Spuneam într-o postare anterioară că abuzurile în cercetarea pe subiecți umani nu au luat sfârșit, din nefericire, după cel de-al Doilea Război Mondial, în ciuda faptului că au fost emise reglementări internaționale și naționale în acest domeniu.
Abuzurile s-au comis cu precădere asupra populațiilor vulnerabile: persoane instituționalizate, persoane sărace, militari, deținuți și prizioneri, persoane incompetente, membri ai unor grupuri minoritare etc. Astăzi, mă voi opri la situația deținuților.
Există, pentru această populație vulnerabilă, ghiduri și reglementări. Ghidurile reiau principiile etice universal valabile în cercetare, dar aduc și o serie de precizări suplimentare. În acest sens: deținuții, care participă voluntar la o cercetare, trebuie recompensați la un nivel adecvat în comparație cu recompensele care se oferă participanților în mod obișnuit (din afara închisorilor); nu sunt permise promisiuni de reducere a sentințelor sau unele favoruri legate de eliberarea condiționată în schimbul participării în cercetări medicale; sponsorii cercetărilor derulate în închisori (companii farmaceutice, fundații etc.) trebuie să plătească sume rezonabile pentru a avea acces la deținuții din acea închisoare; cercetătorii au obligația de a asigura asistență medicală deținuților pentru eventualele probleme de sănătate pe care le-ar putea avea ca urmare a participării în cercetare, precum și compensații materiale familiilor în cazul decesului; nu este permis ca deținuților să li se solicite să consimtă la exonerarea cercetătorilor de producerea unor prejudicii.
Cu toate acestea abuzurile nu au dispărut. Pe de o parte, abuzuri determinate de ogoliul și lipsa de etică a cercetătorilor (în mare parte medici, dar nu numai), pe altă parte, și de interesele financiare ale companiilor farmaceutice.
În acest sens, este ilustrativ cazul Statelor Unite ale Americii:
1. Închisoarea Holmesburg din Philadelphia. Experimentele pe deținuții din această închisoare au început în anii 1950, sub conducerea dr. Albert Kligman, medic dermatolog. Acest medic a folosit în mod experimental razele X pentru a trata infecțiile fungice ale unghiilor la copii retardați mental și prizonieri, experiment care a fost chiar finanțat de Serviciul de Sănătate Publică al Statelor Unite. A continuat cu testarea cutanată a diferite loțiuni și creme pentru o perioadă de 30 de zile. Ariile pe care erau aplicate produsele erau examinate periodic cu ajutorul unei lămpi solare ceea ce a dus la producerea de vezicule și arsuri pe pielea subiecților cu sechele definitive. Mai târziu, în aceeași închisoare au fost derulate experimente care implicau infectarea pielii deținuților cu virus herpes simplex, herpes zoster, cu moniliază cutanată și candida albicans. Deținuții au fost expuși la medicamente fototoxice și raze ultraviolete. Diferite companii farmacologice au testat pe deținuți numeroase medicamente printre care: tranchilizante, analgezice și antibiotice pentru a evalua dozările și toxicitatea acestora.
2. Închisoarea Stateville din Illinois. Un număr de 400 de deținuți au făcut parte dintr-un experiment destinat descoperirii unui tratament pentru malarie. Participanții au semnat un formular de consimțământ informat în care absolveau cercetătorii de orice responsabilitate legală pentru eventualele leziuni pe care le-ar fi putut suferi ca urmare a participării lor în acestă cercetare.
3. Închisoarea Sing Sing din California. Un deținut a luat parte la un experiment în care i s-a transfuzat sânge de la un pacient bolnav de leucemie.
4. O închisoare din Ohio. Deținuții au luat parte la un experiment în care li s-au injectat celule canceroase hepatice în scopul de a descoperi modul în care organismul uman sănătos luptă împotriva celulelor maligne.
5. Închisoarea Rankin Farm din Mississippi. Experimentul avea drept scop demonstrarea faptului că pelagra este determinată de dieta deficitară și nu de condițiile igienice precare. Au fost selectati 12 deținuți cărora li s-a promis eliberarea în schimbul participării. Pentru a induce pelagra, dieta acestora a fost modificată gradat, astfel încât a fost redusă în final la cartofi dulci, orez și porumb. Ca urmare a acestei modificări drastice a dietei, deținuții au suferit amețeli, stare de letargie, dureri și leziuni cutanate, stare suportată cu mare dificultate de subiecți și descisă de aceștia ca un adevărat „iad”.
O dată descoperite aceste experimente au fost blamate de societate. Ele au fost oprite și sancționate. Mai mult, în SUA, au fost promulgate reglementari federale prin care se interzice participarea deținuților la cercetările clinice. Restricțiile au fost introduse deoarece se considera că deținuții din penitenciare nu au (în acest mediu) autonomie și în consecință consimțământul lor nu este liber.
Cercetarile pe subiecți umani deținuți nu s-au oprit. S-au mutat în China, America Latină și Africa unde legislația e ultra permisivă, iar transparența nu există.
Deci nu sunt deranjate de opinia publică.
În concluzie, două observații: indiferent de reglementări, abuzurile pot exista și trebuie ca societatea să fie atentă la acest lucru; în societățile cu democrație consolidată și în care se respectă drepturile omului și demnitatea (inclusiv a deținuților), societatea civilă este cea care controlează, reacționează și sancționează orice abatere de la regulă.
P.S.: În țara lui Iohannis președinte „penalii” nu au niciun fel de drepturi. Iar nepenalii trebuie să înțeleagă că drepturile omului sunt un lux pe care nu ni-l putem permite. Aș fi vrut să dau exemple de bună practică din România, dar la noi ceea ce se întâmplă în penitenciare este informație clasificată la care societatea nu are acces. Nu că ar și interesa-o. Totuși, îmi aduc aminte de cazul unui deținut, care a cedat rinichiul său pentru un transplant efectuat unei ziariste cunoscute, dar pe care el nu o cunoștea. La 5 zile de la efectuarea transplantului, deținutul a fost grațiat, deși regulile etice interziceau acest lucru. Oare acel deținut și-a dat consimțământul liber în cunoștință de cauză sau și-a cumpărat libertatea cu prețul cedării unui organ?
Autor: Vasile Astărăstoae
Sursa: Vasile Astărăstoae
Adauga comentariu