Analize și opinii

Constantin Gheorghe: „Mitul serviciilor, care controlează totul, și decid totul, s-a destrămat.”

Regret să vă spun asta, dar am avut dreptate. Și asta nu are legătură cu PSD și cu atât mai puțin cu musiu Ciolacu: încă din momentul în care Iohannis s-a pișat pe Constituție, și a impus el majoritatea guvernamentală și premierul-vă amintiți ”negocierile” de la Vila Lac 1, nu?-am scris că alianța nu va rezista mai mult de un an(a rezistat fix nouă luni) și că natura crizei politice, și gravitatea ei, vor impune o singură soluție: alegerile anticipate.
Alegerile se impun de la sine, pentru că NU mai există nicio alianță probabilă, și posibilă, între partidele reprezentate acum în Parlament. Toată lumea urăște pe toată lumea, opinia publică e confuză, iar ”societatea civilă”, ajunsă la butoanele statului, a generat o criză administrativă care duce către disoluția statului.
Mitul serviciilor, care controlează totul, și decid totul, s-a destrămat. Serviciile sunt incapabile să mai decidă ceva. Pentru că sunt ele în conflict, iar șantajul asupra politicului nu mai funcționează. Până acum Iohannis a acționat via SPP, partea aia de culegere de informații. Doar că Pahonțu n-a știut unde să se oprească, și a făcut greșeala să-i calce prea tare pe coadă pe ăia de la SRI și de la SIE. Iar cele două entități își vor independența înapoi!
Alegerile anticipate ar fi și în folosul lui Iohannis. Asta, dacă ar avea ceva de făcut, ca Președinte. Dar nu are! Și atunci îl doare fix în pix! El nu vrea decât un lucru: ”guvernul meu!” Nu știe să negocieze, știe doar să ordone. De aici tot deranjul. Iar PNL, prin fixația lui cu ”Să moară PSD!” tocmai și-a semnat biletul către cimitirul partidelor istorice. Nu faci politică pentru a te război cu alte formațiuni politice. Faci politică în ideea servirii interesului public.
În plus, organizarea alegerilor anticipate ar arăta în ce măsură mai este România o democrație funcțională. Lucru cel mai important, după doi ani de guvernare cvasi-totalitară a unora care-și spun liberali…