Că avem nevoie de un partid care să exprime și poziții mai radicale decât ciorba călduță și corectă politic a partidelor actuale, da, face bine la sănătatea mediului politic. Fără ”prădători” partidele se simt în siguranță, și pun osânză pe burtă, nu se mai mișcă așa cum așteaptă cetățenii s-o facă. Partidul ”prădător” le obligă să ia aminte la agenda publică, să vadă care dintre temele abordate radical sunt valide, și necesită un răspuns. În toate democrațiile s-a întâmplat și se întâmplă asta: partidele din sistem adoptă temele radicalilor, și calmează jocul politic și tensiunile sociale. E cazul Frontului Național din Franța. O fi fost pactul ăla ”republican”, baraj împotriva lui Le Pen, tată și fiică, doar că au ținut cont de ceea ce spuneau adepții FN. Dacă nu o făceau era cu mult mai rău.
Îmi este greu să cred că AUR va fi acel partid capabil să aducă pe agenda politică teme pe care restul partidelor le ignoră. Pur și simplu nu pot, pentru simplul motiv că nici măcar ei nu știu cine sunt și pe cine reprezintă. Stări de spirit nu țin loc de program politic. Pozițiile exprimate radical nu sunt neapărat pe agenda publică. Partidele apărute din neant se întorc repede acolo. Pentru că, până la urmă, nu de ele au nevoie cetățenii. Radicalismul extremist nu produce decât probleme suplimentare, nu le rezolvă pe cele existente.
În fond și USR părea un partid radical. A reușit să aducă în prim plan niște teme, gen ”Fără penali în funcții publice!” sau eterna prostie a ”pensiilor speciale”. Dar ele, chiar dacă or fi pe agenda publică, nu au generat nimic din sfera binelui public. Câtă vreme s-au rezumat doar la claxon, a fost cum a mai font. Când au început să rătăcească prin meandrele concretului, USR s-a veștejit. Iar participarea USR la guvernare, cu programele lui tembele, îl va veșteji definitiv. Se va duce pe urmele PMP. Îl ajută și administrarea Capitalei, o capodoperă de prostie cu clopoței!
Așadar rămâne nevoia unui partid radical, care să nu rătăcească prin aburii unei realități care îi este greșit cunoscută. Asta e, deocamdată AUR ul e tinichea curată. Mă rog, coclită, dar nu prea mai contează.
Autor: Constantin Gheorghe
Slabut nea’ Costica.
De acord cu participarea: buletinul de vot e singurul glont pe care il avem, de fapt e levierul care schimba directia transferului de putere, ca la duș…
Absenteismul este permisul de libera folosinta a “puterii”, oricne ar “iesi”: de fapt, complicitate si sustinere fiindca boicotistul nu numai ca nu preintimpina, blocheaza un “rau” previzibil ci lasa hotii liberi in depozit.
…
De acord cu starea de spirit – prezenta la alegatori, nu la conducerea A.U.R.
Reactiile liderilor au fost emotionale, nu au viclenia cu pretentii diplomatica.
…
A afirma ca A.U.R a aparut din neant denota ruperea autorului de realitate – ca reporterii de la “starea vremii” care se imbraca de iarna si comenteaza imagini proiectate pe ecran … De altii.
USR părea un partid radical? USR este o gasca unde gasesti multe mate fripte.
Da’ ce , AUR este un partid radical ? Sa fim seriosi , astia n-au luat exemplul Afroditei deci…au aparut nu din spumele marii ci , din laboratoarele politice conduse de profesionisti , spre deosebire de GUVERNUL ROMANIEI .