Nu fac parte dintre curajoșii inconștienți, dar nici speriat de bombe nu sunt. Explozia pagerelor și a stațiilor de emisie tip walkie-talkie ajunse în posesia oamenilor Hezbollah din Liban m-a pus însă pe gînduri. Toată lumea a fost surprinsă de genialitatea diversiunii și s-a întrecut în presupuneri.
Operațiunea este unică. Ea a fost clocită și apoi pusă în practică de serviciile secrete israeliene. Cum? Poveste de film de spionaj. În rolul actorilor au jucat spionii adevărați. Greu de imaginat un scenariu, dar nu imposibil. Filmele de azi sunt pline de fructele spectaculoase ale imaginației. Chiar viața din jurul nostru ne depășește percepția și se prelungește în acest spațiu al marilor găselnițe tehnologice.
Probabil că puțini au aflat povestea pachetului de cîteva sute de numere din rețeaua de telefonie mobilă accesibil de peste ocean sau de la alți parteneri importanți. Și politicieni, și parlamentari, și generali, cred că în anumite cazuri și ziariști și oameni din justiție pot fi înregistrați sau ascultați în direct din alte locuri de pe glob. Poate chiar de pe stații orbitale. Iar conversațiile „importante” sunt stocate pînă cînd devin importante cu adevărat.
Nu spun cine m-a sfătuit (în urmă cu niște ani) ce să fac în cazul unor revolte violente în Capitală.
-Scoți cartela din telefon și o arunci în primul coș de gunoi. Mai mergi cîteva sute de metri și arunci și telefonul și te retragi în mare grabă într-un loc pe care nu-l știe nimeni. Și nu mai suni pe nimeni de pe nici un telefon. Citești, dormi, asculți muzică și gata. Mai scoți capul abia după două-trei săptămîni, după ce s-a terminat totul și cînd lucurile s-au liniștit.
Am zîmbit și i-am răspuns politicos:
-Nu cred că este cazul la noi!
Explozia pagerelor mi-a adus aminte de sfatul acestui om conectat la culisele politicii, la tehnologie și la serviciile secrete. Aproape că uitasem de sfatul lui cînd s-a produs această ingenioasă explozie din Liban.
Nu sunt un cunoscător într-ale conflictului arabo-israelian. Nici într-ale spionajului. Și nici într-ale tehnologiei. Sunt pe cale să descopăr doar o mică parte din avantajele ei. Văd un lucru. Viteza comunicării este uluitoare. Dar începe să fie și extrem de periculoasă. Identificarea cu precizie de centimetri a poziției unui telefon sau a unui alt device este uluitoare, mai ales în cazuri de urgență. Facilitează salvarea. Dar poate fi periculoasă pentru siguranța unui om. Poate servi și la eliminarea lui. De la sute sau mii de kilometri el poate fi ascultat, urmărit și anihilat în mijlocul unei mulțimi sau oriunde s-ar afla.
De la explozia pagerelor, îmi privesc telefonul cu alți ochi. Chiar mă colindă îndoiala. Tehnologia a ajuns mai departe decît mi-am imaginat. Recunosc că am pierdut pasul. Mă îngrozește faptul că sunt vulnerabil în fața ei și cineva, de undeva, mă poate controla sau agresa. Ba mă și poate transforma în țintă, în subiect de operațiune, în persoana vizată de o manipulare. Cum zice generalul Anton Rog. Mă poate determina să fac ceea ce nu doresc. Pînă mai ieri rîdeam de amatorii de scenarii. De la explozia pagerelor din Liban am încetat. Ba, mă colindă și îndoiala. Aproape la orice îmi zic în gînd:
-Și dacă este altfel? Și dacă nu-i adevărat? Ce se mai ascunde îndărătul unei evidențe sau al unei binefaceri?
Mă îndoiesc de cinci ori, de zece ori și o iau de la capăt. Cîndva credeam că imposibilul se învîrte în jurul meu. Acum mă îndoiesc de orice. Nu mă mai pot apăra cu nimic. Pericole mari nu mai sunt doar pe linia întîi, la cancer sau pe trecerea de pietoni. Pot veni și pe telefon, și pe GPS, și pe conturi personale și pe celelate conexiuni.
Încep să mă simt ca un peștișor deasupra căruia se leagănă momelile, plasa, săgețile și gloanțele celor care stabilesc cine este incomod și cine nu.
Autor: Cornel Nistorescu
Adauga comentariu