Când îi văd pe tâmpiții ăia de vor să ne salveze cum se laudă că au eliminat obligativitatea ștampilei pe nu știu ce acte publice, mă apucă amokul! Chiar atât de duși sunt, să nu înțeleagă că ”digitalizarea” crește numărul angajaților statului, nu-l scade?!
Singurul lucru pe care îl face ”digitalizarea” este să nu te mai oblige să intri în contact direct cu funcționarul. Atât! În rest, nu calculatorul îți răspunde, ci un funcționar! Pentru că fiecare petent este un caz special. Nu intri pe niște lanțuri decizionale ușor de schematizat. Încercați voi să discutați cu un robot de la vreo firmă de telefonie mobilă! Până la urmă tot la operatorul uman ajungi, dar stai ca boul la telefon mult și bine, vorbind cu dracu știe ce ”inteligență artificială” de doi bani.
De fapt, cei mai nemulțumiți în relația cu statul sunt cei care au de-a face cu ANAF. Care, da, e un coșmar! Doar că relația este față în față cam peste tot în lume! Declarațiile de impozitare se completează manual de fiecare cetățean. Bine, poți folosi firme de consultanță, dar de scris tu scrii! Oare de ce nu se automatizează asta? Nu mă bateți la cap cu modalitatea de plată, că asta nu intră în discuție.
A avea pretenția unui stat fără ”birocrație” echivalează cu a desființa statul. Dar asta nu se poate, pentru că un stat eșuat este Iadul! Sau, dacă vreți, echivalează cu a fi toți niște deținuți, cu număr de înmatriculare, și cu puține drepturi, la limită doar cu acela de a plăti impozite, și de a nu avea alte nevoi sau probleme. Ar fi o ”dez-umanizare”, ne-am transforma toți în roboți.
A, că relația stat(funcționar al lui)-cetățean se poate raționaliza, umaniza, da. Se poate! Dar asta înseamnă funcționari bine pregătiți, cuprinși în sisteme de formare profesională permanentă, la adăpost de hachițele unor politicieni, cu un statut social clar și demn. Vorbește cineva despre felul în care sunt recrutați, pregătiți, promovați?
În plus, digitalizarea presupune și angajarea de personal IT. Care devine tot mai costisitor. Nici despre asta nu vorbim. E suficient un discurs populist pe tema asta, și vreo două lozinci inepte, și l-am prins pe fraier de votant! Asta e!
Autor: Constantin Gheorghe
Adauga comentariu