Într-un articol publicat cu puţin timp în urmă (vezi aici) am analizat stareaconvergenţei nominale a României la Zona Euro. Spre deosebire de convergenţa reală, convergenţa nominală este definită de tratate şi are în vedere următoarele variabile clare (care vor suporta modificări în perioada următoare având în vedere experienţa nefericită cu Grecia): deficitul bugetar(max. 3% din PIB), datoria publică (max. 60% din PIB), inflaţia (max. 1.5% mai mare faţă de media primelor 3 ţări cu cea mai bună inflaţie), dobânda pe termen lung (max. 2% mai mare faţă de media primelor ţări cu cea mai bună inflaţie) şi stabilitatea cursului de schimb (dovedită pentru o perioadă de cel puţin 2 ani înainte de adoptarea monedei unice printr-un curs stabil faţă de Euro menţinut într-o bandă de variaţie de +/-15% fără intervenţie din partea băncii centrale.
Convergenţa reală nu este definită de tratate şi are în vedere gradul de dezvoltare şi de apropiere a unei ţări de performanţele economice ale zonei Euro. În literatura de specialitate au fost propuşi diferiţi indicatori care vizează productivitatea muncii, bunăstarea economică, competitivitatea externă, inovarea. Pentru a analiza convergenţa reală a României şi a încă 3 ţări aflate încă în afara Zonei Euro (Bulgaria, Ungaria şi Polonia) am luat în considerare următorii indicatori: [1] PIB / locuitor (măsurat în Euro); [2] Productivitatea muncii (măsurată în Euro pe ore lucrate); [3] Patente High Tech la 1000 de locuitori; [4] Export / locuitor; [5] Valoarea adăugată brută / locuitor şi [6]Formarea brută de capital / locuitor. Au fost folosite date anuale pentru cele patru ţări analizate şi pentru Zona Euro pe o perioadă între 2000 şi 2010. Pe baza datelor colectate am calculat distanţele euclidiene ale ţărilor faţă de Zona Euro (la fel cum am procedat şi în cazul convergenţei nominale).
Din graficul de mai sus se vede clar că cea mai mare depărtare de Zona Euroo au de foartă multă vreme Bulgaria şi România. Toate cele patru ţări analizate nu au făcut însă progrese remarcabile privind convergenţa lor reală cu Zona Euro măsurată în termeni de bunăstare, productivitate, inovare etc. (aceste ţări aproape că evoluează paralel cu Zona Euro).
Analizând doar situaţia României observăm o foarte uşoară apropiere de Zona Euro (aproape imperceptibilă) de la o distanţă de 2,388 în 2000 la 2,313 în 2010. Acest lucru demonstrează cât de puţin s-a reformat sistemul economic românesc, cât de puţin s-a îmbunătăţit productivitatea muncii, PIB/locuitor, capacitatea de export sau de inovare în cazul nostru. Fără o economie privată puternică aderarea la Uniunea Europeană şi, de ce nu, la Zona Euro ne va crea doar probleme. Plusul de convergenţă reală nu poate să vină de la instituţiile publice, de la sectorul bugetar sau de companiile de stat. Convergenţa reală se poate obţine doar prin mai multe afaceri deschise, mai mulţi antreprenori şi un mediu de afaceri fundamental orientat spre sectorul privat.
Analizând situaţia pe baza trendului liniar din grafic (admiţând că acest trend este relevant statistic) avem următorul model:
Distanţa faţă de Zona Euro (Y) = – 0,0084 x Timpul + 2,4097
Setând ca Distanţa faţă de Zona Euro să devină zero (convergenţă perfectă cu Zona Euro) obţinem că României i-ar trebui circa 287 de ani ca să ajungă din urmă performanţa acesteia. Pe convergenţa nominală am obţinut că României i-ar mai trebui circa 6 ani (2017) pentru a ajunge la criteriile de convergenţă propuse prin tratat.
Concluziile sunt foarte clare în acest caz:
-
România are nevoie ca de aer de mai puţin stat şi mai multă iniţiativă privată pentru a putea să se integreze corespunzător în Uniunea Europeană şi pentru a putea beneficia la maxim de avantajele economice ale acestei grupări;
-
Aderarea în Zona Euro a unor ţări ca România, Bulgaria, Ungaria sau Polonia (insuficient reformate pe partea de economie reală) poate ridica şi mai multe probleme unei grupări care se clatină în momentul de faţă tocmai pentru că a făcut concesii inadminisible cu unele ţări care nu se ridicau la performanţele şi rigorile ţărilor cu care s-au asociat;
-
Inexistenţa unei convergenţe reale clare face ca decizia de integrare în Zona Euro pentru ţări ca România să fie mai degrabă una politică decât una economică, slăbind şi mai mult această construcţie monetară (după experienţa cu Grecia este foarte probabil ca aceste criterii de convergenţă să fie rediscutate).
Atâta timp cât România se află în afara Zonei Euro integrarea ei economică în Piaţa Unică nu este perfectă şi produce costuri pentru noi. Convergenţa nominală este fundamentală şi aceea trebuie îndeplinită cu precădere însă acest lucru nu se poate face fără o convergenţă reală clară (stabilitatea macroeconomică derivă din forţa economiei private). Chiar dacă nici în momentul de faţă între diferitele regiuni de dezvoltare din România nu există o convergenţă reală dar există o monedă unică (ceea ce arată că nu ar fi o problemă neapărat dacă ne integrăm fără să fim şi performanţi economic), rigorile monetare impuse în Zona Euro (mult mai puţină inflaţie şi discreţionalitate în utilizarea pârghiilor monetare) fac imposibilă rezistarea în această grupare fără a avea probleme (deficite mai mari, datorii publice mari).
sursa: cristianpaun.finantare.ro
Adauga comentariu