Discutam in ultimele luni tot mai mult despre revenirea economiei, despre cresterea industriei, a exporturilor sau a incasarilor bugetare, insa exista un indicator a carui evolutie ce ar trebui sa ii puna serios pe ganduri pe guvernanti – numarul salariatilor din economie, respectiv numarul celor care, prin taxele si impozitele pe care le platesc, tin in spate pensionarii, asistatii social, educatia, sanatatea etc.
Potrivit statisticilor Organizatiei Internationale a Muncii, in 1969, in Romania erau inregistrati 4,96 milioane salariati, in timp ce populatia ocupata era de 9,9 milioane, diferenta fiind data in principal de cei care lucrau in agricultura. Nu am gasit date mai vechi de 1969, insa luand in considerare trendul inregistrat in anii respectivi, probabil ca in acest moment numarul oficial al salariatilor este egal cu cel inregistrat la inceputul anilor `60.
In 1969, dintre cei 4,96 milioane salariati, 1,8 milioane (36%) lucrau in industria prelucratoare, 648.000 in constructii (13%), 374.000 in transport, depozitare si comunicatii (7,5%), iar restul de 2,1 milioane in celelalte sectoare economice.
In 1989, numarul salariatilor atingea 8 milioane, iar populatia ocupata 10,9 milioane, numarul salariatilor fiind impartit astfel: industrie 3,74 milioane, constructii 0,7 milioane, transporturi 0,7 milioane, iar restul de 2,86 milioane erau cuprinsi in alte activitati.
In ce priveste munca la negru, evolutia acesteia este evidenta in graficul de mai sus. In 1999, numarul celor care lucrau la negru a depasit 1 milion de persoane, iar acum estimarile sunt de 1,6-1,7 milioane, respectiv un sfert din numarul total de salariati. In 15 ani, nicun guvern nu a reusit sa faca progrese in ce priveste combaterea muncii la negru.
Populatia ocupata pe sectoare economice
In 1969, jumatate din populatia ocupata lucra in argricultura, procent care a scazut pana la 27,9% in 1989. In acelasi 
Anii 70 au reprezentat perioada in care Ceausescu a adus la oras foarte mult tarani, scopul fiind acela de a asigura forta de munca pentru marile intreprinderi comuniste. Dupa cum se poate observa, la sfarsitul anilor 90 agricultura a reprezentat din nou sectorul “de refugiu” al celor care nu isi gaseau de lucru la oras, peste 40% din populatia ocupata muncind la tara.
In ce priveste sectorul public (discutam doar despre Administratie, Armata, Sanatate si Educatie), in 1969 numarul angajatilor era de 1 milion, iar in 1989 de aproximativ 1,3 milioane. Problema este ca in 1989, acestia reprezentau 16% din totalul salariatilor, iar acum reprezinta o treime.
Concluzie
Desi perioada comunista nu poate reprezenta un exemplu potrivit in ce priveste evolutia numarului de salariati (“toata lumea trebuie sa aiba un loc de munca” este un deziderat utopic), este evident ca acum avem prea putini salariati raportat la populatie.
Mai mult, ingrijorator este faptul ca 9 ani de crestere economica sustinuta au determinat cresterea numarului de salariati cu mai putin de 200.000 (detalii aici), iar daca nu am lua in considerare cresterile din sectorul bugetar, in perioada 2000-2008 numarul salariatilor a stagnat. Pentru comparatie, in perioada boom-ului economic dintre anii 1970 si 1980, in economie s-au creat in medie peste 200.000 de locuri de munca anual.
Daca in anii urmatori nu se vor gasi solutii prin care macar jumatate dintre cei care lucreaza acum la negru sa fie scosi “la suprafata”, se vor intampla doua lucruri: (i) cheltuielile bugetare cu greu vor putea fi acoperite, iar (ii) acesti oameni vor muri de foame la batranete pentru ca nu vor avea pensie. Si atunci vom avea din nou dezbateri interminabile legate de faptul ca cei fara pensie (sau cu pensii extrem de mici) trebuie ajutati de stat, desi pe vremea cand lucrau nu au platit taxe.
sursa: businessday.ro