Ciuvică își continuă miștoul la adresa rușilor, care cerșesc contracte de la europeni, pentru gazul livrat la iarnă. Ce-mi plac mie indivizii ăștia, cărora ura le ia mințile! Ce n-am auzit până acum este un răspuns la întrebarea, și aia pusă sfios: ”este capabilă America să-și țină promisiunile, și să suplinească livrările pe care nu le mai face Rusia?”
Veți spune că locul Rusia a și fost luat de Norvegia, că nicio problemă, man, nu va suferi nimeni de frig! Așa o fi? Tare mi-e teamă că nu! Și lumea știe asta! Dar frica de Hegemon este mai mare decât frica de furia populară.
Când construiești două conducte de dimensiunile Nord Stream I și II, sigur ai calculele tale, și o întemeiată teamă în legătură cu asigurarea continuității aprovizionării cu gaz. Sistemul de conducte ce pleacă din Norvegia către Germania poate duce aceeași cantitate de gaz ca acelea dintre Rusia și Germania? Dacă intervine un incident, care este alternativa?
A fost finalizat vreun terminal nou de GNL? Mai ales în Germania. Conductele de interconectare sunt dimensionate pentru acest context? Trecem peste prețuri, vorbim strict de aprovizionarea cu gaz, și atât.
Diversificarea surselor de aprovizionare nu e tocmai o idee rea, cu condiția ca asta să nu-ți complice prea mult viața. Or până acum un lucru este sigur: complicarea vieții a reușit! Succes răsunător!
Am mai scris asta: Europa poate trăi și fără gazul și fără petrolul și fără energia electrică rusești. Orice este posibil. Dar Europa își poate permite costurile politice, economice și sociale ale decuplării de Rusia, și dacă da, pentru cât timp? Și această decuplare, văzută ca o constrângere tare pentru redimensionarea și schimbarea structurii aparatului productiv al Europei, va reuși să producă efectele scontate, sau va accentua criza de sistem economico-social? Cum va arăta aparatul productiv al Europei? Că nu poți miza totul pe ”digitalizare” și pe livrat haleală la domiciliu!
Dar ce nu facem noi pentru Slava Ukraine!
Autor: Constantin Gheorghe
Adauga comentariu