Christopher R. Hill, fost ambasador american în Irak, afirmă că acțiunile Rusiei cu privire la conflictul din Ucraina înseamnă că Moscova a trădat Noua Ordine Mondială din care a făcut parte în ultimii 25 de ani.
Într-un articol publicat în Project Syndicate, Christopher R. Hill, un fost ambasador al Americii în Irak și Coreea, declară că anexarea Crimeii de către Rusia și campania de „intimidare” împotriva Kievului a dus la sfârșitul unei perioade istorice de 25 de ani, acuzând Moscova că s-a dedicat „regresului, recidivei și revanșismului”.
Hill definește perioada post- glastnostica a Rusiei ca făcând parte din Noua Ordine Mondială, prin „implicarea Moscovei în instituțiile occidentale, economia de piață și democrația parlamentară pluripartidică.”
„Această perioadă de tip Noua Ordine Mondială a durat aproape 25 de ani. Cu excepția perioadei în care s-a desfășurat războiul Rusiei cu Georgia în august 2008 (un conflict văzut ca fiind inițiat de conducerea nesăbuită georgiană), supunerea și dedicarea Rusiei față de Noua Ordine Mondială, chiar dacă nu a fost lipsită de probleme, a fost una dintre cele mai mari realizări din perioada de după era Războiului Rece”, afirmă Hill.
Hill, consilier al Albright Stonebridge Group, o „companie de strategii globale”, cu ramificații care duc spre Casa Albă și Departamentul de Stat, acuză Moscova că încearcă să reînvie epoca Imperiului Sovietic, adăugând că “Rusia… nu mai pare interesată de ceea ce a oferit Occidentul în ultimii 25 de ani: un statut special în relația cu NATO, o relație privilegiată cu Uniunea Europeană și parteneriat în proiectele diplomatice internaționale.”
Hill se îndoiește că sancțiunile din partea Occidentului ar putea să aibă vreun impact, avertizând că NATO ar trebui să se aștepte la greutăți, avertizând că Rusia „va căuta să provoace probleme similare și printre foștii aliați ai Sovietelor”, invocând invazia Poloniei de către Germania în 1993 pentru a sugera că Moscova ar putea să lanseze ostilități împotriva altor națiuni est-europene.
Afirmația lui Hill că Rusia a întors spatele Noii Ordini Mondiale ilustrează faptul că Moscova caută să conducă o facțiune alternativă (BRICS), care va pune mari probleme și va amenința viitorul unipolar conceput de Statele Unite și NATO.
Cu alte cuvinte, indiferent că Rusia vrea sau nu, Elita Occidentală caută să inițieze un nou Război Rece, iar omenirea ar putea să intre în cea mai periculoasă perioadă a istoriei sale de la criza rachetelor din Cuba.
Autor: Paul Joseph Watson
Sursa: InfoWars
Traducerea: Gandeste.org
Dimpotriva,totul decurge conform scenariului,pentru derutarea prostimii si in directia realizarii obiectivelor NWO,dictatura mondiala.Individul face pe prostul lansand diversiuni ieftine la ordinul superiorilor.Desigur pentru impresia artistica e nevoie de mult fum,victime inocente,razboaie de agresiune in numele apararii drepturilor omului lasand in urma razboaie civile si haos etc. conform retetei. E eficient si prinde la prostimea usor de manipulat.ONU a devenit o pacaleala cum a fost dealtfel Liga Natiunilor.Scenariul si actorii sunt aceiasi,adica fiii si nepotii internationalistilor,cominternistilor care au jucat si joaca la doua capete.Adica”elitele”financiare si politice infiltrate in tot spectrul politic in comedia numita democratie.
Germania a invadat Polonia in 1939 si nu in 1993,indreptati eroarea de redactare.Pentru cei care cunosc doar versiunea”oficiala”masluita,invatata la scoala a istoriei,trebuie aratat ca URSS-ul a invadat concomitent estul Poloniei pe care au impartit-o cu Germania frateste.Vestul”democrat”a declarat razboi doar Germaniei…Asa a inceput WW2,in conditiile in care atat accederea la putere a nazismului cat si lovitura de stat iudeo-bolsevica au fost sprijinite logistic si financiar de marea finanta”internationala”.Cea care in fapt face politica reala a lumii de peste un secol,prin marionetele lor denumite clasa politica ,societatea civila si mass-media care le apartine cvasi-integral.Mass-media care conform agendei reale dezinformeaza,manipuleaza si tampeste populatia vestului”democrat”prin”tabloidizare”si circul denumit democratie(dezbateri sterile,talk-show-uri etc.).Adica mult circ si paine tot mai putina pentru natiile devenite simple populatii,masa de manevra decerebrata.
Se cuvine o ERATA de indreptare a”erorii materiale”cum e denumita gresala de redactare in jargon juridic.V-am atras atentia atentia printr-un alt comentariu care nu l-ati mai afisat.Germania a invadat Polonia in 1939 si nu in 1993 cum eronat apare in textul articolului preluat de dvs.Anul 1939,invadarea Poloniei de Germania nazista,urmata dupa o saptamana de invazia URSS care a ocupat estul Poloniei este considerata de istorici ca data oficiala a inceperii WW2.