Cine a compromis Centenarul?

„Coaliţia se prăbuşeşte!“, „Ultimele zile ale dictatorului“. Mesajele apocaliptice, de sfârşit de lume, gravitează precum coada cometei.



Profeţiile ayatollahilor sunt răspândite şi amplificate de un angrenaj extrem de complex şi de rafinat. Când nu se ridică Robor-ul, în chip de prapori ai noii religii, se coboară frica. Precum cortina groazei. Ba că nu mai sunt bani de salarii, de pensii, că împrumuturile cresc, de parcă nu întreg capitalismul s-a dezvoltat pe credit. Pe toate canalele se trâmbiţează marea trădare a lui Tăriceanu. Când liderul ALDE infirmă zvonurile, sar pitpalacii de la popota sistemului să anunţe că în jurul lui Paul Stănescu sunt 40 de parlamentari, gata să-şi răstoarne propriul guvern.

Când eşti sănătos la minte, schimbi canalul sau ieşi din bula fatidică a celor care din jihad propagandistic îşi fac o profesie. Cum să-şi dărâme propriul guvern? Vine un ciolănos să-i pună pe ei cap de masă? Cei sănătoşi la minte şi siguri pe statul de drept aşteaptă cuvioasa Moţiune de cenzură, singura în măsură să rezolve marea aşteptare a unora. Dacă nu iese, ghinion, vorba preşedintelui. Uliţa n-a guvernat niciodată.

Sigur că nimeni nu e perfect. Aşa şi guvernarea. Mai schimbă piese, ţara trebuie să meargă înainte.

Marea durere a tradiţionaliştilor e că Centenarul este compromis. Cineva a avut încă de la începutul administrării dozei de anticorup­ţie interesul ca pacientul să fie mereu agitat. Tulburat în chestiunile esenţiale. Lovit la cele sfinte. Pentru a-şi pierde identitatea. Interesul neexprimat, dar dovedit de scopurile terapiei, era ca întreg organismul să fie răvăşit, astfel încât puterile centrale să-i dicteze viaţa, destinul şi să-i ia resursele.

Tăvălugul anticorupţiei, adus de prin cancelariile în care până şi sciatica e tratată cu plocon, n-a avut decât scopul de a scoate indezirabilii de pe scenă.
Când te uiţi care e contra­oferta, te apucă groaza. Băieţi şi fete, fără proiect în viaţă, oameni care n-au sădit un pom, darmite să ridice o casă, ameninţă, înjură în numele Noului Colonialism de grotă. Dacă Ada Colau, primăriţa din Barcelona care a descoperit că Sagrada n-are aviz de construcţie şi merită amendată, reprezintă noua formă de viaţă politică, dacă doamna Cichirău e modelul de izbăvire, mulţi creştini pot să-şi facă o rugăciune şi să rostească: „Ferească Dumnezeu!“.

„Cine nu sare ori e pesedist, ori e prost de moare!“, striga Peluza Hâldan la meciul nul al lui Dinamo la Chiajna. Memoria e ca tabela de scor. Lumea uită repede. Omul care le întreţine echipa e fratele unui primar PSD. Dar când eşti lovit de propagandă nu mai gândeşti cu mintea, rosteşti ce dictează colectivul. Mulţimea poate fi coruptă în masă, parcă aşa spunea, la începutul secolului trecut, marele Gustave Le Bon.

Pentru că tot s-a vorbit despre Colectiv, miliţiile regimului continuă să insulte puterea românului de a judeca singur. Vin fel de fel de evidenţe că măcelul a fost provocat de o substanţă de amplificare a focului, iar Parchetele se ocupă de scris petiţii pentru nu ştiu ce Taică Lazăr şi-ar pierde barbişonul.

„A trebuit să moară oameni!“ Cuvintele preşedintelui nu trebuie uitate. Ele atârnă greu la judecata istoriei. Ce a schimbat tragedia? Nimic. Doar a trimis la plimbare un guvern şi a adus un surogat deschis la pungă pentru toate corporaţiile şi toţi sugătorii de bugete europene.

Cineva se întreba de ce nu avem autostrăzi. Pentru că UE ne dă banii, dar impune firmele care să le construiască, la preţuri de 7 ori mai mari. Dacă românii ar vrea să facă un kilometru de autostradă cu 2 milioane de euro, nu pot. Pentru că vin condiţiile UE, care costă 14 milioane/km. Din care 30% e contribuţie proprie. Deci în loc să faci un kilometru cu două milioane, faci cu 4, pentru că aşa e în tenisul integrării.

La Budapesta ecuaţia a fost mai simplă. Băieţii lui Viktor Orbán au ciugulit banii europeni, şi-au ridicat conace la graniţa cu România, investesc în Ardeal, iar anticorupţia nu i-a ajuns din urmă. Întrebat odată premierul maghiar de ce nu are o DNA, a răspuns că nu vrea să transforme Ungaria în România. Liderul FIDESZ e considerat autocrat. Dar pe el se sprijină mai mulţi lideri ai UE. Merge la Moscova, pleacă pe Potomac, aduce bani Ungariei. Starea de tensiune nu i s-a putut impune. De ce? A interzis prin lege ONG-urile finanţate din străinătate.

E tot mai clar că injecţia cu anticorupţie a fost readusă din meandrele istoriei. Oamenilor trebuia să li se impună conştiinţa asupririi. După ce a făcut praf clasa politică din Italia, prin anii ’90, a fost reinventată de noii Mengele de la Bruxelles care creează metastaze pentru a poza ei în chip de salvatori.

Întreaga agitaţie cotidiană, cu hoţi, penali sau alte calificări de formă şi de azimut, nu prinde la România profundă.

Viitoarele alegeri vor arăta că încă ţara nu este ocupată de liftele lefetiste, aduse pe noile tancuri, poreclite în batjocură gadgeturi, oricâte partide corozive ar mai crea sistemul. Unda europeană naţionalistă nu poate fi stopată. Dar cine va administra curentul conservator de la noi? Sigur, mişcarea de la Cluj din noiembrie a impostorilor lui Băsescu nu e decât o tactică brucanistă de ocupare a tranşeului liber.

Faptul că românii nu-şi pot venera înaintaşii, că nu pot să aniverseze corect Centenarul e pentru că cineva din afară, în colaborare cu şobolanii din casă, a lansat o temă parazitară, la care au pus mieros boticul cei mai săraci de înger.

Autor: Marius Ghilezan

Sursa: Romanialibera