Cinci mari imperii îşi dispută supremaţia pe arena economică internaţională într-un război care afectează întreaga lume. SUA se folosec de arma preţului petrolului pentru a sugruma Rusia, dependentă de exporturile de ţiţei, dar este atacată cu aceeaşi armă pentru cotă de piaţă de saudiţi.
Japonia şi China se subminează una pe alta pentru a înşfăca o cotă cât mai mare din piaţa mondială a exporturilor, iar UE s-a încurcat în reguli de joc învechite şi a rămas împotmolită pe frontul politic intern.
Primul imperiu, după ce a făcut raiduri în diferite ţări timp de un secol în căutarea petrolului, a ajuns să-şi poată asigura propriile resurse. Acest stat are un sistem de guvernare paralizat şi o societate civilă fracturată, dar toate astea sunt uşor de amorţit cu spectacole strălucitoare pe ecranele cu plasmă sau cu pistoale cu şocuri electrice. Aceasta este SUA, scrie Paul Mason, editor economic la Channel 4 News.
Al doilea imperiu este o ţară relativ săracă cu o populaţie îmbătrânită. Statul, deşi este condus de un regim dictatorial, a înregistrat un ritm ridicat de creştere economică şi de modernizare, dar acum ritmul a încetinit. Este vorba despre China.
Al treilea imperiu este o ţară bogată, cu o populaţie îmbătrânită şi care plăteşte ajutoare sociale generoase, dar are o datorie care reprezintă 250% din PIB-ul său anual. Aceasta este Japonia.
Al patrulea imperiu este condus de un nebun, care a invadat o ţară vecină de două ori în ultimele 12 luni şi îşi bâzâie duşmanul istoric cu avioane de război. Ţara are o clasă de mijloc dezvoltată excesiv şi care este pe punctul de a se panica în faţa prăbuşirii monedei naţionale. Ţara este practic total dependentă de exportul de petrol şi de materii prime. „Ţara nici nu mai trebuie numită, dar cine se află aproape de ea are motive să fie foarte îngrijorat“, spune Mason.
În cazul celui de-al cincilea imperiu, cineva care ar fi jucat de partea acestuia în urmă cu 800 de ani, când se chema Sfântul Imperiu Roman, ar fi avut motive să fie îngrijorat de eternele fracturi interne – conflictele etnice şi religioase şi fragilitatea sistemelor de guvernare. Îngrijorările sunt justificate şi astăzi. Jumătate din economii stagnează. Este vorba despre Europa, singurul dintre jucătorii de talie internaţională care nu îşi susţine economia tipărind bani.
Lupta pentru pieţele de export
China şi Japonia fac un joc de sabotare economică reciprocă. Din 2012 Japonia a tipărit printr-un program-şoc bani într-un ritm rapid cu scopul de a reporni creşterea economică.
Dar, pentru că economia nu a repornit, Japonia tipăreşte şi mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2014. China a perceput aceasta drept competiţie neloială şi, având în vedere că propria creştere economică a încetinit, a răspuns Japoniei vecine la sfârşitul lunii noiembrie cu o reducere-surpriză a dobânzilor.
Mulţi văd mutările acestor jucători ca pe un război al monedelor, în care economii-gigant rivale intră într-un joc fără sens de devalorizare a propriei monede – ceea ce le face exporturile mai atractive dar reduce puterea de cumpărare a populaţiei. În acest joc ambele ţări au de pierdut.
Războiul petrolului
Celălalt joc care se conturează este de tipul „cine clipeşte primul“, între SUA, Rusia şi ţările exportatoare de petrol (OPEC).
Cererea de petrol este în scădere din cauza încetinirii economiilor emergente precum China sau Brazilia. Cu toate acestea, oferta de petrol a crescut cu 11 milioane de barili pe zi faţă de debutul crizei financiare, la 92 de milioane de barili pe zi. SUA au devenit cel mai mare producător de petrol din lume datorită ţiţeiului de şist şi a resurselor offshore.
Din iunie 2014 preţul barilului de petrol Brent a scăzut de la 115 dolari la 68 dolari. Ţările OPEC au refuzat să reducă producţia, lăsând preţul să scadă în continuare. Jucătorii-cheie din spatele acestei decizii sunt Arabia Saudită şi celelalte monarhii din Golf, iar motivele sunt cel mai probabil politice.
Decizia OPEC loveşte în Rusia, Venezuela şi Iran. Arabia Saudită are conturi de reglat atât cu Rusia cât şi cu Iranul pentru rolul acestora în înăbuşirea revoluţiei din Siria, dar şi cu Venezuela pentru că este eterna susţinătoare a Rusiei.
Drept urmare, preşedintele rus Vladimir Putin a trebuit să recunoască în faţa poporului său că Rusia va intra în recesiune anul viitor ca urmare a sancţiunilor occidentale şi a strategiei OPEC de a lăsa preţul petrolului să scadă.
Europa s-a împotmolit pe frontul intern
Autorităţile centrale ale zonei euro sunt paralizate acolo unde în actualele condiţii contează cel mai mult: la nivelul politicii monetare. De la începerea crizei BCE a fost tot timpul cu câţiva paşi în urma Fed şi a Băncii Angliei şi abia acum ia serios în considerare printarea de bani pentru achiziţii masive de obligaţiuni suverane în speranţa că astfel va dezmorţi inflaţia şi economia, aşa cum au făcut SUA şi Marea Britanie.
Zona euro, cel mai avansat proiect economic şi politic european, nu doreşte să concureze cu nimeni. Proiectul este modelat cu reguli de joc învechite care au în centru colaborarea, iar Europa nu poate juca fără ele.
Pe plan intern, curentul proausteritate promovat de purismul german se contrează cu presiunile prorelaxare şi concentrate pe creşterea imediată ale unor ţări cu economii mai slabe precum Franţa, Italia şi Spania.
Germania, cea mai mare economie europeană, trece prin cea mai ambiţioasă transformare a sectorului energiei din lume, renunţând la energia nucleară în favoarea celei din surse regenerabile, şi are cele mai ambiţiose ţinte de luptă contra schimbării climei, dar pentru atingerea lor are nevoie gazele Rusiei şi de aceea Berlinul a acceptat mai greu să reacţioneze la incursiunile Rusiei în Ucraina.
Dacă Germania nu atinge aceste ţine, va fi pusă sub semnul îndoielii credibiliatea ei pe plan internaţional. Pentru Polonia, poate cel mai apropiat aliat european al Germaniei, Rusia este eternul duşman şi vrea această ţară cât mai departe de economia sa. Economia poloneză depinde însă masiv de cărbune, un combustibil extrem de poluant, şi de aceea modelul său industrial se ciocneşte de viziunea „verde“ a Germaniei.
Deşi zona euro funcţionează de mai mult de zece ani, modelele economice ale diferitelor state sunt departe de a fi sincronizate şi armonizate, dovadă fiind decalajul dintre centrul excedentar şi periferia erodată de criză. Rezultatul este ascensiunea forţelor politice de sciziune în cele mai recente alegeri, interne şi europarlamentare, care îşi trag energia din împotrivirea populaţiei la austeritate şi din neîncrederea în clasa politică tradiţională.
Autori: Daniela Stoican, Bogdan Cojocaru
Sursa: Ziarul Financiar
Adauga comentariu