Ion Iliescu este singurul șef PSD care a reușit să supraviețuiască alegerilor prezidențiale. Probabil datorită tumultului politic specific anilor ‘90. În rest, niciun președinte PSD, mai slab sau mai puternic, mai tânăr sau mai experimentat, nu a izbutit să-și păstreze funcția după alegerile prezidențiale. Pierdute toate. O realitate cât o lecție de viață pe care absolut niciun lider PSD nu vrea să o învețe.
Marcel Ciolacu pare-se că nu are altă soartă, de aici și întrebarea din titlu referitoare la cât mai rezistă. De ce blestem? Pentru că PSD, partid care se definește prin bazinul său electoral, are acest avantaj dar și dezavantaj, în același timp. O sabie cu două tăișuri. Bazinul electoral le asigură social-democraților 30%. În fiecare rundă de alegeri, diferențele fiind date de evoluția leadership-ului, miza scrutinului și mobilizarea structurii de partid. Însă, același bazin electoral al PSD este atât de omogen și riguros individualizat, încât nu se poate aglutina cu altele. Mai simplu spus, pesediștii sunt o specie atât de aparte, că nu pot accesa volume mari de voturi din alte zone de electorat. Ai lor vin cu toții în mod disciplinat la vot și le asigură 30% fără prea mari bătăi de cap. Însă, pentru turul al doilea al prezidențialelor, 30% e prea puțin. Și pierd.
Crin-ul lui Marcel Ciolacu
Indiferent de câte tactici și strategii ar adopta candidatul pesedist, alonja sa electorală nu poate depăși 50%. Matematica electorală depinde de hălci întregi de electorat, de tendințe, de emulații sociale, nu de câțiva răzgândiți de o bună prestație a candidatului social-democrat sau de slugărnicia mass-media. Așa au pierdut Năstase, Geoană, Dăncilă și, cel mai spectaculos, Ponta. Care Ponta ar fi reușit să rupă blestemul și să devină cel mai longeviv președinte al PSD, dacă l-ar fi lăsat pe Crin Antonescu să candideze. La fel și Ciolacu. Trebuie să-și găsească Crin-ul, prezidențiabilul din afara PSD pe care să-l accepte atât partidul, cât și bazinul electoral. Iar el, inspirat și orientat, să-și negocieze fotoliul de la Palatul Victoria, devenind cel mai longeviv premier al României post-decembriste și cel mai longeviv șef al PSD.
Ușor de zis, greu de făcut. Pentru că încă patru ani cu Ciolacu premier, reprezintă o perspectivă ce produce frisoane multor pesediști. Cele mai reci chiar celor de lângă el. Fiindcă abia așteaptă să se împlinească blestemul prezidențialelor ca să-l sacrifice ritualic pe Ciolacu și să pună mâna pe partid. Dar până atunci îl ridică în slăvi, îl slujesc cu sârg, hipnotizați de iluzia puterii prezidențiale. Nici nu concep ca liderul lor să nu fie candidatul. Victoria e garantată. E anul PSD. Un președinte de stânga. Lozinci chioare. Și un joc win-win, pentru ei. Pentru că scapă de Ciolacu în ambele variante. Un joc pierzător, însă, pentru șeful PSD. Din orice poziție. Chiar dacă, pentru moment, își evită tragicul deznodământ, în spatele argumentului că încă nu a luat nicio decizie.
Inevitabilul nu poate fi amânat la nesfârșit! Chiar dacă Ciolacu ar pricepe că este împins ca mielul la tăiere, ce ar putea face? Cum să se împotrivească destinului său de pesedist? Tocmai el, șeful lor. Cum să se eschiveze în cea mai importantă bătălie politică. Partidul îl susține. Patria o cere, indiferent de vrere. Complicat! S-ar delegitima instantaneu. Ar da dovadă de slăbiciune. De nesiguranță. I-ar sări partidul în cap. Așa că joacă pe partitura necesară. Pentru el sau pentru altcineva, rămâne de văzut.
Până una alta, s-au decis să amâne orice decizie despre parlamentare și prezidențiale, până pe 10 iunie, după alegeri. Marcel Ciolacu câștigă timp să-și așeze jocul. Un rezultat bun îl va reconfirma ca autoritate în partid. Însă îi mai rămân mai puțin de trei luni de zile ca să-și convingă partidul și bazinul electoral să-i voteze Crin-ul. Candidatul comun al PSD-PNL. Funcția de șef SRI o fi de stânga sau de dreapta? Vom vedea!
În schimb, dacă Nicu și Marcel și-ar anunța candidatul comun la prezidențiale cât mai curând, s-ar produce două efecte pozitive. Primul, se câștigă timp pentru promovarea acestuia. Al doilea, candidatul comun va acționa ca o locomotivă în prima rundă de alegeri, trăgând și scorul alianței PSD-PNL. Ar fi un refresh absolut necesar acestei coaliții care și-a rodat liderii, în acești trei ani complicați.
Ciolacu și Simion, în finala prezidențială
Avem și varianta în care amânarea deciziei referitoare la candidatul comun vine să confirme zvonurile de la vârful PSD și anume că Marcel Ciolacu își dorește ca el să fie alesul. Pentru că, în K10, marii consultanți mizează pe o evoluție similară cu cea din anul 2000, prin care, în finala prezidențială să ajungă Marcel Ciolacu cu George Simion. Doar în acest fel, pus în fața faptului împlinit, poporul va alege rațional împotriva variantei „extremiste”. Pe cât este de simplistă, pe atât este de ridicolă strategia de la vârful celui mai mare partid din România.
Însă, la cum arată lucrurile astăzi, AUR nu prinde turul al doilea. Tocmai din aceste considerente sondează piața cu un prezidențiabil, pentru un tandem, în care Simion să fie premierul. O mișcare destul de deșteaptă, prin care AUR se împrospătează la vârf, se deschide pentru oameni noi și, cel mai important, aduc un candidat care să poată accesa zone non-AUR. Credeți că un Dan Puric nu ar fi votat de peneliști? Sau de USR-iști? E doar un exemplu ipotetic, care să dărâme din start strategia pesedistă. Inclusiv în măsurătorile pe care PSD le-a comandat, Ciolacu are doar 2-3 procente în fața lui Simion, într-un ipotetic tur doi. Deci, va pierde!
Dreapta unită la guvernare
Iar dacă mai sus am vorbit de cazul ideal, în care am făcut abstracție de PNL, să revenim totuși la realitate. Una dură și brutală pentru PSD. Deoarece oricât de spectaculoasă și apăsătoare pare puterea PSD de astăzi, ea atârnă de un fir de ață: PNL. Dacă liberalii ies de la guvernare, iritați și umiliți de comportamentul deșănțat al partenerilor, atunci este readus în joc Klaus Iohannis. Care va activa Planul C: guvernare PNL-ADU, cu premier de la PNL. Revin cu o nouă întrebare: oare funcția de fost șef al SRI este incompatibilă cu cea de premier? Dar cea de președinte? Dar dincolo, pe stânga, cu o înfrângere zdrobitoare în septembrie, până-n decembrie cât mai rămâne din PSD în viitorul Parlament? Aduceți pop-corn! Marcele, ai legătura!
Autor:
Sursa: https://www.cristoiublog.ro/prezidentialele-blestemul-politic-al-psd-cat-mai-rezista-ciolacu/
Adauga comentariu