Mohamed el-Erian e CEO la PIMCO, unul dintre fondurile de investiţii imense (învîrte cam un trilion de dolari), critică direct sistemul capitalist aşa cum arată el azi. Şi nu se poate să nu-ţi dea de gîndit. Priviţi acest fragment de interviu, pentru că multe dintre contradicţiile zilei sînt puse pe masă într-un fel imposibil de conceput acum 3-4 ani:
Aşadar, omul spune că Occupy Wall Street şi toate celelalte mişcări sociale nu sînt mofturi, sînt indicatori puternici ai faptului că nu se mai poate, că trebuie schimbat ceva fundamental. Revoltele ne spun clar că principala problemă e distribuirea din ce în ce mai inegală a veniturilor. Că am pierdut, cum spune El-Arian în altă parte cele trei ancore mari: economic, financiar şi, mai nou, social.
Moderatorul îl întreabă firesc dacă asta înseamnă că îşi va modifica comportamentul de CEO. Nu, răspunde, sîntem parte din sistem şi acţionăm cum ne cere el. Dar dacă întrebaţi ce ar trebui să facem…
Mai spune El-Arian: Nici un sistem nu poate funcţiona cînd din ce în ce mai multă lume simte că acesta e injust. Şi asta e percepţia acum, că e injust. Sistemul a privatizat cîştiguri masive şi după 2008 a redistribuit public (nu ştiu cum să traduc “socialized”) pierderi masive.
Întrebarea cu schepsis e: ce faci cînd ei (reprezentanţii capitalului mare) vorbesc ca noi (cetăţeanul amărăştean cu munca drept singur motor de supravieţuire)? Ce înseamnă asta? De ce nu ne mai mint măcar (bine, el-Arian e o excepţie, nu toţi vorbesc aşa, dar e o excepţie solidă)? E adevărat, jocul e mai complicat: se aruncă totul pe politicieni, iar noi, cei din sistem, ne vedem de treabă? Răspunsul însă nu e aşa de simplu…
Să-mi trec întrebarea asta îngrijorătoare în spaţiu autohton. A trecut destul depuţin serios discutată afirmaţia lui Traian Băsescu dintr-o conferinţă The Economist:
Nu vreau să plătim factura unor economii care o duc mai prost. Filialele băncilor străine sunt bine capitalizate în România, sunt în regulă, dar teama mea e să nu fim plătitorii de factură ale erorilor din altă parte. Nu vreau o politică în care pentru recuperarea pierderilor pentru alte pierderi să se retragă bani din România. Băncile şi-au menţinut fluxurile de capital în primii doi ani de criză. Nu aş vrea să cred că 2012 este anul în care România va fi în dificultate.
Băncile austriece nu sunt orice bănci. Deţin peste 30% din piaţa bancară din România. Ţara noastră fost presată extraordinar să-şi privatizeze sistemul bancar înainte de intrarea în UE, dar asta nu înseamnă că România poate fi pusă într-o situaţia dificilă. Nimeni nu a zis ”privatizaţi-vă băncile, pentru că ele îşi pot lua capitalurile înapoi când vor ele.
Privatizarea şi liberalizarea sectorului bancar au fost condiţii în negocierile de aderare. Nu reproşez nimănui nimic. Aş reproşa lipsa de moralitate dacă România ar fi lipsită de capital într-o astfel de situaţie. Domnilor ați obținut profituri uriașe, iar dacă vă pregătiți să lăsați economia românească fără finanțare în timp de criză, va fi un act lipsit de fair-play în relația cu România. S-au creat mecanisme de capitalizare a băncilor și mesajul meu e să apelați la aceste mecanisme, nu să sugrumați economia românească.
Ce se întâmplă aici? Preşedintele unei ţări din Est recunoaşte oficial şi public ce ştiam toţi, dar dacă spuneam deveneam automat comunişti anarhişti nebuni. Că: 1. integrarea României nu a fost o romantică alipire de Europa mamă, ci s-a făcut contracost; 2. că ne-a mai rămas doar apelul la moralitate ceea ce pe oameni grei din sistemul financiar îi tăvăleşte pe jos de rîs.
(…) Ce poziţie va avea România pe 8-9 decembrie? NU ştim, nu ne spune nimeni. Cu cît mai puţin democratic, cu atît mai eficient financiar, pare să fie răspunsul.
Cînd puterea însăşi, finaciară sau politică, începe să-şi toarne cenuşă încap, se produce un efect straniu. Pe de o parte, fraternizăm cu ei, pentru că simţim toată vulnerabilitatea aceea mult mai apăsat decît ei, dar poate ne şi relaxăm – pentru că au descoperit culmea populismului – vorbesc ca noi şi cîştigă ca ei. Se lamentează după ritmul străzii şi acţionează după regulile misterioase ale sistemului la care noi nu putem avea acces.
Notă: Acest EI şi NOI e evident o dihotomie artificială, de dragul demonstraţiei – de foarte multe ori EI şi NOI se găsesc în interiorul aceluiaşi individ.
sursA: voxpublica.realitatea.net
… „Europa cu două viteze” este un concept din ce în ce mai frecvent în limbajul politic germano-francez. Eu zic să le satisfacem orgoliile şi să (re)creăm o „zonă de interes economic” centro-european, alcătuită din : Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Letonia, Lituania, Estonia, Bulgaria, Slovenia, la care să adere rapid şi Croaţia, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi… cine o mai vrea (Grecia, Turcia, Finlanda, etc.). Această zonă trebuie să-şi desemneze REGULI ECHITABILE de cooperare economică şi să iasă de sub „tutela” Occidentului, formând o „entitate aparte” , cu „interese proprii”. Este ceea ce „Mişcarea Dacia” chiamă … O NOUĂ POLITICĂ REGIONALĂ !!!
Fain ce zici Giovanni, dar crezi ca ne va lasa cineva sa realizam asa ceva?
Vezi ce apare scris in alte articole, despre noul colonialism, si gandeste-te daca stapanii nostri ar vrea sa ne lase de capul nostru?