Observ acum, pentru că tot a fost stabilită și data referendumului pentru redefinirea familiei și s-a intrat in linie dreaptă, că s-a intensificat și propaganda sectelor progresist – soroșist – lgbt-iste.
Dar ce mă uimește poate cel mai tare este că observ la oameni educați, mulți de bună credință in intențiile lor și cu o ințelegere superioară a lucrurilor și fenomenelor care se produc in societate, un soi de abordare care, când nu este absolul dezangajată și lipsită de interes ori doar neutră – ceea ce intr-o pluralitate de opțiuni este până la urmă normal, că se plasează, cu un soi de atitudine defetistă ce se vrea „nealiniată” dar distant – superioară, de partea celor care, cu maximă agresivitate rod ca niște cari pe interior la temelia societății noastre de azi.
Se caută țintit și cu disperare diminuarea, demotivarea, deturnarea și chiar anularea voinței celor care, poate nu ințeleg miza ori nu sunt foarte determinați in a susține aceasta cauză.
Din perspectivă personală, deci cu totul subiectivă, in povestea asta, cu redefinirea in Constituție a familiei in sens heterosexual, pentru blocarea discriminării pozitive – in fapt a expansiunii agresive a unei minorități (de data asta) sexuale, deci fară a se aduce atingere așa cum susține propaganda, familiilor monoparentale – componenta religioasă joacă desigur un rol important, dar totuși luat pe ansamblu, marginal si conjunctural, de sprijin, nu determinant, central.
Este adevărat că morala s-a intemeiat pe perceptele religioase – iudeo-creștine in ceea ce privește lumea occidentală, biserica, toate cultele de fapt, venind in sprijinul unei inițiative pornită din reacția de auto-apărare absolut firească a majorității societății. Intreaga societate a simțit nevoia, ca răspuns, să strângă rândurile in fața acestui asalt extrem de agresiv și disproporționat ca pondere, dar foarte puternic susținut de forțe oculte globaliste, pornit asupra societăților tradiționale, stabile, așezate bine in matca lor, cu rădăcini adânci in trecutul lor cultural și istoric.
De fapt asistăm la o bătălie pe viață și pe moarte am putea spune, in care noua ordine mondială caută să o elimine prin orice mijloace pe cea veche, in aplauzele inconștiente sau cu contribuția interesată a unor așa-ziși apărători ai drepturilor omului. Omului nou, desigur.
Războiul hibrid este și el o componetă importantă a globalizării, in fond un neo-colonialism de nou mileniu construit pe doctrine neo-liberale, insoțite pentru sprijin, de poliția gândirii materializatâ in ministere ale adevărului și coectitudinii politice scoase direct din psihotica lume a lui Orwell și aduse in viața noastră reală, a societății de azi.
Și pentru că in noua arhitectură a noii ordini mondiale statele, indeosebi naționale, dimpreună cu națiunile care le compun sunt considerate piedici in nivelarea uniformizatoare a lumii, sunt ori desfăcute bucată cu bucată prin așa-zise politici de regionalizare și acaparare a resurselor și a controlului politic, urmate de valuri migratorii de populații străine, incompatibile ca rasă, cultură, religile și raportare la nivelul civilizației in care sunt vărsate, ori destructurate și șterse direct, violent, prin preluări de tip militar.
In tot acest tablou hyper-realist, ultima și cea de pe urmă componentă, poate și cea mai solidă și stabilă, pe care se sprijină inclusiv statul – acel stat al cetățenilor, nu guverne vremelnice controlate de actori supra-statali cu care este confundat adesea, este familia. Familia, nu omul ca individ solitar. Familia ca element primar al intâielor forme de asociere, de inchegare a nevoii de socializare inaintea apariției primelor colectivităților umane structurate. Familia, așa cum este ea azi, ajunsă peste milenii, in accepțiunea rafinată a cuvântului.
Ori ce se observă in zona aceasta? Simultan cu ofensiva sectelor progresiste de tip soros, rezist, gender, lgbt, pro-multicultiralism, ong-ist militant politic, etc. folosite ca instrumente de destabilizare a societăților actuale tradiționale, conservatoare, teritoriale in sens statal, ținta este pusă pe viitoarele generații.
Prin crearea de instrumente legale dar ilegitime, cărora li se dă o aparență de legitimitate, copiii, de la cele mai mici vârste sunt instituționalizați obligatoriu prin coborârea vârstei de școlarizare – deci scoși de foarte fragezi din familie și plasați – intr-o evidentă tentativă de rupere a legăturilor cu familia, intr-un mediu in care incepe indoctrinarea lor prematură pe diferite paliere, mai agresiv sau mai persuasiv, departe și in afara influenței familiei.
De la introducerea așa-ziselor lecții de educație sexuală explicită, menite a distruge lumea copilăriei și candoarea puilor de om, insoțite cu inducerea ideii că sexul biologic nu este nicidecum un dat natural ci o opțiune socială iar familia in care s-au născut și părinții lor naturali sunt doar un pasaj nenecesar, până la eliminarea din manualele școlare, incepând de la clasele mici, a oricăror referiri (pozitive) la istoria neamului și țării lor, ca repere fundamentale pe care se construiește o conștiință umană și nu in ultimul rând, națională.
De aici incepe și plămădirea micului viitor om nou, al noii ordini mondiale. Dezrădăcinat, metisat, asexuat psihic, deculturalizat, lipsit de repere perene ca neam, țară, tradiții, istorie comună in care să-și regăsească nu doar strămoșii dar și motivația de a duce mai departe moștenirea primită, incapabil de ripostă nevând ce să apare, omul nou, individul instrăinat și pierdut intr-o mare de alți indivizi alienați, la fel de insingurați, deveniți prin succesiuni de inginerii sociale, sclavi lipsiți de voință, roboți cipați, in pragul unei noi lumi transumaniste.
Să ne opunem fiecare după puterea noastră acestui mecanism infernal, ține bineînțeles de opțiunea fiecăruia. O facem sau nu.
Dar să nu uităm, că soliditatea celei mai puternice structuri stă in cea mai slabă verigă a ei..
Tu.. cine ești?
Autor: Petru Caluian
Sursa: Petru Caluian
Adauga comentariu