La mii de kilometri de București, am putut urmări pe TikTok imagini de la mitingul din fața sediului CCR. Și erau mai multe și mai grăitoare imaginile decît cele pe care compatrioții noștri le-au putut vedea în țară pe televiziunile lui Zoltan Teszari, Dan Voiculescu și Familia și a fugarului Sebastian Ghiță. Adică pe Digi, pe Antenă și pe România TV. Mii și mii de cetățeni români (unii veniți din provincie), ieșiti să protesteze în apărarea democrației, trădînd un instinct democratic despre care mulți intelectuali prețioși zic că nu există. Decent, cu steaguri, cu lozinci pe cartoane, cu propoziții scurte și tăioase scandate în grup.
Nu pot să estimez numărul agenților acoperiți pregătiți pentru culegerea de informații sau pentru declanșarea unei diversiuni. Știu sigur că au fost însă jurnaliști care s-au răsfirat între protestatari pentru a le studia profilul și gîndurile și pentru a le strecura cîte o șopîrlă despre Călin Georgescu, cel „plecat din țară”. Nu cauzele protestului, nu lipsa probelor, nu absurdul deciziei CCR, nu faptul totalitar al anulării primului tur al alegerilor i-a interesat, ci discreditarea participanților.
De unde știu asta, aflîndu-mă la mii de kilometri? Pentru că respectivii jurnaliști au și scris cu mîna lor:
„ Atmosfera a fost tensionată pe alocuri, mai ales în momentele în care jurnaliștii încercau să discute cu protestatarii, care acuzau presa că „minte”. HotNews.ro a discutat cu câțiva dintre manifestanți pentru a afla cine sunt și ce îi face să aibă încredere în Călin Georgescu.
Ce spun susținătorii lui Călin Georgescu
HotNews.ro a discutat vineri cu câțiva oameni strânși în fața CCR. Am vrut să aflăm de la ei cine sunt, câți ani au, cu ce se ocupă, cum au aflat despre Călin Georgescu și care le sunt argumentele pentru care au încredere în fostul candidat la prezidențiale”. (HotNews.ro -David Leonard Bularca, Laurențiu Ungureanu și Adi Iacob (video)
Nu știu ce au aflat acoperiții SRI de la protestul de vineri, dar știm ce au aflat și ce i-a interesat pe ziariștii de la HotNews.ro, site-ul cel condus de ziaristul sportiv Cătălin Tolontan.
Pe Cătălin Tolontan și pe ziariștii de corvoadă îi interesa cine sunt protestatarii, ce profil au, nicidecum părerea lor despre frauda democratică derulată sub ochii tuturor la începutul lui decembrie, anul trecut. Despre asta n-au întrebat nimic. Despre implicarea „actorilor statali” și a factorilor externi în decizia luată de CCR, nici atît. Nici o vorbuliță! Toată suflarea politică și media conectată la SRI și la banii de la Guvernul României nu vorbește decît despre influența rusă, despre războiul hibrid, despre agenți de influență și despre frauda de pe TikTok.
Despre Bruxelles și despre poziția americană, nimic.
De departe, cel mai scîrbos propagandist al abuzului comis de CCR și Klaus Iohannis se dovedește a fi Remus Pricopie, rectorul fabricii și laboratoarelor de produs politicieni, propagandiști și funcționari publici:
„Șefii de la Moscova ai lui Călin Georgescu încearcă de o lună să organizeze, la București, o mineriadă sau măcar o încăierare politică, în stradă. Orice, numai violențe să fie. Eventual cu vărsare de sânge, ca să producă tensiuni cât mai mari în societate. La acest demers contribuie și George Simion, cu cei pe care încă îi mai are pe lângă el, după eșecul de la prezidențiale.
Din fericire, nu au reușit și sper să nu-și atingă acest obiectiv, trasat de la Kremlin, nici azi, cu ocazia semi-mitingului organizat (ilegal) în fața Parlamentului, unde are sediu Curtea Constituțională a României, și nici duminică, pe 12 ianuarie, când Simion încearcă să aducă cu autocarele la București simpatizanți AUR din toată țara”. (Remus Pricopie)
Ca o lovitură de trăsnet, spre sfîrșitul protestului de vineri, pe net a început să circule declarația lui Thierry Breton, fost comisar european și adversar al lui Elon Musk. Într-o discuție televizată, Thierry Breton avea să afirme:
„Din momentul în care este difuzat în Europa pe o platformă reglementată, trebuie să urmeze regulile europene. Cu AFD trebuie să le respecți. Este de la sine înțeles, sunt sigur, că vom lua toate măsurile pentru a ne asigura că respectă legea. Dacă nu o face, există amenzi și posibilitatea unei interdicții. Suntem echipați să aplicăm aceste legi pentru a ne proteja democrațiile în Europa…”
„Să așteptăm și să vedem ce se întâmplă. Să ne păstrăm calmul și să aplicăm legile noastre în Europa atunci când acestea riscă să fie eludate și, dacă nu sunt aplicate, ar putea duce la interferențe. Am făcut-o în România și, evident, va trebui să o facem, dacă va fi necesar, și în Germania”. (Thierry Breton)
Nu știu dacă vă este clar sau nu că ne-am ars!?
Nu este vorba de neștiința CCR sau de ambîțul lui Klaus Iohannis. Este mult mai mult. E vorba de o găinărie de anvergură, gestionată de la Comisia Europeană de la Bruxelles. Funcționarii și Madama se tem ca noul val din Europa să nu-i lase pe drumuri sau cu competențe mult restrînse. Și pentru asta au acționat aberant în România și sunt gata să o facă și în Germania sau în orice altă țară europeană în care atribuțiile și beneficiile lor ar fi amenințate.
Proporțiile protestului de vineri m-au bucurat mai ales pentru instinctul democratic al unei părți deja importante din populația țării noastre. Compatrioții noștri părăsiți de principalii conducători și de factorii de putere au simțit că în țară s-a produs o aberație. Și nu se lasă, luptă pentru adevăr. Protestează, argumentează, sesizează organisme internaționale. Populația acuzată de înapoiere și lipsă de experiență face pe neașteptate o dovadă de excepțional instinct politic. Simte că în România s-a produs un abuz împotriva democratiei. Și cu excepția lichelelor și a naivilor, o parte din alegători l-au sesizat de la primele ore, intuind inclusiv originile sale externe. Dar vestice, nu răsăritene!
Și încă un lucru. Descrierea operațiunii făcută de Octavian Știreanu în Cotidianulâ.ro rămîne emblematică:
„Drept urmare, „datele CSAT” au fost desecretizate, potera a fost pusă pe urmele tuturor celor care au vreo tangență cu Georgescu, șeful de post A3 a mărit turația, morsa competentă și-a revizuit notițele, plângeri penale care mai de care au început să curgă spre poliție și Parchete, în DIICOT, DNA și ANAF s-a dat mobilizarea generală, din arhive de presă se scot declarații despre Hitler și legionari, iar CCR – bomboana pe colivă – a trecut la pregătirea „eratei” pentru invalidarea a ceea ce tocmai validase”.
Țineți minte cuvintele lui Thierry Breton:
„Am făcut-o în România și, evident, va trebui să o facem, dacă va fi necesar, și în Germania”.
De la această golănie europeană chiar se încurcă lucrurile!
Adauga comentariu