O veste neagră face prima pagină a ziarelor din România și ridică sprâncenele multor români, dar mai ales televiziuni și politicieni în care acuma, brusc se aprinde „patriotismul” și încep să rostească cu oarece teamă, dar îngăduință cuvântul „Dacia,” dar nu legat de fabrica de automobile, ci de acea Dacie despre care nu prea se înghesuia nimeni să vorbească, pentru a nu fi considerat „suveranist,” adept al lui Roxin, Georgescu, sau mai știu eu cărui „dacopat”. Acuma, pentru trei zile probabil, sau trei săptămâni, cât subiectul va ține „brekiniuzul” presei, e voie să vorbești despre Dacia în România. Pentru toți, vestea furtului coifului dacic și brățărilor dacice dintr-un muzeu din Olanda, expuse cu „mărinimie” prin toate colțurile lumii de mai marii culturii române, pentru „promovarea Daciei” și a bogăției bietei Românii, este o surpriză, o veste neașteptată, o tragedie.
Să fiu sincer, pentru mine această „întâmplare” nu este o surpriză, nu vreau să par cinic, dar am anticipat un astfel de eveniment. De ce? Pentru că acum 14 ani am atenționat asupra unui obicei eu i-aș spune iresponsabil al autorităților române, plecând de la prim miniștri, miniștri ai culturii, directori ai Muzeelor dar în special al Muzeului Național de Istorie a României, de a trimite sau a „se lăuda” cu piese unice de patrimoniu național, pe toate străduțele Europei. Nu știu dacă în ultimii 10-15 ani românii care au cu adevărat interes și dorința de a vedea istoria proprie în muzeele din țară au avut ocazia să vadă sutele de piese multe unicate, comori inestimabile ale culturii universale nu doar autohtone, la ei în țară, acestea fiind plimbate pe oriunde, pasămite pentru a „promova cultura dacilor”. Dar acești diriguitori ai culturii române nu au mișcat un deget pentru a cerceta și a scoate la lumină de exemplu arhivele Vaticanului care conțin cărți și documente necunoscute publicului despre cultura, războaiele și importanța Daciei în cadrul civilizației antice sau pentru a aduce în România spre a fi expuse documente, artefacte, obiecte, sau mărturii ale unor fapte istorice care vorbesc despre România. Poate sabia lui Ștefan Cel Mare adusă măcar spre vizionare la Muzeul Național de Istorie a României, ar suscita interesul a milioane de români și ar aduce mai mulți bani Ministerului Culturii decât banii de asigurare „negociați” cu muzeele unde au stat degeaba argintul și aurul României.
Apoi, să fim serioși, când lansezi o expoziție cu titlul „Dacia, un regat al Aurului și Argintului”, este mai mult decât o invitație pentru multimiliardarii deținători de „colecții private” de a tocmi „profesioniști îndrăgostiți de cultură” pentru a intra în posesia unor unicate. Sunt convins că cine le-a furat nu a făcut-o pentru că a crescut prețul aurului, pentru că dacă ar fi fost așa, ar fi luat tot aurul expus, sau mult mai mult decât un coif și 3 brățări care nu cântăresc nici cât aurul expus într-o vitrină la un magazin de bijuterii. Este LMC că cel/cei care au acționat au făcut-o la comandă pentru valoarea istorică a acestor piese, nu pentru valoarea aurului. Sub acest aspect, putem spera că nu vor fi topite în lingouri.
Mai trebuie amintit că tot cu Olanda, România mai are o experiență similară, cu niște tablouri furate tot din Olanda și găsite prin România, unele se spunea că au fost arse, dar apoi un tablou din cele presupus arse a fost găsit în urma unui pont tot în România. Autorii au primit ceva ani de închisoare dar sunt deja liberi de mai bine de 7 ani, toți, iar tablourile aparținând lui Matisse, Picasso, Monet, nu au mai fost găsite, fiind considerate „pierdute”. Eu sunt convins că tablourile au ajuns în colecția cuiva care a plătit suficient pentru a convinge pe cineva să facă 6 ani, dacă nu chiar mai puțini, eventual 4, de închisoare. În cazul aurului, dacă se va da de urma hoților, că sigur nu a fost unul singur, acesta va prezenta un butoiaș cu ceva aur topit, cum s-a prezentat de exemplu lănțișorul din butoiul de la Caracal ca să dovedească că acolo a fost arsă Luiza. Făptuitorii, dacă vor fi prinși vor spune că au topit aurul și l-au vândut, sau aruncat, „statul român” va primi – probabil – banii de asigurare, cam când vom primi și avioanele F16, sau sistemele „Patriot”, dacă firma respectivă va binevoi să accepte „concluzia organelor de anchetă” și cu asta basta.
