiune imperiala pentru sapte decenii. Aceasta stafie este o noua forma de extrema-dreapta, cu radacini in perioada interbelica.
Ca un virus inghetat intr-un aisberg, acest virus a asteptat momentul “incingerii” climatului economic si politic pentru a iesi din amorteala si a produce efecte.
Asa cum scriam si in precedentul articol, daca povara iesirii din criza va cadea doar pe umerii celor multi, prin curbe de austeritate de o amploare fara precedent, menite sa reduca datoriile publice, iar in acelasi timp marii “rechini” isi vor mentine tabieturile care, de fapt, au impins economia globala in criza, atunci nervozitatea sociala va atinge in urmatoarea perioada cote paroxistice.
Gloantele din “paradis” pot fi doar semnalul pentru turbulente fara precedent, carora sistemele de protectie publica le vor face tot mai greu fata.
Iar alegerile politice vor aduce tot mai mult in fata figuri stranii si iresponsabile in esenta lor, figuri capabile, asa cum au facut-o “bunicii” lor din perioada interbelica, sa impinga lumea intr-o noua catastrofa.
Politicienii lumii trebuie sa se trezeasca, inainte de a fi prea tirziu.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro
Adauga comentariu