Analize și opinii

Cioloș este noul Stolojan… mai proaspăt, mai curat, mai uscat

Despre Stolojan, trec perioade mari de timp și nu se știe nimic. Nici o știre, nici o apariție televizată, nimic, nimic ! Dar vin campaniile electorale și unii, în lipsă de altceva, îl scot de la naftalină… Îl mai lustruiesc nițel și gata, e tocmai bun să ne spună el, specialistul, cum se face.

ciolos_1-465x390

Cei care nu ne-am născut ieri si am locuit în spațiul carpato – danubiano – pontic, știm că Stolojan a fost primul tehnocrat al acestei țări undeva pe la începutul anilor ’90, când , după o mineriadă (un alt fel de Colectiv), România a rămas fără guvernul legitim ales. Eram mici și proști în ale democrației, iar nea Stolojan a apărut ca un specialist salvator. Cu aura asta de „specialist” a și rămas pentru mulți…

Așa se face că, prin anul 2000, într-un moment de degringoladă liberală, a fost adus si înscăunat lider suprem al PNL în chip de Messia. Atunci , împreună cu Măgureanu și Băsescu, au pus bazele primei construcții împreună cu „Sistemul”: Alianța DA. Toate ONG-urile , toată societatea civilă și în civil, presa în cvasitotalitatea ei, toți aceștia s-au înhămat la vehiculul care urma să-l ducă la Cotroceni, pe cine altul, dacă nu pe tehnocratul, pe specialistul, pe onestul, pe decentul… Cin’ să fie, cin’ să fie?! Păi Stolojan, salvarea nației  și viitorul ei!

Numa’ că jocurile nu erau făcute pentru el  și în buza alegerilor, o „boală nemiloasă” l-a lovit  –   cu lacrimi și regrete eterne –  și candidat a devenit Băsescu, care i-a tras rapid scaunul de sub fundul tehnocrat. Trece timpul, un miracol medical îl salvează pe primul tehnocrat al țării și iată, vine comanda de spargere a PNL. Atunci Stolojan, împreună cu un grup de băieți și fete își fac bagajele și rupând o halcă groasă din PNL se alătură viitoarei mafii portocalii din PDL.

Urmează alegerile din 2008  și ghici cine este candidatul de premier al PDL? Păi dacă nu tehnocratul Stolojan , atunci cine?! Nici nu mai contează că a urmat o nouă retragere și premier a ajuns Boc. Ideea este că filmul rămâne același, doar actorii se mai schimbă pe ici pe colo .

Astăzi l-am văzut iar pe Stolojan la televizor, explicând din nou cum este bine să nu fie rău  și mi-am amintit de ăla care îl ținea pe taică-său mort în geam ca să-i ia pensia. Și acu’, dacă în loc de Stolojan îl strigăm Cioloș, are o așa mare importanță? Tot tehnocrat, tot decent, tot onest, tot cu serviciul în străinătate, chiar dacă nu la F.M.I., ci la U.E., tot un drac…

Autor: Dorel BĂLAȘA

Sursa: Justitiarul