Epoca economiei dependente de stat este mai tristă decât au anticipat‑o criticii doctrinari ai acestei perioade. Știm deja că nu intervenția masivă a statului va salva economia, iar incompetențele în funcții publice mai mult încurcă decât descurcă situația.
Dacă privim lista de decizii mai mult sau mai puțin legate de criză ale guvernului Boc, avem o lecție deschisă a încurcăturilor create de la prima casă la ultima plată. Rezultă o serie de perturbări ale economiei care, aproape fiecare în parte, ar trebui penalizate de Consiliul Concurenței. Nu se întâmplă așa, pentru că nu se merge până la capăt cu principiile concurenței și pieței libere sau se pleacă de la bun început de la premisa, de prea multe ori validă la noi, că piața este deja într‑un deranj concurențial manifestat fie printr‑o concurență redusă, ceea ce explică în parte tensiunile inflaționiste, fie prost regularizată.
Speranța că există decizii de politică economică ce pot schimba starea economiei românești e în bună măsură iluzorie, de vreme ce simpla și singura măsură sigură, a investițiilor publice, este aproape imposibilă. Guvernul nu are bani, nu are loc de deficite și, mai mult, nu și‑a plătit nici măcar facturile la zi. Peste un miliard de euro contraparte a unor lucrări deja efectuate sunt blocați de un guvern care se laudă cu măsurile anticriză, în timp ce economia este pe tobogan și firmele mari sau mici se închid pe capete.
În schimb, Guvernul are mereu tentația de a descoperi soluții‑minune sau prezentate ca atare printr‑un mecanism pervers de propagandă prost făcută. Prima chestiune mereu discutată și analizată la București, dar și la Bruxelles, o reprezintă ajutoarele de stat. Faptul că mai primește câte unul acordul Bruxelles‑ului sau are acordul Concurenței nu schimbă cu nimic situația de fond – o anumită apetență pentru intervenții preferențiale. Orice guvern care nu este profund impregnat de un liberalism sănătos, care vede în stat problema, și nu soluția (o idee dragă unor politicieni demodați astăzi), are tendința de a interveni, iar orice intervenție de genul acesta este abuzivă.
A interveni nu înseamnă implicit a guverna, dar, în căutarea efectelor, încălcarea regulilor concurenței este primul pas. O asemenea încălcare, chiar dacă mai mică și cu un impact limitat, este programul Prima Casă, prin generația de subprime pe care o generează. În schimb, o încălcare până la abuz este noua măsură cu care va defila guvernul Boc în zilele următoare, ca și cum în urma ei ar pune motoraș la creșterea economică: acordarea de facilități fiscale tinerilor care își înființează companii.
E drept, premisele de la care se pleacă sunt absolut corecte și reale. Una dintre ele vizează apetența redusă pentru antreprenoriat în România. Avem cele mai puține companii raportate la numărul de locuitori. A doua, la fel de reală (dar mă îndoiesc că Guvernul chiar știe de ea), este că avem o problemă cu tinerii, și nu atât cu bătrânii. Cei mai mulți săraci ai României sunt tineri, cei mai mulți șomeri sunt tineri, și privită pe termen mediu și lung, asta înseamnă prelungirea unei probleme pentru anii care vin. Dar rezolvarea nu se face cu facilități.
A‑i feri pe viitorii antreprenori de una din cele mai dificile – dacă nu cea mai dificilă – relație de afaceri, plata impozitelor și taxelor, este ca și cum am crește viitorii antreprenori în condiții de seră. Cum îi vom lăsa liberi, fără anticorpi, riscă să se îmbolnăvească. Asta dacă nu vor avea grijă de ei alți lupi bătrâni ai pădurilor întunecate din economia românească și le vor transfera câteva zeci de firme deja funcționale, pentru a scăpa de fisc. Ne vom trezi cu câțiva antreprenori care nu vor ști cu ce se ocupă firmele lor, primite brusc de la părinți, rude sau prieteni pentru a scăpa de taxe, sau în cel mai bun caz de antreprenori învățați de la bun început cu favoritisme.
Nu vom rezolva nici problema antreprenoriatului și nici pe cea a tinerilor, pentru că nici una, nici alta nu se rezolvă pocnind din degete. Ambele țin de cultură, educație, exemplu și încredere. Actualul guvern nu poate furniza nici una din aceste ingrediente, și atunci recurge la favoritisme. În fond, este același lucru atunci când acorzi contractele doar unor firme apropiate pentru simplul motiv că nu ai bani pentru toți. Și această logică a banului public este cea care a motivat în mare măsură interesul pentru politică și guvernare al multora dintre cei care acum iau decizii.
Dan Suciu
sursa: moneyexpress.money.ro
Adauga comentariu