Analize și opinii

Constantin Gheorghe: „Tot ce s-a schimbat în bine este parcul auto deținut de medici. Prea puțin, după trei decenii de democrație…”

Este evident că avem o mare problemă cu sistemul public de sănătate. Plastic, problema poate fi descrisă astfel: ”sistemul public are bani, cum îi luăm?!” De asta, înainte de orice reformă, trebuie luate la mână toate legile și alte decizii care privesc sistemul, arhitectura lui, și văzute care sunt prevederile cu dedicație, prin care privatul suge bani din fondurile publice. Abia după asta putem vorbi despre un proiect de reformă. Care trebuie să să-și propună separarea riguroasă a celor două sisteme, începând cu obligația medicilor de a opta fie pentru public, fie pentru privat.
Fără această separare cetățeanul va fi îngrijit mizerabil în sistemul public, aparent ieftin, și la fel de mizerabil, dar mult mai scump, în privat. Calitatea actului medical scade an de an, în ambele sisteme, pentru că scade calitatea sistemului de educație, dar și de formare profesională a medicilor, cercetarea-dezvoltarea este zero, acum, în domeniu. Tot ce s-a schimbat în bine este parcul auto deținut de medici. Prea puțin, după trei decenii de democrație…