Și acuma să spun de ce nu m-a surprins furtul.
Prin 21 mai 2011, atrăgeam atenția într-un articol că, același Muzeu Național de Istorie, aflat sub cârmuirea aceluiași președinte de astăzi, trimisese prin decembrie 2010 aceleași brățări dacice și probabil în mare parte aceleași exponate în total 140 de piese, prin Italia sub numele „Aurul antic din România. înainte şi după Traian”. Expoziția, plecată și anunțată cu surle și trâmbițe sub patronatul ”împăratului Traian Băsescu”, trebuia să se termine în aprilie, dar pe data de 21 mai încă nu se întorseseră în muzeele de origine. Am sesizat câțiva parlamentari, am inițiat o interpelare ministrului culturii de atunci, actualul lider U.D.M.R. Kelemen Hunor, care a răspuns că toate piesele s-au întors în țară și urmează a face parte dintr-o nouă expoziție. Interesant este că domnul Hunor spunea atunci în răspunsul său că „Interesul deosebit al vizitatorilor a făcut ca această expoziţie să fie prelungită. Italienii sunt fascinaţi în special de brăţările dacice şi de „Cloşca cu pui de aur”. Iată că și olandezii au fost fascinați de brățările dacice, nu numai italienii.
Nu știu dacă de atunci și până acuma piesele plecate au mai avut timp să fie văzute și prin muzeele noastre, dar era o chestiune de timp până să se întâmple ce s-a întâmplat, căci știți cum se spune pe la noi prin popor, „cine sare multe garduri…”.
Întrebările erau legitime atunci pentru că mai trecusem prin evenimente similare.
Cunoscând alte cazuri de furturi, eu ca stat român aș fi acordat o mai mare grijă față de obiectele de patrimoniu care nu pot fi măcar evaluate ca valoare istorică, fie că nu le-aș fi înstrăinat, fie că aș fi solicitat măsuri complete și complexe de securitate, inclusiv cu pază militarizată și securizată precum „vila de la Cotroceni” cînd e „mobilierul” prin zonă, nu le-aș fi lăsat într-o clădire fără pază. Aud că poliția ar fi fost anunțată că „a avut loc o explozie pe o stradă”. Dar stați liniștiți tovarăși, „Muzeul Național de Istorie a României se află în permanent contact cu Muzeul Drents, precum și cu autoritățile olandeze și române și depune toate eforturile pentru a sprijini ancheta aflată în desfășurare, pentru recuperarea urgentă a artefactelor!” Ce poate să facă Muzeul Național de Istorie pentru recuperarea urgentă a artefactelor nu o să pricep nici picat cu ceară dar înțeleg că noi trebuie să stăm liniștiți să nu punem întrebări.
Cu asemenea oameni la conducerea țării la ce ne putem aștepta? Ce ar mai fi de spus? Aș mai putea spune că din România dispar, fără ca autoritățile ”competente”să se sesizeze, cam multe. A dispărut o flotă, au dispărut focoase dintr-un transport militar în Giurgiu, au dispărut timbre cap de bour în valoare de milioane de euro de la Muzeul Filatelic al Poștei Române, cu ocazia unui inventar de rutină conducerea Regiei Autome pentru Activităţi Nucleare – Sucursala Cercetări Nucleare Piteşti a constatat lipsa a 75 de documente cuprinzând informaţii clasificate din domeniul cercetării nucleare, și câte și mai câte știute sau nu, declarate sau nu. Vinovații „nu au fost găsiți” deși în multe cazuri se știu, dar avem multe batiste și din ce în ce mai puține țambaluri. Iar doamna Țurcanu ne spune că nu trebuie să ne îngrijorăm, pe „câmpie la Mohacs au fost pierderi și mai grele”.
Eu nu cred în coincidențe, la atâtea pierderi, parcă văd că o să ne trezim că nu mai avem nici țară și se va trezi cineva să spună: nu-i nimic, nici palestinienii nu mai au.
Autor: Col. (r) Marin Neacsu
Sursa: art-emis.ro
Adauga comentariu