”Polemica” Dinescu-Liiceanu este epitaful perfect pentru o epocă urâtă, a elitismul de clasă, a directorilor de conștiință de tinichea, a conștiințelor cumpărate pe doi lei. Trei decenii de fățărnicie, sterile ideatic, neo-fasciste, ca ideologie, care au pus capăt oricărei încercări de a structura un model de societate, în care să existe un loc pentru toți, la stânga și la dreapta. Este o întoarcere la atmosfera, și conflictele, anilor 1930. Care s-au terminat cu dictatura regală, urmată de regimul legionar și dictatura antonesciană. Trei evenimente violente, care au distrus tot ce putuseră construi, în plan intelectual, oameni care aveau o viziune decentă despre un model inclusiv de societate.
Nici anii ăștia, ai post-comunismului dizolvant de conștiințe, nu se pot termina altcumva. Goana după bani și după puterea oferită de ei este o explicație, dar una superficială. Liiceanu e așa cum este nu pentru că a fost ”mutilat” de capitalismul sălbatic, ci pentru că este steril, intelectual vorbind! Este opinia mea, puteți spune orice despre ea!
Nici Dinescu nu e mai breaz, dar măcar nu și-a uitat, și negat, rădăcinile. Astea îl mai salvează, dar nu-i folosesc prea mult pentru a construi ceva cu adevărat. Veșnica lui problemă a fost aceea a acceptării lui de ”elitele transcendente prin epoci”, cele care împart lumea în buni și răi, în utili ”cauzei” și nefrecventabili.
Problema României, de data asta, este că nu mai are elite intelectuale, iar noii directori de conștiințe sunt niște pușlamale histrionice, care știu doar să mimeze occidentalizarea, globalismul și să lipească harnic etichete. Elitele tinere sunt în spațiul public doar pentru ele. Într-un fel au soarta disidenților sovietici, care erau motivați de ”datoria față de conștiința lor”, dar care nu au avut niciun impact asupra societății sovietice, și, prin extensie, asupra Estului fost socialist. De ce? Simplu! Între ei și omul de pe stradă nu era nicio legătură. Nici acum nu este vreo legătură între noile elite, și români.
Asta nu înseamnă că nu avem, pe persoană fizică, intelectuali de calitate. Avem! Doar că nu are nimeni nevoie de ei! Și nici ei nu știu să propună ceva societății. Fiecare cu domeniul său de competență, și în rest, neantul. Niciun efort de solidarizare, de conceptualizare a unui model de dezvoltare a societății. Toți au lipsit de la lecția construcției. Lecție care, să fim drepți, le-a fost oferită, când le-a fost oferită, de aprigi dărâmători de statui.
Ieșirea din scenă, cu hăulituri, a pomeniților Liiceanu, Patapievici, Dinescu, Blandiana, Pleșu și compania lasă un loc gol, care nu va fi umplut de nimeni. Pentru că nu mai e cerere pe piață pentru așa ceva, și nici nu rentează. Pupincurismul, da! Și e și mai rentabil. Vom avea batalioane de propagandiști, și niciun intelectual demn de acest nume. O fi bine, o fi rău? Dracu știe…
Autor: Constantin Gheorghe
…decit cu asemenea ”intelectuali romanesti”, mai bine lipsa! SIGUR e mai bine…
De cand si cine poate sa-l considere pe Liiceanu intelectual? De ce este considerat Liiceanu intelectual? Ca are dinti? Nu este suficient. Asta nu merita nici sa spele un WC public.