Cornel Nistorescu: „Aș fi preferat să nu scriu acest editorial.”

Aș fi preferat să nu scriu acest editorial. Să nu fie nevoie și să nu existe un asemenea subiect. Este vorba despre un om care a crescut odată cu presa română liberă. Şi pe el l-am lansat și sunt gata să plătesc prețul. În 1990, l-am angajat la revista Expres din postura din inginer minier la Filipeștii de Pădure. I-am obținut o locuință pe malul Dîmboviței, pe vremea în care se mai eliberau repartiții de la primărie, i-am tipărit pe gratis o carte fără să am nici un contract cu el, nici chiar dreptul legal de a o face și, mai apoi, cînd lipseam din redacție, el să fie cel care le-a zis unora dintre colegi, hai să ne cărăm că nu mai este loc de întors pe aici!

Răsvan Popescu a fost un jurnalist bunicel care a răsărit după 1990. Din păcate, a fost sufocat de ambiții și a folosit această profesie pentru ascensiunile sale ambițioase. S-a lipit la Cotroceni, a băltit mandate bune pe la CNA pe care l-a și condus, avînd pe umeri ani de președinție în care instituția a scăpat din frîie limbajul și comportamentul pe televiziuni. În același timp, a scris tot soiul de cărți și scenarii cu dorința de a se califica intelectual, romancier și poet, fiind în cele din urmă mai mult un inginer chinuit de metafore.
Ce face Răsvan Popescu, abonat la fotoliul moale și fără prea mare eficiență de la CNA? S-a trezit și el să protejeze tineretul de propaganda trecutului și să revoluționeze consumarea produselor artistice din acea vreme. Dacă s-a găsit un tembel care să agațe o tăbliță de statuia lui Octavian Goga, de ce să nu continuăm! De ce n-ar încerca și Răsvan Popescu să-și etaleze anvergura morală și intelectuală față în față cu producția culturală din anii comunismului? Omul vigilent s-a relansat cu un proiect care spune totul despre autor. E mai ceva decît o oglindă fizică și morală pusă pe chipul lui Răsvan Popescu, dar și al celor din USR. Ei au croit o inițiativă care îi definește și intelectual și caracterial.

Iată cum sună ideea menită să-i salveze de mediocritate pe modestul autor de romane și poezii și pe sfrijiții politicieni din USR:

„Noi am avut pe masă un proiect al USR care îşi propunea să facă puţină lumină în domeniul filmelor făcute înainte de ’89, marcând cu un «C», de la «cenzură», pe ecran filmele respective. Am considerat formula fiind uşor excesivă şi am dat un aviz cu observaţii şi, mai departe, ne-am propus să venim şi noi cu o soluţie (…). Am propus atunci o recomandare care să avertizeze publicul în legătură cu aceste producţii şi să încerce, într-un fel, să le pună în contextul epocii” („Atenție, film realizat în perioada comunistă”. Noua atenționare care va apărea la filmele de pe vremea lui Ceaușescu date pe TV, articol din ziarul Libertatea).

Cu alte cuvinte, o parte importantă, dacă nu cumva toată producția culturală din anii comunismului trebuie marcată distinct. Înfierată, chiar! Cultura interbelică a fost selectată și cenzurată de proletcultiști. Cea comunistă a venit la rînd ca să fie hăcuită și pusă la colț de democratiști inculți și nemiloși, frații sau nepoții de mai tîrziu ai proletcultiștilor. O idee tembelă, tipică extremiștilor limitați din USR. Ei au inițiat primul proiect. Nu care cumva românul pur, patriot și democrat, ”formatat” pe străzile orașelor din Vest să fie infestat de propagandă, de ideologia comunistă și să nu vadă consecințele dramatice ale ”cenzurii”. Mintea înfierbîntată și dornică de afirmare a fostului ziarist Răsvan Popescu a scăpat din vedere romanele, poeziile, tablourile și monumentele din instituțiile și din piețele publice.

Dacă marcăm un film, de ce n-am marca și romanele, și poeziile, și recitalurile înregistrate în acei ani? Şi statuile! La urma urmelor, ”Cel mai iubit dintre pămînteni” trebuie însemnat și ca film și ca roman. Să-l înfierăm și pe Marin Preda! Nu toate au fost trecute prin filtrele PCR? Nu sunt și ele inoculate cu propagandă? Să legalizăm un birou care să valideze sau să interzică, să marcheze sau să prefațeze producții culturale periculoase. Şi dacă anii comunismului au contaminat filmul, literatura și muzica, dictatura carlistă n-a făcut același lucru?
N-ar trebui marcate toate operele celor care au scris pe vreme lui Carol al II-lea și l-au tămîiat la aniversări? După mintea lui Răsvan Popescu și a celor din USR, n-ar trebui agățată o plăcuță și de gîtul calului unei statui a lui Carol al II-lea? Ce să scrie pe ea? Ce hotărăște Iulian Bulai sau Răsvan Popescu? Poate vine un cretin și cere să-l marcăm ca atare cu ”Dictator luminat și curvar feroce”. Iar la Iași, să meargă frații Muraru și dalmațianul primar Chirica și să feștească frescele din holul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Sabin Bălașa a fost un propagandist periculos pentru că l-a pictat pe Nicolae Ceaușescu. După aceste criterii de tip proletcultist, ar trebui marcate cu un c de la ”cenzură”. Dacă nu, măcar un c de la „cretini” ar merita pus!

Nu-mi dau seama dacă o asemenea idee stupidă are vreo legătură cu tendința americanilor de a încerca o rescriere a istoriei și a artei din trecutul comerțului cu sclavi și al rasismul nemilos. De regulă, prostia și tembelismul contaminează în egală măsură cu bolile. Şi acționează și la mare distanță. Din păcate, genialitatea nu se ia, nu impresionează și nu are pe cine face purici.

Dacă s-ar aplica această idee stoarsă dintr-o materie cenușie săracă aș cere și eu ca pe cărțile lui Răsvan Popescu să fie pus măcar un”CC”” de la creator chinuit de sărăcia imaginației. Sau un ”im” de la inginer minier muncit de accesul la metafore.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro