Analize și opinii

Cozmin Gusa si maneaua Denise Rifai

Acum vreo doi ani, colegul meu Razvan Boanchis scria ca „Realitatea TV este cel mai reusit selfie cu manele. Ce Teatrul de revista, ce Circul de Stat? Dai pe Realitatea TV si lesini de ras cu Rares si Cozmin.



Dresura de pitici zglobii, carora le-a ciordit Cernobalul frezele”. Dom‘le, nu gresea deloc. A trecut ceva vreme. Pe atunci, Denise Rifai inca se chinuia sa faca emisiuni dupa ureche. Anvergura stilului lautaresc al manelelor televizate a dobandit-o abia cand a intrebat daca un cutremur poate fi prevenit. Poate, cum sa nu, Denise? Aici sau la pachet, sa-l iei acasa?

Talentul ei nu s-a limitat la a afirma ca atentatul de la Charlie Hebdo nu a fost savarsit de Al-Qaida, ci de poporul ales. Aoleu! Nu stiu de ce i-a amestecat pe evrei in povestea asta.

Putea sa incerce cu agatarsi, costoboci sau roxolani. Astia macar au o pronuntie mai ampla pe linia melodica si ar fi vazut lumea cum stie ea Istorie de seral.

Lautar geostrategic expirat

A mai intrebat un candidat la primarie daca nu il deranjeaza sinele de tramvai murdare, pe un altul daca stie ce-i ala un document, pe inca unul daca sloganul „Tu cu mine suntem 1” este un indemn la impreunare cu tot sectorul 1 si, ma rog, nu stau sa inventariez toate prostiile debitate pe post. Miercuri noapte insa a dat un adevarat recital la „Prime Time News”. Putea fi orice emisiune, toate sunt la fel de tavalite prin prostie. Cred ca era o reluare de peste zi, neprelucrata. Orbecaiam prin casa dupa tigari, plictisit de caldura si trezit din somn. Deschid televizorul si dau nas in nas cu fermecatoarea si atat Denise Rifai. Nu e pe gustul meu, oricum, dar la ora aia nu faci nazuri. La acordeon, Cozmin Gusa, alt lautar rasuflat in geostrategie si politica de pripas.

Mona Lisa cu tigara in gura

Cei doi au discutat despre motiune, despre Ponta, Dragnea, despre Iohannis, prognoze cu presupusi premieri si ce miscari ar putea face Cotroceniul la numirea lor. Obraznica il tot intrerupea, iar Gusa simtea ca-i fug degetele de pe clape spre cazacioc, in loc de marsurile nemtesti. Punctul premergator: Denise ii propune sa discute si despre Iohannis. Gusa se uita la ea prostit de-a binelea, de parca o vedea pe Mona Lisa cu tigara spanzurand in coltul gurii. Ii spune ca, daca nu a remarcat, tocmai despre asta a vorbit el. Punctul culminant: 10, 20, poate 30 de secunde de tacere grea.  Gusa o privea bajocoritor si victorios, fara a-i ridica, in vreun fel, mingea la fileu. Rifai era muta. Muta ca o platica plutind cu burta in sus. Ca o gaina intr-o dunga, cand vede uliul. Este foarte adevarat ca pe Gusa nu-l baga nimeni in seama cand vorbeste, dar 20 de secunde de tacere absoluta intr-o televiziune e caz de CNA. Nu si la Realitatea, ea e doar un selfie cu manele.

Autor: Valentin Boeru

Sursa: National.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu