Claudiu Târziu: „Se fac idoli din tot felul de inși rudimentari, dar vocali, fără însușiri, dar obraznici”

Cunosc vreo sută de oameni, dacă nu mai mult, care ar merita să fie miniștri. Cunosc cam tot atâția care ar trebui să fie repere morale absolute, ascultate cu sfințenie la televizor, seară de seară. Cunosc nenumărați intelectuali care ar merita premii internaționale și burse naționale de creație și de merit, care ar trebui să aibă la dispoziție toate condițiile pentru a ne face faimoși ca popor. Cunosc încă pe puțin o sută de oameni care fac România mai bună și mai frumoasă, în duhul Adevărului, prin fapte de zi cu zi, aproape anonimi. Cunosc sute de preoți care îi urmează cu adevărat Mîntuitorului, prin jertfă mare. Eu îi cunosc, pentru că Dumnezeu a fost bun cu mine și mi-a îngăduit să ajung la ei. Lumea largă îi cunoaște prea puțin sau deloc. Pe de altă parte, alte persoane, care au avut șansa unei plonjări în România profundă, cunosc, sînt convins, alte sute și mii de români excepționali. Dar lumea stă să aplaude diverse vedete ale momentului, care, într-o societate cu o scară a valorilor normală, n-ar exista ca persoane publice. Se fac idoli din tot felul de inși rudimentari, dar vocali, fără însușiri, dar obraznici, băgăreți, prezenți, cum s-ar zice. Umbra lor nu acoperă, mistuie. De aici impresia larg împărtășită că România nu mai are valori. Cred că nu există un mai nedrept și mai deranjant „diagnostic” decât cel pus, la un moment dat, de un actor exasperat de România care se vede, ca de o iubire trădată. Nu-l reiau aici, din rușine că un român a putut spune așa ceva despre România. Dar îl înțeleg.
Ce-mi propun, cu limitatele mele puteri, este să fac tot ce este în dreptul meu pentru a șterge această impresie despre noi, că nu (mai) există un excepționalism românesc.
Eu cred în Dumnezeu și în neamul românesc, cred în România!

Autor: Claudiu Tarziu