Duminică, putem spune că am bifat încă un lucru pe care nu-l visam în anii în care România avea o mare echipă de fotbal. În sfîrșit, avem un campionat European de fotbal care se desfășoară și în România.
Înainte, eram izolați de restul lumii, dar aveam o echipă. Nu campioană a Europei, nu campioană sau vicecampioană mondială, dar era o mare echipă de fotbal. Putea învinge orice echipă națională. În suferințele noastre generate de comunism, ne răcorea cum nu ne mai răcoreau decît victoriile Nadiei Comăneci și ale lui Ilie Năstase.
Culmea, în acei ani urîți, multe cluburi și FRF erau conduse de niște domni. Nu toți. Nu culți, nu spilcuiți, nu membri prin comitete și comiții europene dar domni, unii profesori, alții arhitecți, unii militari, alții milițieni. Şi cu toate acestea, cluburile românești au urcat pe trepte și în competiții în care echipele comuniste erau rareori văzute. Am avut un comunism mai de rahat decît în alte țări, dar în acei ani am avut și cele mai strălucite rezultate sportive în toate domeniile.
De la handbal, gimnastică și atletism, pînă la fotbal eram o forță, o putere, un nume. Acum lucrurile s-au întors pe dos. Avem stadioane și nu mai avem performanțe. Avem transmisii în direct de la mai toate competițiile pe la care apar ai noștri și unde, de obicei, cu excepția Simonei Halep, ne facem de rîs.
Am devenit liberi, dar avem rezultate de sclavi, de proști, de neserioși, de nemîncați și de neantrenați. În locul generalului Oțelea și al lui Ion Alexandrescu a venit Gigi Becali! În locul profesorului Stroe de la Craiova au venit Rotaru și Mititelu.
În locul generalilor de miliție și Securitate au venit Negoiță și Cortasero. Conducători mărunți cu rezultate și mai mici.
Tocmai cînd se inaugurează stadioane peste stadioane noi ne înecăm în mediocritate. Cînd locuitorul României are peste 10 canale de sport la dispoziție, noi n-avem ce transmite. Cînd putem face vedete, fie ele locale sau regionale, nu avem performeri.
Sunt un chibiț de fotbal de pe vremea în care făceam programe de meci și reviste color pentru Sportul Studențesc, împreună cu Octavian Stireanu și Ioan Buducă. Scriam și în revista și în almanahurile Rapidului făcute de Radu Călin Cristea și mergeam la mai toate meciurile importante pentru titlul de campioană a României. Să nu mai zic de meciurile de calificare pentru cupele europene.
Scrisul despre fotbal era mult mai liber. Era un domeniu în care se răcoreau numele importante ale literaturii române și ale presei. Acum, scrisul este liber și toți se închină la golăniile lui Adrian Mutu și la propozițiile de Bulă ale lui Becali și Mitică Dragomir și se minunează că prin meciurile de la București trăim un eveniment istoric. Un eveniment istoric primit cadou de la UEFA care a încercat și varianta cu o ediție desfășurată pe terenurile din mai multe țări.
România n-a ajuns pe listă pentru calitățile sale organizatorice, nici pentru fotbalul pe care îl joacă și pentru performanțele echipei naționale sau ale echipelor de club, ci pentru pitorescul și diversitatea hărții de organizare a acestei ediții.
În aceste zile, n-am auzit nici o analiză nemiloasă a Federației Romane de Fotbal și a sforarilor și mediocrităților care o controlează. A plouat doar cu mirări și exclamații, plus o mulțime de relatări despre prezența turiștilor străini prin Centrul vechi.
Pînă acum, desfășurarea acestei ediții și la București n-a însemnat și un prilej de analiză a gropii fotbalistice în care ne-am scufundat.
Din păcate, așa anonimi și limitați cum suntem la fotbal, așa suntem și în presă. Şi pentru că toate au rădăcini adînci, mediocriatea noastră din toate domeniile vine de la politicieni. Deasupra lor, ei au un exemplu pe care nu vor să-l depășească în nici un chip.
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: cotidianul.ro
Adauga comentariu